Economia spaniolă a înregistrat o încetinire a creşterii în primul trimestru din 2016, iar perspectiva pentru acest an a fost înrăutăţită, a anunţat, vineri, Banca Centrală a Spaniei, potrivit Bloomberg.
Ritmul de creştere a încetinit la 0,7%, comparativ cu 0,8% din trimestrul patru al anului 2015, iar Banca Centrală a Spaniei se aştepta în acest an la un avans de 2,7%, faţă de prognoza precedentă de 2,8%.
Revizuirea vine pe fondul impasului politic din Spania, în cadrul căruia parlamentarii înceacă să formeze o coaliţie guvernamentală. Dacă nu se ajunge la un acord, în iunie vor fi organizate noi alegeri.
Pablo Hernandez de Cos, directorul general al băncii, a adăugat faptul că prelungirea acestui impas alimentează probabilitatea ca economia statului să fie afectată de incertitudine.
Banca Spaniei a precizat că se estimează un deficit de 4,4% în 2016 , iar pentru anul viitor este prognozată scăderea acestuia la 3,4%. Astfel, obiectivul stabilit de UE de a aduce deficitul statului spaniol sub 3%, până în 2017, este pus în dificultate.
Preţurile de consum au scăzut anul acesta în medie cu 0,1%, faţă de un avans de 0,7% estimat anterior, declinul fiind cauzat de preţul redus al ţiţeiului. Totuşi, preţurile de consum ar urma să înceapă să crească în semestrul doi din acest an, urmând să ajungă anul viitor la 1,6%, a prognozat astăzi Banca Centrală a Spaniei.
Datele vin după ce ieri Institutul Naţional de Statistică (INE) a anunţat că Spania nu şi-a îndeplinit în 2015 ţinta de deficit, în ciuda redresării PIB-ului şi a asigurărilor date de Guvernul de la Madrid privind reducerea deficitului public. Deficitul public al Spaniei s-a situat anul trecut la 5,24% din PIB, sau 56,6 miliarde de euro (63,4 miliarde de dolari), conform calculelor analiştilor realizate pe baza datelor INE, adaugă Agerpres.
Banca spaniolă estimează scăderea ratei şomajului: până în la finalului anului următor se aşteaptă ca acesta să ajungă în jur de 18%.