BADEA, BNR: "2021 va fi mult mai greu decât 2020"

J.P.
Miscellanea / 9 decembrie 2020

"2021 va fi mult mai greu decât 2020"

2021 se anunţă la fel de greu ca anul curent, cel puţin în prima jumătate, iar pentru sistemul financiar probabil că va fi mult mai greu decât 2020, a declarat viceguvernatorul BNR, Leonardo Badea la o conferinţă realizată de FinMedia, conform Adevarul. La finalul lunii iunie, volumul creditelor amânate la plată cumula 41,8 miliarde de lei, dintre care aproximativ un sfert au fost acordate în baza moratoriilor private. Suma amânată la plată reprezintă 14,7% din toate finanţările acordate de bănci.

Badea: "Pandemia a afectat întreaga lume şi a produs deja schimbări importante în economie. 2020 a fost, încă este, un an teribil pentru toată lumea! Aproape toate sistemele şi mecanismele după care erau derulate până acum activităţile economice sunt supuse unui test extrem de dur. Din păcate, 2021 se anunţă la fel de greu, cel puţin în prima jumătate. Iar pentru sistemul financiar probabil că va fi mult mai greu decât 2020! În economie, presiunea negativă de mare intensitate va mai dura, probabil cel puţin încă 1-2 trimestre, până când prin eforturile lumii medicale şi ale sistemului sanitar vor putea fi implementate pe o scară suficient de largă acele măsuri care să conducă la diminuarea riscurilor de îmbolnăvire. Aşa cum ştim, pandemia este din nou în creştere, nu doar la noi ci în foarte multe locuri din lume dar mai ales în Europa, principalul nostru partener comercial şi o sursă importantă de provenienţă a capitalului atât de necesar pentru dezvoltarea ţării. Acest lucru ne arată că rezistenţa economiei va continua să fie puternic testată şi în următoarele luni, după foarte scurta perioadă de consolidare şi creştere relativă din lunile de vară."

Viceguvernatorul BNR a menţionat că pandemia COVID-19 a avut o serie de efecte imediate asupra sectorului financiar ce au fost şi sunt în continuare gestionate adecvat. Operaţional, măsurile de închidere a activităţilor şi de limitare a circulaţiei (persoanelor şi mărfurilor) au afectat semnificativ şi sectorul financiar, ca mai toate sectoarele economiei, dar nu cu intensitatea maximă pe care au resimţit-o activităţile sfera serviciilor (ex. HORECA), şi s-au găsit soluţii de continuitate (chiar dacă eforturile au fost mari). Intervenţia rapidă a autorităţilor (guvern, bancă centrală etc.) a condus la evitarea crizei de lichiditate ce putea fi generată de aceste blocaje atât în economie cât şi în sistemul financiar. Practic, din perspectiva măsurilor implementate de BNR în contextul crizei COVID-19, privind în ordine cronologică, primele au vizat sistemele de plăţi şi decontare.

Măsurile guvernamentale de protecţie a debitorilor afectaţi de pandemie concomitent cu flexibilizarea reglementărilor micro- şi macro-prudenţiale au temporizat acest impact. Circa 564.000 de debitori au apelat la facilităţile de amânare a ratelor, în baza moratoriului legislativ (OUG nr. 37/2020) şi/sau moratoriilor private adoptate de către instituţiile de credit. La finalul lunii iunie, volumul creditelor amânate la plată cumula 41,8 miliarde de lei, dintre care aproximativ un sfert au fost acordate în baza moratoriilor private.

"Împrumutătorii au putut să amâne la plată creditele oricărei persoane fizice şi juridice afectate de epidemia COVID-19, fără aplicarea condiţiilor ce vizează gradul de îndatorare, limitarea creditului în funcţie de valoarea garanţiei şi durata maximă a creditului de consum. În continuare instituţiilor de credite le este permis ca, în conformitate cu cadrul de reglementare actual, să utilizeze temporar amortizoarele de capital constituite pe parcursul anilor precedenţi", a mai spus Leonardo Badea.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Taci impostorule! Mustata..cand te uiti in oglinda si te crezi "mare" finantist...sa iti amintesti de mizeriile facute de tine in ASF. De oamenii pe care i-ai distrus in mod abominabil. Stiind cine esti ...am dat mana cu tine si mor de rusine ..cand vad aerele tale de expert BNR in finante. Tu?! Cu lipici de afise electorale sub unghii? papusica lu' Tutuianu! Cu Valahia ca mare stiinta? Tu cu Valahia care ai calcat in picioare oameni de calitate in ASF. Rusine! Rusine Rusine ! Cate de josnic poti fi? Nu capra oglinda de rusine? Rusine ma..nu te uitam niciodata, impostorule!

    1. Tutuianu securistul? Ce penibil

      Ce privire are in poza..

    Un impostor! verificati lucrarea lui de doctorat in programul de plagiat (Emilia Sercan).Verificati "cercetarea lui academica". Omul spune ca a facut ASE cand toata "stiinta lui" e adunata de pe jos cu matura din "Oxfordul" Romaniei: celebra universitate Valahia. Asta crede ca daca a intrat in ASE fizic in vizita este absolvent de ASE, jignind toti absolventii ASE cu tupeul lui grosolan. Este un pardidist, facut mare de Tutuianu si Ponta care a ajuns cumva in ASF unde a fost un dezastru total si mai grav a ajuns in BNR. Nu a publicat in viata lui un manual, o carte, un articol stiintific (in afara de cele cand era presedinte ASF; stim cum s-a strecurat ca viermusul cu numele)...Tara fara viitor!!!

    Consilierul lui Badea, pe numele lui Stefan Ionita:

    - 2012..2016 consilierul lui Badea 

    - 2010..2012 dir adj Mechel 

    - 2008..2009 consilierul lui Tutuianu 

    - 1990..2005 ofiter operativ SRI 

    - 1976..1989 Securitatea Statului, informatii externe 

    Deci, cine este dl Leonardo Badea? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb