Azomureş îşi vinde produsele preponderent la export

A.G.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 21 ianuarie 2010

Societatea Azomureş Târgu Mureş şi-a propus ca în acest an să funcţioneze la capacitate, însă acest deziderat depinde de politicile guvernamentale, în special de cele din domeniul energiei şi agriculturii, se arată într-un comunicat de presă al companiei semnat de directorul administrativ al societăţii, Angela Podină, anunţă Agerpres.

"Avem convingerea că în cursul lunii martie vom avea date certe în baza cărora să elaborăm programul de producţie pentru anul 2010 (...) Produsele Azomureş se vând atât pe piaţa internă, cât şi pe cea externă, raportul dintre cele două fiind dat de cantităţile solicitate şi bineînţeles de preţul de cumpărare oferit. Începând cu ultimele două luni ale anului 2009 şi până în prezent, cantitatea de îngrăşăminte vândute pe piaţa internă a crescut, astfel că acum circa 60 la sută din marfă se vinde la export şi circa 40 la sută la intern", a precizat Podină

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9771
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6005
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2179
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9460
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.4406

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb