AVANS SUPERIOR ESTIMĂRILOR Şomajul din Italia, la nivel record

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 1 noiembrie 2013

Şomajul din Italia, la nivel record

Rata şomajului din Italia a crescut peste aşteptări în luna septembrie, ajungând la un record maxim istoric, în condiţiile în care societăţile din ţară nu au făcut angajări din cauza temerilor generate de recesiunea persistentă.

Potrivit Biroului Naţional de Statistică de la Roma (Istat), rata şomajului din Italia a ajuns la 12,5% în septembrie, de la 12,4% în august. Analiştii anticipau o rată a şomajului în Italia de 12,3%.

Pe segmentul de vârstă 15 - 24 de ani, rata şomajului a consemnat nivelul istoric de 40,4% în septembrie, după cel de 40,2% atins în luna precedentă.

"Şomajul din rândul tinerilor este un real coşmar pentru ţara noastră", declara, în octombrie, premierul Italiei, Enrico Letta, avertizând în privinţa riscului unei "generaţii pierdute".

Executivul de la Roma preconizează că şomajul din Italia va ajunge la 12,4% anul viitor, nivel conform previziunilor lansate în septembrie de Fondul Monetar Internaţional.

Banca Centrală a Italiei a avertizat, săptămâna aceasta, că evoluţia economiei naţionale în 2013 şi 2014 ar putea fi sub estimările prezentate de Guvern luna trecută.

În septembrie, Guvernul condus de premierul Enrico Letta estima că economia Italiei va înregistra un declin de 1,7% anul acesta şi va creşte cu 1% anul viitor. În iulie însă, Banca Italiei anticipa că PIB-ul ţării va scădea cu 1,9% în 2013 şi va creşte cu 0,7% anul viitor.

Economia ţării a scăzut în trimestrul al treilea, conform Istat, prelungind astfel declinul record început în 2011. În trimestrul al doilea, Produsul Intern Brut (PIB) al Italiei a scăzut cu 0,3% comparativ cu primele trei luni din acest an.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb