BADEA, (ASF):  "Companiile listate vor fi obligate să îşi achiziţioneze un identificator electronic, odată cu MiFID II"

A.C
Companii / 20 ianuarie 2018

Leonardo Badea (Sursa foto: Facebook)

Leonardo Badea (Sursa foto: Facebook)

Companiile listate vor fi afectate MiFID II, fiind obligate să-şi achiziţioneze un identificator electronic (cod lei), fără de care tranzacţionarea acestora nu va mai fi permisă, susţine Leonardo Badea, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

El este de părere că acest lucru va ajuta autorităţile să identifice şi sancţioneze cazurile de abuz pe piaţă.

"Pe plan local, trecerea la MiFID II va presupune noi investiţii din partea intermediarilor, atât în aplicaţii de tranzacţionare şi back office conforme cu noile cerinţe cât şi în pregătirea şi instruirea profesională a personalului din vânzări şi consultanţă de investiţii, cu posibile efecte în scăderea numărului de intermediari dar şi îmbunătăţirea protecţiei investitorilor în instrumentele financiare", a spus Badea, potrivit Agerpres.

Directiva MiFID II înlocuieşte, din 3 ianuarie 2018, directiva privind pieţele instrumentelor financiare existente, care a fost în vigoare din noiembrie 2007.

Badea a adăugat: "Aceasta este o parte esenţială a cadrului legislativ european privind serviciile financiare şi a avut ca scop crearea unor condiţii echitabile pentru companii de a concura pe pieţele financiare ale UE şi pentru a asigura un nivel coerent de protecţie a consumatorilor în întreaga UE. MiFID II îşi propune să crească transparenţa şi eficienţa pieţelor, să consolideze regulile de protecţie a investitorilor şi să limiteze volatilitatea pieţelor, în vederea obţinerii unei pieţe mai integrate, mai eficiente şi mai competitive. Directiva privind pieţele instrumentelor financiare (MiFID) a dus la o schimbare majoră a funcţionarii pieţelor financiare. Aceasta a urmărit eliminarea barierelor din calea serviciilor financiare transfrontaliere din Europa, pentru o piaţă echilibrată şi cu o transparenţă îmbunătăţită în ansamblu. Astfel, Directiva MiFID II va avea un impact semnificativ asupra instituţiilor financiare care furnizează servicii în UE".

Cu toate acestea, spune şeful ASF, ritmul schimbărilor tehnologice, inovarea instrumentelor financiare, fragmentarea crescută a pieţelor, dar şi a datelor, combinate cu cereri de reformă ca urmare a crizei financiare globale, care a debutat în anii 2007-2008, au condus la apariţia unui nou Pachet Legislativ, care să înlocuiască regimul MiFID I.

Din noul Pachet Legislativ vor face parte Directiva MiFID II şi Regulamentul privind pieţele instrumentelor financiare (MiFIR), precum şi o serie de regulamente delegate privind stabilirea standardelor tehnice de reglementare, conform sursei citate.

El susţine că prin noile reguli MiFID II, firmele de investiţii şi băncile din SUA şi din Asia, sau alte jurisdicţii terţe, care vând instrumente financiare unui client european, sunt supuşi unei "presiuni" de a respecta noile standarde europene, de exemplu prin adaptarea la noile interdicţii privind plata de stimulente de către orice partener comercial pentru serviciile prestate pentru clienţi, pentru evitarea conflictelor de interese, sau prin migrarea tranzacţiilor derulate la telefon spre platformele electronice de tranzacţionare.

Leonardo Badea a declarat: "Intermediarii (firmele de investiţii şi băncile) nu vor mai putea percepe un comision agregat pentru cercetare şi tranzacţionare, costurile trebuind prezentate fragmentat, ceea ce va conduce la o posibilă îmbunătăţire a calităţii rapoartelor de cercetare ce vor fi disponibile clienţilor. Impactul este semnificativ pentru industria fondurilor de investiţii, prin creşterea transparenţei fondurilor administrate, clienţii fiind mai bine informaţi asupra modului de folosire a banilor. Un alt impact major va fi asupra cheltuielilor cu cercetarea de investiţii, iar bugetele pentru acest serviciu prestat clienţilor sunt estimate sa se diminueze cu circa 1,5 miliarde dolari anual, până la un nivel de 5 miliarde dolari la nivel global, ceea ce va conduce la posibile plecări ale unor analişti financiari de top din cadrul băncilor şi dezvoltarea cercetării independente".

Referitor la activitatea de consultanţă pentru investiţii, şeful ASF explică faptul că MiFID II aduce ca noutate segregarea conceptului de consultanţă independentă şi non-independentă, cu scopul de a acorda un grad sporit de protecţie clienţilor.

În comunicat se precizează: "În acest sens, clienţii vor fi informaţi la deschiderea relaţiei contractuale cu privire la tipul la consultanţă şi cu privire la restricţiile aplicabile. De asemenea, MiFID II introduce în sarcina emitenţilor şi distribuitorilor de produse o serie de obligaţii privind guvernanta produselor financiare prin care se urmăreşte ca acestea să fie, pe întreaga durată de viaţă, adecvate pieţei şi clienţilor ţintă. O altă obligaţie o constituie furnizarea clienţilor şi autorităţii de rapoarte mai detaliate cu privire la tranzacţiile efectuate şi de înregistrare şi stocare a tuturor convorbirilor telefonice, comunicaţiilor electronice şi schimburilor de date despre tranzacţii. Şi companiile listate vor fi afectate de acest nou pachet legislativ, fiind obligate să-şi achiziţioneze un identificator electronic (cod lei), fără de care tranzacţionarea acestora nu va mai fi permisă, care va ajuta autorităţile să identifice şi sancţioneze cazurile de abuz pe piaţă".

Potrivit acestuia, se estimează că pregătirile pentru trecerea la MiFID II au costat la nivel global băncile şi firmele de investiţii mai mult de 2 miliarde de dolari.

Noua directivă transformă în mod profund regulile care guvernează operaţiunile cu diferite tipuri de instrumente financiare în Europa, având drept obiectiv îmbunătăţirea transparenţei şi reducerea costurilor pentru investitori. Băncile vor trebui să transmită mai multe informaţii autorităţilor de supraveghere şi să pună la punct sisteme de tarifare mai clare pentru diferitele lor produse.

Tranzacţiile cu acţiuni, obligaţiuni, produse derivate, materii prime şi alte active trebuie toate declarate către depozitarul central, ceea ce va oferi regulatorilor datele necesare pentru a supraveghea şi identifica formarea bulelor speculative, în ideea de a evita repetarea unei crize similare cu cea din 2007-2009.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Ba le zice asta bine de tot. Auzi firmele de investii, niste intermediari in romana ...trebuie sa declare materiile prime la depozitarul central si de asta trebuie cod lei sa fie indentificat abuzurile cu materia prima din capul lui.....

    Descoperirea acestui "identificator electronic" de catre presedintele asf ne arata ca suntem aproape de a descoperi gaura de la covrig.

    Văd că nimeni pe aici nu sesizează că nu este vorba de "lei" ci de LEI, adică Legal Entity Identifier. Fiind un acronim provenit din limba engleză, este corect să fie scris cu litere mari.

    Daca ASF ul vrea sa distruga bursa prin supra reglementare si supra comisioane sa o faca! In capitaliul nostru original putem trai di fara bursa. Pe de alta parte daca aceste reglementari sunt pe bursele din tarile civilizate, de ce nu introduce toate reglementarile o data si tot avem surprize la fiecare 3 luni!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb