Banca Mondială se teme de un deficit de milioane de dolari

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 4 august 2005

Banca Mondială avertizează că s-ar putea confrunta cu un deficit de mai multe milioane de dolari, în cazul în care G8 (grupul celor mai puternic industrializate opt ţări) îşi va respecta promisiunea făcută recent la reuniunea de la Gleneagles privind iertarea de datorii a unui număr de 27 de ţări sărace, considerate "foarte îndatorate". Geoff Lamb, vicepreşedintele BM, subliniază, într-un raport publicat zilele trecute, că deficitul poate fi evitat numai dacă ţările donatoare vor contribui cu noi fonduri, îşi vor asuma compromisuri viitoare în acest sens sau dacă scutirea de datorii va fi făcută eşalonat, pentru ca, în cazul în care se va aplica, să nu fie afectate celelalte ţări sărace, cărora Banca Mondială le acordă ajutoare. Dacă propunerea va fi acceptată de ţările cele mai bogate ale lumii, Banca Mondială se teme că activitatea Asociaţiei Internaţionale de Stimulare, organism propriu al BM, care se ocupă cu acordarea de credite pentru dezvoltare, ar putea fi blocată, deoarece o parte din activitatea sa este exercitată în baza fondurilor colectate de G8, pe care ar putea să nu le mai primească în urma propunerii făcută la Gleneagles. Deşi acest grup şi-a asumat responsabilitatea de a acorda Băncii Mondiale compensări de 1,4 miliarde de dolari, declaraţia lui Geoff Lamb subliniază că această sumă este insuficientă, deoarece creditele ce trebuiau rambursate de ţările în cauză au, în prezent, un cost mult mai mare, apropiindu-se de 6,6 miliarde de dolari.

Temerile apărute în Banca Mondială în ceea ce priveşte sustenabilitatea economică au dat naştere unor reacţii din partea organizaţiilor sociale, care, de cîţiva ani, cereau ţărilor bogate această scutire.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb