AUTORITĂŢILE, SUB PRESIUNEA CRIZEI GAZULUI: Scumpiri la foc mic

CĂTĂLIN DEACU
Ziarul BURSA #Materii Prime / 27 ianuarie 2010

Importul de gaz rusesc creşte cu 20%

Guvernul scoate din rezerva de stat 1.930.000 de tone de cărbuni şi 172.000 tone de păcură

Facturile mai mari cu 20%

Combinatele chimice ar putea primi gaz scump din import

Ţara noastră se confruntă, şi iarna aceasta, cu probleme în alimentarea cu gaze naturale a consumatorilor indus-triali şi casnici.

Dacă anul trecut criza gazelor ruseşti a fost cea care a creat anumite dificultăţi populaţiei şi autorităţilor, de data aceasta temperaturile extrem de scăzute sunt cauza pentru care Ministerul Economiei a declarat situaţie de urgenţă.

Din cauza frigului sever, sistemul tehnic de extracţie a gazului a fost afectat, iar presiunea de intrare în staţiile de predare a marilor localităţi este la limita permisă de alimentare cu gaze.

În consecinţă, Ministerul Economiei a redus cantitatea de gaze furnizate consumatorilor industriali, prioritară fiind acum alimentarea populaţiei.

Momentan, asigurarea alimentării cu gaze naturale se realizează cu un consum ridicat, iar situaţia se prezintă destul de rău, cu toate că ministrul Economiei, Adriean Videanu, a dat asigurări că România are stocuri suficiente de gaze.

În aceste condiţii, statul a decis suplimentarea importurilor de gaze ruseşti cu 20% şi a scos de la Administraţia Naţională a Rezevelor de Stat (ANRS), cu titlu de împrumut, pentru centralele termice şi electrice, cantităţi mari de cărbuni şi păcură.

Gaz scump de la ruşi

Astfel, statul s-a văzut nevoit să ceară Wintershall şi Conef, companiile care importă pentru ţara noastră gaz de la Gazprom, suplimentarea importurilor cu 2 milioane de mc.

Secretarul de stat din cadrul Minis-terului Economiei, Tudor Şerban, ne-a declarat: "Am discutat, ieri, cu Wintershall şi Conef această problemă şi am stabilit ca importurile de gaz să crească cu 2 milioane mc. Această cantitate se adaugă deja la cele 10 milioane de mc pe care le importăm şi urmează să ne fie furnizată începând de astăzi (n.r. marţi)".

Tudor Şerban a subliniat că situaţia începe să se stabilizeze. Preţul de import ar putea depăşi, însă, 300 de dolari/ 1000 de metri cubi, cu mult peste cel practicat pentru gazele din producţia internă.

Păcură şi cărbuni de la rezerva de stat

Guvernul a eliberat din rezerva de stat, cu titlu de împrumut, până la data de 31 octombrie 2010, 1.930.000 de tone de cărbuni şi 172.000 tone de păcură, conform unei Ordonanţe de urgenţă publicată în Monitorul Oficial.

Cele mai mari cantităţi de cărbuni vor fi împrumutate Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare (Sucursala ROMAG-TERMO) (377.000 tone) şi Societăţii Comerciale "Complexul Energetic Craiova" (300.000 tone).

În ceea ce priveşte păcura, cele mai mari cantităţi vor fi livrate Societăţii Comerciale "Electrocentrale Bucureşti" (50.000 tone) şi Societăţii Comerciale "Electrocentrale Galaţi" (15.500 tone). De menţionat că atât păcura cât şi cărbunii sunt mai scumpe decât gazul natural.

Facturi mai mari la întreţinere

Din cauza acestei situaţii, atât populaţia, cât şi industria chimică ar putea să aibă de suferit. Înlocuirea gazelor naturale cu cele mai scumpe din import şi cu păcură şi cărbuni ar putea să ne îngroaşe facturile.

Autorităţile au dat de înţeles că scumpirea gazelor ar putea fi posibilă din luna aprilie, din cauza că operatorii din domeniu trebuie să-şi acopere costurile şi din pricina faptului că ţara noastră trebuie să se alinieze la nivelul preţului gazelor din UE.

Însă, asociaţiile de locatari estimează facturi mai mari la întreţinere încă din luna ianuarie, din cauza consumului mai ridicat. Unii administratori consideră că, din cauza frigului, facturile la întreţinere ar putea creşte cu până la 20%. "Cu certitudine vom avea facturi mai mari de plătit la 31 ianuarie 2010", ne-a spus Radu Opaina, liderul Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari din România.

Gaze mai scumpe pentru industria chimică?

Situaţia în industria chimică este şi mai dificilă. "Toate combinatele de îngrăşăminte chimice sunt oprite", ne-a declarat Marian Mirea, pre-şedintele Patronatului Nitrofosfor.

Domnia sa a precizat că, la ora actuală, combinatele abia dacă au un consum de 4.000 mc pe oră care să permită menţinerea instalaţiilor în funcţionare.

Însă problemele pentru sector ar putea să apară abia de acum, când importul de gaze al ţării noastre a fost suplimentat cu 20%.

Asta deoarece gazul mai scump rusesc va fi probabil livrat indus-triei, care funcţionează exclusiv pe gaz ieftin din producţia internă, şi nu consumatorilor casnici.

"Noi vom face tot ce este posibil să asigurăm industriei chimice această facilitate, gaz din producţia internă, şi în continuare, însă în condiţiile dificile actuale, orice este posibil", ne-a declarat Tudor Şerban.

Reprezentanţii industriei nici nu vor să audă de o asemenea măsură. "Este un scenariu prea pesimist, noi sperăm că nu vom fi afectaţi", a apreciat Mirea.

Şi salariaţii îşi fac griji privind această situaţie că ar putea să-şi piardă locurile de muncă. "Şomajul tehnic şi gazul din producţia internă au fost singurele măsuri anti-criză pentru sector, dar dacă industria va fi alimentată cu gaz din import vom avea din nou probleme mari", ne-a spus Octavian Ciobanu, unul din liderii Federaţiei Sindicatelor Libere din Chimie şi Petrochimie.

Dispeceratul Naţional de Gaze Naturale

Producţia internă de gaze naturale este de 32,1 milioane mc, potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, citând datele Dispeceratului Naţional de Gaze Naturale. Conform sursei citate, extracţia de gaze naturale din depozite este de 25 milioane mc/zi, iar importul prin staţia SMG Isaccea se situează la un nivel de 10 milioane mc/zi. Nivelul surselor pentru ziua de marţi a fost de 67,1 milioane mc.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb