Autostrada A7, mai aproape de realizare. Se pregăteşte lansarea licitaţiei pentru construcţie

ANA FELEA
Miscellanea / 6 mai 2021

Autostrada A7, mai aproape de realizare. Se pregăteşte lansarea licitaţiei pentru construcţie

Proiectul Autostrăzii A7, care va trece prin Buzău către Moldova, a intrat în linie dreaptă. După ce la finalul lunii martie a fost emis acordul de mediu pentru primul tronson din autostradă, respectiv Ploieşti-Buzău, ieri Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor, a anunţat la finalul şedinţei de Guvern că a fost aprobată investiţia autostrăzii A7 Ploieşti-Buzău.

Domnia sa a anunţat:"Am aprobat astăzi indicatorii tehnico-economici, adică investiţia A7 Ploieşti-Buzău. Este un moment mare pentru acest proiect, practic, este asumarea că acest proiect se va face, aprobarea investiţie de către Guvernul României. Ce este absolut special la acest proiect, şi vă spun ca om care urmăresc de 10 ani infrastructura, este că acest moment va fi urmat imediat de paşi concreţi, adică, fiind un proiect care a fost pregătit în ultimii doi ani la stadiul de detaliu, cu proiect tehnic, cu partea de exproprieri, de relocări de utilităţi, deja avem în curs exproprierile şi vor fi lansate cât de curând, iar licitaţia pentru construcţie, deci, pentru execuţie va fi lansată până la sfârşitul lunii mai".

Ministrul Transporturilor a explicat că spre deosebire de alte proiecte care au durat ani la rând de la proiectare la realizare, autostrada A7 nu va lua nicio pauză, iar paşii vor fi făcuţi unul după altul.

Cătălin Drulă a afirmat: "Practic, spre deosebire de alte proiecte şi, nu ştiu, pot să iau aici exemplul Autostrăzii de Centură A0 a Bucureştiului sau Drumul Express Craiova-Piteşti, sau orice proiect la care vă gândiţi de autostradă din România, unde între momentul în care investiţia a fost aprobată în şedinţa de guvern, la cele două menţionate mai devreme momentul era în 2008, şi momentul în care avem efectiv utilaje în teren pot să treacă 6 ani, 12 ani. Aici lansăm licitaţia chiar luna aceasta, facem exproprierile chiar acum. Nu vom mai avea toate acele situaţii neplăcute, în care spunem că proiectul a fost făcut acum 10 ani şi au apărut diferenţe în teren şi nu avem exproprieri şi că se mai amână dintr-un motiv sau altul. Nu, pur şi simplu, la semnarea contractului, care depinde de durata desfăşurării licitaţiei, după cum ştiţi, să zicem, un caz optimist ar fi 4-6 luni, acum mai depinde şi de partea de contestaţii, dar ştiu că sunt în lucru şi la nivelul Guvernului şi al Parlamentului legislaţii care să facă mai favorabilă, mai rapidă partea de contestaţii. În orice caz, de la semnarea contractului, constructorul poate intra direct în teren. Nu urmează o pauză, un an de zile, doi ani de zile până când efectiv vedem lucrări".

Decizia a fost anunţat şi de senatorul buzoian Vlad Mircea Pufu, un susţinător al proiectului. Senatorul PNL a anunţat pe pagina de Facebook fiecare pas făcut în realizarea acestui proiect, iar ieri, a scris despre ce înseamnă decizia luată şi ce paşi urmează.

Mircea Vlad Pufu a precizat: "Autostrada A7, se apropie lansarea licitaţiei pentru execuţie. Azi, Guvernul a anunţat, prin ministrul Transporturilor, aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru realizarea tronsonului Ploieşti-Buzău din Autostrada A7. Tronsonul va avea o lungime de 63 km, 6 noduri rutiere, 160 de ha perdele forestiere şi spaţii speciale pentru încărcare auto electrice. Încă de la preluarea mandatului, m-am preocupat permanent de stadiul documentaţiei şi am spus, în repetate rânduri, că până la finele lunii mai se va licita execuţia lucrărilor. Între timp, vor începe şi exproprierile, astfel încât, odată desemnat, constructorul să îşi poată desfăşura nestingherit activitatea. De asemenea, un alt aspect foarte important este că sectorul Ploieşti-Buzău din Autostrada A7 va fi finanţat din bani europeni prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă", a anunţat.

Despre finanţarea proiectului a vorbit, în detaliu, şi ministrul Drulă. Domnia sa a precizat că a avut o discuţie în acest sens inclusiv la Bruxelles, deoarece se doreşte ca realizarea autostrăzii să fie cuprinsă în PNRR.

Ministrul Drulă a mai spus: "Este vorba de un proiect care are o lungime de 63 de km. Este un proiect pe care îl vrem finanţat prin PNRR. Am fost la Bruxelles recent şi am discutat în mod particular despre acest proiect. Este un proiect cu perdele forestiere pe acest sector între Ploieşti şi Buzău, avem aproape 60 de km de perdele forestiere, avem patru spaţii de servicii, generoase, cu suprafeţe mari, cu infrastructură pentru vehicule electrice, suprafaţa perdelelor forestiere este de 160 de hectare. Nu este vorba de trei copaci ici şi colo, ci de efectiv o pădure liniară. Sunt zeci de kilometri de drumuri auxiliare modernizate, drumuri locale, foarte multe structuri, poduri şi pasaje, sunt 6 noduri rutiere, cel de la Dumbrava, unde se ramifică din autostrada A3 Bucureşti-Ploieşti, undeva, din memorie citez, de la aproximativ 40 de km, de la începutul autostrăzii, din Şoseaua Petricani se ramifică autostrada către Moldova. Practic, tot ce vine din Moldova va merge spre Bucureşti pe această autostradă, plus tot ce vine de pe Valea Prahovei, dinspre Braşov, dinspre Ploieşti, dinspre sud-estul Transilvaniei, şi atunci se adună totul pe o singură autostradă care merge către Bucureşti şi am vorbit cu colegii să demarăm de acum evaluarea de trafic pe care o vom avea peste cinci ani. Pentru a nu ne trezi în situaţia în care ne trezim tipic în România, că constatăm la un anumit moment că proiectul nu mai este suficient şi de-abia de atunci ne apucăm să facem ceva, ştiţi, intersecţii sufocate ş.a.m.d. Deci, să facem proiectul de acum, ca cei care vor fi după noi să aibă un proiect gata pregătit sau poate chiar să îl lansăm în execuţie. Mă refer la adăugarea celei de-a treia benzi pe sectorul Moara Vlăsiei-Dumbrava, deci, până la ramificaţie".

Autostrada A 7 se va întinde de la Ploieşti până la Paşcani, iar o secţiune din aceasta este deja deschisă. Este vorba despre o porţiune de 16 km din centura oraşului Bacău, care se suprapune cu traseul autostrazii A7. Drumul de mare viteză ce va lega Capitala de Moldova va avea o lungime totală de circa 340 de km. Pe un traseu paralel cu actualul DN 2 B, autostrada va porni din A3 Bucureşti-Ploieşti, va avea noduri rutiere conectate la infrastructura deja existentă, pasaje, poduri, perdele forestiere şi parcări.

Porţiunea de la Ploieşti la Buzău, denumită Muntenia Expres, va avea 63 de kilometri, este estimat că se va construi în 24 de luni şi că ar putea costa 12,27 milioane de lei, din care 85 % vor fi fonduri externe nerambursabile.

Cătălin Drulă a mai anunţat: "Următoarele sectoare, Buzău-Focşani, Focşani-Bacău şi Bacău-Paşcani din această autostradă sunt într-un stadiu similar. Este vorba de un decalaj de câteva luni, nu am exact calendarul în minte în momentul de faţă, dar este în jur de trei, patru luni între fiecare secţiune. Deci, anul acesta cred că pe toate, până la Paşcani, este vorba de 320 de km de autostradă, le putem scoate la licitaţie, repet, e vorba de licitaţie de execuţie. Partea de proiectare este făcută deja de companie, deci, se poate intra deja în teren când semnăm contractul. Este o sumă mare pentru întreg proiectul, este vorba de câteva miliarde de euro, pe care îi vrem finanţaţi din Programul PNNR şi pentru asta am argumentat şi aşa va fi transmis Programul PNRR la Bruxelles".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb