Banca Carpatica a trecut pe profit în primul trimestru, cu un câştig de 8,54 milioane lei

Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 25 aprilie 2012

Banca Carpatica a înregistrat în primele trei luni un profit net de 8,54 milioane lei (1,9 milioane euro), faţă de rezultatul negativ consemnat în aceeaşi perioadă a anului trecut, de 13,5 milioane lei, în condiţiile reducerii semnificative a cheltuielilor cu provizioanele, după aplicarea IFRS. Până la începutul acestui an, Carpatica a calculat rezultatele luând în considerare standardele de raportare locale (RAS). Din 2012, toate băncile utilizează standardele internaţionale de raportare financiară (IFRS). Activele BCC se situau la finele lunii martie la 4,23 miliarde lei, cu 12% peste valoarea de la finalul anului trecut, de 3,78 miliarde lei.

Creditele şi angajamentele acordate firmelor şi populaţiei însumează 1,1 miliarde lei, cu 15% peste soldul de la finele anului trecut, dar reprezintă numai 25% din totalul activelor.

Ponderea cea mai importantă în activ o deţin efectele publice şi valorile asimilate, acestea reprezentând în total 50% la sfârşitul trimestrului I al anului 2012, respectiv 2,11 miliarde lei.

În ceea ce priveşte elementele de pasiv, datoriile privind instituţiile de credit totalizează 1,3 miliarde lei, cea mai importantă parte este deţinută de depozitele atrase de la clientelă, în sumă de 2,5 miliarde lei, adică peste 58% din total.

"În 2012, banca îşi concentrează toate resursele pentru a asigura revenirea cu caracter de permanenţă în zona de profitabilitate" a declarat într-un comunicat directorul general al băncii, Nicolae Surdu.

Banca a programat pentru acest an investiţii de 7,8 milioane lei, bani din care 3,1 milioane lei vor fi distribuiţi către proiecte şi soluţii informatice.

Carpatica este controlată de omul de afaceri Ilie Carabulea, care deţine indirect aproape 46% din acţiuni. În nume propriu controlează 41,29%, iar prin Atlassib mai are 4,55%. Unul dintre partenerii de afaceri ai acestuia, Corneliu Tănase, are 11,22% din acţiuni. Totodată, fiul unui fost partener de afaceri al lui Carabulea, Alin Albu, deţine un pachet de sub 5% din acţiuni. În acţionariat se află, printre alţii, persoanele fizice Antonio Gian Olivo - 4,79% şi Lucio Olivo - 5,77%.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb