AUTORIZARE ASF NECONFORMĂ CU LEGEA ONE United - vot multiplu

Ben Madadi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 25 august 2021

Grafică de MAKE

Grafică de MAKE

Ben Madadi

Am tot aşteptat să scrie cineva ceva despre nebunia cu votul multiplu la ONE United Properties (ONE) şi nimic! Fondatorii acestei companii şi-au dorit şi ei acţiuni cu vot multiplu, aşa cum se practică la multe companii de tehnologie în SUA. Dar nu le-a ieşit! Registrul Comerţului le-a respins cererea, iar ulterior Curtea de Apel Bucureşti le-a respins contestaţia. Însă ASF, imediat ce a primit prospectul final de la ONE, l-a aprobat, cu toate că era specificată intenţia fondatorilor să-şi ofere cinci voturi la fiecare acţiune. ASF a aprobat prospectul ONE la o zi după ce l-a primit. Un timp record! În mod normal, conducerea ASF nici n-ar fi avut timpul necesar să studieze şi să evalueze întregul text din prospectul de listare.

Ceea ce a aprobat ASF este o nebunie şi asta din mai multe motive:

1) Legislaţia Românească nu prevede nimic despre votul multiplu în cazul acţiunilor. Această clasă de acţiuni pur şi simplu nu este prevăzută de lege şi nu există niciun fel de reglementări în acest sens pentru protejarea investitorilor.

2) ASF aprobă un lucru fără să aibă acoperire legală.

În acest moment, dacă la următoarea tentativă, intenţia fondatorilor companiei ONE de a avea acţiuni cu vot multiplu trece de Registrul Comerţului, s-ar deschide cutia pandorei pentru piaţa de capital românească. Şi ar fi foarte complicat de închis!

Dar să presupunem că fondatorii ONE sunt de bună credinţă şi pe placul conducerii ASF. Având în vedere viteza cu care ASF s-a ocupat de prospect, presupunerea este rezonabilă. Nu ştim însă ce se va întâmpla în viitor când, din ce în ce mai mulţi fondatori sau acţionari majoritari, vor decide să-şi aroge vot multiplu la acţiunile deţinute.

Haideţi să mai presupunem că un acţionar majoritar la o altă companie organizează o AGEA şi propune ca pentru 10% din capitalul pe care îl deţine să dea 5 voturi pe acţiune! Ce s-ar putea întâmpla dacă acel acţionar majoritar n-ar fi tocmai de bună credinţă? N-ar putea, de exemplu, cu numai 10% din capital, să voteze ca să-şi dea bonusuri complet nejustificate? Adică fostul acţionar majoritar poate să rămână şi cu banii, că şi-a vândut majoritatea acţiunilor în piaţă, dar şi cu toate beneficiile pe care i le-ar aduce şefia unei companii mari! Sau cum ar spune un proverb englezesc: să-ţi mănânci tortul, dar să şi rămâi cu el.

Din această realitate a îngăduirii acţiunilor cu vot multiplu, eu înţeleg că ASF urmăreşte să SIF-izeze întreaga piaţă de capital românească. Şefilor ASF oricum le place situaţia SIF-urilor, unde nişte administratori, fără să fi fost agreaţi vreodată de acţionari, se votează pe sine cu acţiuni proprii. Şi se pare că şefii ASF s-au gândit să ofere ceva asemănător tuturor companiilor listate, să devină şi ele un fel de SIF-uri: mai precis, să devină, precum SIF-urile, conduse fără acordul acţionarilor.

Unii vor răspunde că votul multiplu se practică şi în SUA. Totuşi, ar fi cam greu de comparat giganţii de tehnologie din SUA cu nişte companii minuscule din România. Un şef de rea credinţă ar putea, cu uşurinţă, să folosească o companie de zeci sau chiar sute de milioane de euro exclusiv pentru interesul personal. Dar nu aceasta este diferenţa principală între votul multiplu practicat în SUA şi situaţia din România. În primul rând, în SUA legislaţia prevede votul multiplu şi există reglementări necesare pentru protejarea investitorilor. În al doilea rând, în SUA există SEC (Securities and Exchange Commission) care este o instituţie puternică şi competentă. ASF nu este SEC, iar investitorii români nu sunt investitorii sofisticaţi din SUA.

Conducerea ASF ar trebui să aplice legile existente pentru protejarea investitorilor, înainte să vină cu tot felul de idei bizare pe care nici nu le înţelege. În orice caz, lăsând la o parte subiectivismul meu în ceea ce priveşte SIF-urile, votul multiplu pentru unele acţiuni, fără să existe o legislaţie în acest sens, este o nebunie.

Opinia Cititorului ( 65 )

  1. SIF-izarea este ce viseaza MARCU de la ASF. La cat de mult cei de la ASF au aparat mizeriile care se petrec la SIF-urile controlate de infractorul Lakis, cred ca fantezia lor e sa transforme ce a mai ramas din bursa in hrana pentru capuse. Vai de cei care mai investesc in piata asta. Si pacat de tara asta!

    1. De ce păcat de țara asta? Țara asta primește exact ce merită. Nici mai mult nici mai puțin.

      A primit mostenirea lui Ilici, a lui Basescu, a lui Dragnea si a CV-urior falsificate cu ajutorul fabricilor de diplome!

      ...

      ...

    Ce se intampla cu oferta de rascumparare de la Sif4? Au depus documentatia la Asf pe 27.07.A trecut 1 luna...

    Domnule Madadi cine sa inteleaga aceste lucruri si consecintele lor? Cine? Doamna Stefanoi? Pai dansa este numita de dl Marcu pentru ca face ce i se spune si atat. Aproba prospecte intocmai si la timp. Nu m-ar mira sa o vedem pe aceasta doamna sefa pie la One dupa modelul lui Copariu. Faci ce “trebuie” impotriva evidentei si a semnalelor presei si ai viitorul asigurat. Asta pare ca este reteta. Credeti ca dl Marcu a inteles de ce nu a fost niciodata concertare sau manipulare la anumiti emitentI? Nici dupa angajarea lui Copariu la SIF 5 nu a inteles.

    Singura solutie cu acesti indivizi/sifonari/capusari/cac anari este sa creati presiune mare in media. Sa stie lumea. Restul nu prea conteaza!

    Jos palaria Bursa si Make ca ati dat liber pe tema asta. 

    Jos palaria Madadi. Scrii tot mai bine! Vad ca au mai aparut unii care mai scriu pe subiect. Bravo lor.  

    Jos palaria si Soviani. Este riscant sa scrii pe astfel de teme, dar cand risti, castigi!  

    Hai ca se poate.

    Va dau o idee. Luati naiba un interviu lui Marcu, Juravle, Dragoi, Lakis... sa vedem si noi ce au de zis  

    1. Nu vin la interviu decât eventual unde stabilesc ei ce să fie întrebați.

      Ce să răspunzi la niște adevăruri îngrozitoare despre tine? Dacă ar fi fost ceva neadevăr în tot ce s-a scris despre ei nu ar fi ezitat să răspundă ca să-și curețe imaginea. Au ales să se ascundă, cu speranța că furtuna trece. 

      "Este riscant sa scrii pe astfel de teme, dar cand risti, castigi!"

      Probabil ca entuziasmul v-a facut sa ignorati posibilitatea ca atunci "cand risti" ai sanse sa castigi, nu castigi automat.

      In fine, multe "succesuri" in continuare! 

    Toti astia trebuie facuti sa vorbeasca! Sa stie toata lumea ca sunt niste hoti si pe deasupra prosti rau.

    Daca sunt adusi prin tribunale, au de apasat un singur buton si se descurca pentru ca sunt experimentati la asta. 

    Make listeaza ziarul Bursa la Bursa! As vrea sa investesc si eu in romanica in ceva cu sens.

    1. CHIAR !!! AR FI BUNA IDEEA !!!

      excelent comment!

      ...

      ar fi singura actiune pe bvb in care as investi dupa mai bine de 3 ani.

      sunt chiar activ dar pe altele, uneori zilnic 

    in prospect se folosea sintagma "intentioneaza sa ceara din nou". nu e nimic ilegal in aceasta formulera. inteleg ca autorul este suparat pe ASF, dar aici nu este cazul

    1. Și cum să aprobi un prospect unde scrie clar că fondatorii "intenționează" să facă un demers major, cu implicații serioase pentru piața și investitori, fără acoperire legală?

      Domnule Ben Madadi, asta este scris la capitolul RISCURI pentru a sti investitorul la ce riscuri se poate astepta din partea actionarilor majoritari. ASF nu a aprobat treaba aceasta, doar a pus in atentia incestitorilor riscurile posibile. Informeaza-te, citeste, invata si apoi scrie. Nu oricine baga 1 leu intr-un tonomat este cunoscator de puata de capital.

      Nu confunda RISCURILE cu hotia si smecheria ieftina de Dambovita.

      Tu esti ala de ai bagat 1 leu intr-un tonomat

      Cred că în materie de cunoscător de piață de capital, cu toată modestia, indiferent cine ai fi, ai putea dacă ți-ai permite să vii la lecții la mine :)

      daca eu ma duc la Politie si cer permisiunea de a umbla in fundul gol pe strada, nu am comis inca nici un delict. evident mi se va refuza. in momentul in care ma dezbrac si incep plimbarea pe Magheru, ma aresteaza. ei nu pot face aceasta schimbare decat daca li se aproba de catre autoritati. probabil nu o sa li se aprobe, L31 este destul de clara. poate vor sa faca lobby sa se schimbe legea, care, intre noi fie vorba, are o varsta. avem Digi care are 2 clase de actiuni, dar e societatate inregistrata in Olanda. in tariule cu apa calda sunt reglementate. L31 poate e caduca pe speta asta. oricum, eu iti inteleg supararea cu SIF-urile, desi nu te inteleg de ce iti tii banii intr-o groapa, dar articolul asta l-ai scris pentru ca nu aveai ce face

      Bravo, Warren Buffett, ai pus punctul pe "i" inainte sa o fac eu. Daca Ben Madadi ar fi inteles acest lucru n-ar mai fi facut comentariul de la pozitia 7.1 si, evident, ar rfi putut ramane obiectiv in aprecierile sale.

      Nu-i bai, important este ca ASF-ul a comis-o insa parca vad ca, de fapt, exista si un subterfugiu legal pentru toata treaba, caci n-ar fi putut face acest abuz doar la schimb cu ceva, ar fi fost nevoie si de o solida confirmare avocateasca. 

      Referitor la problema subliniata de Ben Madadi, lucrurile sunt simple si clare. Cine accepta astfel de patroni de companie (listata la BVB) n-are voie sa se planga ulterior, dar o vor face, evident, pentru ca asa-i in Romania: hotul striga hotii iar pagubasii urla ca-s altii de vina cand lacomia, neghiobia si prostia i-au adus in aceasta postura.

      Ben Madadi ridica o problema de principiu care este corecta.

      Dar, din ce am vazut, prospectul spune ca vor sa faca aceste clase de actiuni (desi le-au fost odata respinse), si s-a si convocat AGA pentru asta. 

      Prin urmare, ASF nu a aprobat nimic. Pur si simplu, in stilul lor, ei au spus ceva de genul: "mie nu mi-au cerut autorizare pe actiuni preferentiale, ci pe un prospect care spune ca vor sa faca actiuni preferentiale la un moment dat. Eu nu pot sa le blochez o listare acum, pentru ceva ce spun ca vor sa faca - chiar daca ceea ce spun ei nu pare ca se poate pe lege. Ca poate nu o vor face niciodata. Eu, ASF, sunt multumit daca ei spun investitorilor ca vor s-o faca. Iar investitorii stiu si cumpara in cunostinta de cauza. Dupa aia, daca vor sa faca actiuni preferentiale, daca le trece de registrul comertului, mai vedem ce facem. Dar deocamdata nu le pot respinge prospectul pentru ca spun ca vor sa faca ceva. Mai ales ca nu spun ca vor sa faca o infractiune, ci vor sa faca ceva care, intr-o interpretare majoritara, nu pare ca se poate. Dar de ce sa ma pronunt eu, ASF, ca nu se poate, caci eu nu am competente pe legea 31?" 

      Deci cam asa as vedea ca a gandit ASF-ul. Intamplator, corect.

      Inteleg ca Ben Madadi are ceva cu ASF si ca ridica o problema de principiu corecta. Dar aici nu a nimerit-o pe de-a intregul. 

      Daca eu pun in prospect ca vreau sa fur, sa spal bani si ca veau sa-i dau un sut in fund lui Marcu, autorizarea acestui Prospect este legala?

      Spuneti prostii. 

      Daca citeai pana la capat cu atentie, vedeai ca am spus ca cei de la ONE nu au spus ca vor sa faca o infractiune (gen furt, spalare de bani, asa cum ai mentionat) sau agresiune fizica (sut in fundul lui Marcu). Au spus ca intentioneaza sa faca diferite clase de actiuni.

      A dori sa faci clase de actiuni nu este o infractiune/contraventie sau altceva grav. Pot sa accept ca este o iluzie, pentru ca, la cum arata acum legea 31, e cam greu, daca nu imposibil, sa faci clase de actiuni (dar si aici depinde cu ce avocati vorbesti). Dar ASF nu poate respinge prospectul pentru o iluzie care nu are nimic ilegal.

      Eu inteleg ca lumii nu ii place nici ASF, nici ONE, nici SIF-urile. Nici mie nu imi plac. Dar nu pot vedea conspiratii acolo unde nu sunt. Aprobarea de catre ASF a acestui prospect, cu aceasta intentie de clase de actiuni nu inseamna ca ONE poate face clase de actiuni. Trebuie sa treaca de registrul comertului (si eventual de o instanta). ONE nu se poate duce la registrul comertului sa spuna "uite, am prospect aprobat de ASF, aproba-mi si tu clasele de actiuni", nu se intampla asa treaba. 

      Pe ce te bazezi?

      Pe profesionalismul celor de la Registrul Comertului? 

      Slab argument. 

      ASF nu trebuia sa autorizeze o intentie nelegala.  

      Acum a devenit nelegala dar autorizata.

      Spaga sa traiasca! 

      Daca pun eu in prospect ca vreau doua clase de actiuni, imi autorizeaza ASF prospectul?

      Nu. 

      Daca dupa aia vin la tine, ai sa spui ca am cerut autorizarea unei intentii nelegale si de aceea ASF a respins prospectul.

      Mai, ce destepti va credeti! 

    Vai vai vai ce articol răutăcios. Asf este asa de rapid cu autorizarea prospectylui si dvs va supărați :)))) pai ce mai ziceati daca era autorizat inainte chiar sa ceară one? Sau daca trimiteau prospectul sâmbăta, spre exemplu si duminica marcu il aproba? Eeee... se poate? Cred ca le mai trebuie o prima, nu? asa, pentru rezultate de necrezut

    1. ...

      Iar ai gasit radiera, Make? Eu scriu si tu iti stergi rusinea!

      Trebuie sa fii extrem de imbecil ca, la un articol despre infractiunile ASF, scris de Ben Madadi, sa il comentezi pe Make.

      Deja, dupa imbecilitate, va recunosc din care societate de administrare faceti parte sau daca sinteti purtatori de cuvint. 

      In numele carei deontologii profesionale se cuvine sa folositi cuvantul "imbecil" la adresa unui participant la discutiile deschise de ziar?

      Nu de alta, dar mor de curiozitate sa invat lucruri noi. 

      Unde vezi participantul?

      Contraru' e de la public relations.

      Ha, ha, ha! Buna!

      Genial! Cum sa nu-l iubesti pe Make!

      ...

      ...

      ...

      ...

      ...

      De la 8.9. la 8.13. sint comentarii ale unor pitici imbecili. Sa nu-mi spuneti ca ii jignesc pe cititori, acesti pitici imbecili, desi citesc, nu sint cititori ci angajatii doamnei MI7, care si-a afisat pe acest site lipsa de competenta si moralitate.

      ...

    si la DIGI avem 2 clase de actiuni, cu vot diferit. actiunile clasa A au 10 voturi, cele clasa B doar 1 vot.

    1. dar societatea aia are sediul social in Tarile de jos. Vezi ISIN-ul la clasa B actiuni.

      Sediul social: Olanda,. Amsterdam; 

      * Nota cu privire la informatiile afisate la numarul total de actiuni 

      Numarul total de actiuni este determinat pe baza a 2 clase de actiuni: 

      clasa A actiuni, in numar de 64.556.028 actiuni

      clasa B actiuni (ISIN: NL0012294474), admise la tranzactionare, in numar de 35.443.972 actiuni. 

      pentru ca sunt si de valori nominale diferite cele de la DIGI.

      articolul da impresia ca pe bvb nu sunt alte companii cu actiuni cu vot multiplu. chiar daca DIGI e inregistrat in olanda, chiar daca clasele au valoare nominala diferita, ideea e ca avem actiuni cu vot multiplu. prin urmare, putem vedea in practica, pe bvb, ce spune in articol despre un fondator rau voitor care vrea sa aiba control chiar daca-si vinde majoritatea actiunilor si altele mentionate de autor. si nu prea se confirma. nu inseamna ca in alte parti nu ar putea fi asa, dar nu trebuie sa pornim automat de la premisa ca e ceva rau.

    Cine urmărește traseul majoritarilor de la ONE înțelege din ce grupare fac parte. Este de domeniul evidentei ca au un statut privilegiat. Nu aveau ce sa caute pe bursa sub nicio formă. E o înșelătorie fără margini și cum piata noastra e micuță riscurile sunt enorme. Dar cine sa le înțeleagă, madame dascălu care primește lumina numai de la laviniu beze?

    1. exact si corect punctat.

      În sfârșit cineva rostește adevărul pe care îl știm toți: ONE este doar un vehicul SIF, cei doi "majoritari" sunt păpușați de alții, care sunt șefii lor și investitorii reali. Tot Lakis e capul răutăților.

      Laviniu Beze este in lumina doar cand schimba sticla - acela este singurul lui moment de luciditate.

      Eu spun ca in spatele ONE este Bilteanu&Lakis ceea ce si presa a scris mai demult in 12.12.2016 in Romania Libera.

      O asociere ciudată între un cercetat penal pentru delapidare, spălare de bani și manipularea pieței de capital și o companie de audit din grupul „celor patru mari” mondiali încearcă să controleze o companie listată la Bursa de Valori București (BVB). 

      Este vorba despre Dragoș Bîlteanu, cel supranumit în urmă cu câțiva ani „țarul SIF-urilor” (acum cercetat de DIICOT), și KPMG. Prin interpuși, se încearcă preluarea controlului la Intercontinental. Într-un anunț din septembrie a.c., de convocare a Adunării Generale Ordinare a Acțio-narilor (AGOA) Companiei Hoteliere Intercontinental România SA (CHIR), pu-blicat în „Monitorul Oficial”, se arată că, „având în vedere solicitarea acționarilor One United Properties SRL, Societatea de Asigurare-Reasi-gurare Astra SA și Voloșeniuc Cătălin, care dețin, cumulat, 27,4765% din capitalul social, și Societatea LIDO SA, care deține 11,8931% din capitalul social (…), Consiliul de Administrație completează Ordinea de zi (…) (și urmează noi puncte pentru ședința AGOA, referitoare la managementul CHIR – n.r.)”. 

      Așadar, patru acționari care dețin, cumulat, peste 39% din acțiunile Intercontinental joacă împreună în Adunarea Generală a Acționarilor. Până aici, nimic în neregulă. La o analiză mai atentă, însă, se constată că legăturile dintre doi acționari nu sunt nici întâmplătoare, nici foarte ortodoxe. 

      Bîlteanu, în spatele. One United Properties 

      Astra SA este administrată în acest moment de către KPMG, după ce, în primăvara acestui an, o instanță a decis intrarea în faliment a societății de asigurări. Cu alte cuvinte, jocurile în Adunarea Gene-rală a Acționarilor de la Intercontinental le face KPMG, nu Astra. 

      În spatele One United Properties stă un om de afaceri care nu apare la vedere în acționariatul companiei. Conform „Monitorului Oficial”, compania este deținută de Victor Căpitanu și Andrei-Liviu Diaconescu. Căpitanu și Diaconescu sunt executanți ai unui om de afaceri mult mai potent, conform unui raport al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) din februarie 2015, Dragoș Bîlteanu. După cum arată raportul ASF, “Smart Capital Investments SA a fost înființată în anul 2012 de către dl Diaconescu Andrei-Liviu şi Căpitanu Victor, cu participații egale în capitalul social. (…) societățile (sunt enumerate mai multe companii românești și off-shore controlate de Dragoș Bîlteanu – n.r.) și Smart Capital Investments SA sunt prezumate că acționează în mod concertat în ceea ce privește emitentul SIF Banat-Crișana (…)”. 

      ASF: Căpitanu și Diaconescu, doar pioni 

      Ce spune aici ASF, practic? Că mai multe companii deținute, prin intermediari, de către Dragoş Bîlteanu făceau jocurile la SIF Banat-Crișana și dețineau mai multe acțiuni decât pragul legal de 5%. Prin urmare, mai arată Autoritatea de Supraveghere Financiară în raportul menționat, s-a luat o decizie astfel: „În baza hotărârii adoptate în ședința din data de 27.02.2015, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a decis (…) să dispună măsurile necesare pentru a înregistra în evidențele sale suspendarea drepturilor de vot pentru acțiunile emise de SIF Banat Crişana ce depășesc 5% din drepturile de vot și care sunt deținute de Aris Capital SA, Torch Invest SRL, Oshia Holdings, Macelia Investments LTD, Smart Capital Investments SA și Minticlifti Management Ltd.“. 

      Pe scurt, Victor Căpitanu și Andrei-Liviu Diaconescu nu erau decât pioni în jocurile cu acțiuni prin care Dragoș Bîlteanu voia să preia ilegal controlul SIF Banat-Crișana. Diaconescu, pe de altă parte, era și membru în Consi-liul de Administrație al SIF Muntenia, unde administrator era Gheorghe Bîlteanu, tatăl lui Dragoș Bîlteanu. 

      Deci, concluzia e ca toate societatile de pe BVB sunt ale lui Bilteanu, Dragoi, Lakis…, nu ca voi sunteti penibili si orice problema identificati o puneti oe seama lor…

      Femeie, taci!

      nu o spunem noi ci a spus-o deja ASF si DIICOT.

      Ce limitata esti!

      Vorbești așa pentru că vă doare: ONE trebuia să fie "perla" probabil, trebuia să fie aparent independent și distinct de grup. Probabil vă deranjează mult mai mult semnalizările problemelor de la ONE decât de la SIF, acolo v-ati obișnuit și v-ați rodat. Însă ONE... trebuia să fie curat și frumos. Ei bine, nasol, ce sa zic..

      Da, exact asta s-a întâmplat . Dacă însumeze deținerile celor 3 sife in companiile premium din piața vezi ca au control. Dacă urmărești ce se întâmpla in subsidiarele celor 3 sife te lămurești deplin. Totul se transfera subtil in buzunarul celor 2. In orice caz nimeni nu sufla in ciorba lui pentru ca are putere absoluta in toate agele , inclusiv BVB.

      Subtil?

      Nu sunt ei in stare de subtitlitati. 

      Spaga si gata! 

      As zice ca mai curand taraneste, pe fata.

    Nu înțeleg tot tămbălăul asta cu votul multiplu. La alții se poate la noi nu... Dines la Uipath are Căpitanu nu poate că nu-l lăsa legea și nu e integru că știe Xman ceva..... Ăștia din occident au înțeles de mult că nu poți dezvolta o compania in mod accelerat când acționarul majoritar trebuie să aibă peste 50% din companie noi nu înțelegem asta. Ne plac chestiile făcute după perdea, gen Sif. Dacă luăm firmele listate la americani oare cate găsim în care acționarul majoritar are peste 50%? Dar care găsim în care există acțiuni cu vot multiplu?

    1. hai sa nu comparam piata dezvoltata cu piata noastra emergent secundara.

      numa zic si eu. 

      La americani nu era primit pe bursa o companie care are legatura cât de mica cu persoane condamnate pentru manipulare. Deci sa nu comparăm. ASF i-a verificat pe ăștia? Nu. Spune o instanță ca operațiunea nu e legală și vine matraguna d ASF si pune la îndoială? Au listat compania dintr-un motiv ascuns, nu m as mira daca se va dovedi o frauda de proportii. O mașinărie care spăla niște sute de milioane pentru cine stie cine. Nimic nu e credibil la cooperativa.

      Corect , acolo poți fura o data. Te-au prins intri pe viața . La noi ? Primești statut VIP. Ca in Congo. Hai sa fim lucizi când apelam la comparații . Băieții astia ar trebui urmăriri atent. Nu sunt ce spun ca sunt. Poza aia de la listare o sa ii stea in gât și lui Radu Hanga. Prea triumfalist și teatral , o dramoleta penibila.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb