BANCA MONDIALĂ ŞI BERD AU LUAT DIN ROMÂNIA BANI NECUVENIŢI, PRIN BCR Cum a renunţat statul la 1,3 miliarde de euro

• IFC (divizia Băncii Mondiale) şi BERD (bancă controlată de Uniunea Europeană) au investit 1 dolar în 2004 şi au câştigat de peste opt ori mai mult doar în doi ani

• Profitul lor: 1,3 miliarde de euro; paguba noastră: tot atât

• Paguba a fost posibilă pentru că Guvernul nostru a renunţat de bunăvoie să-şi mai exercite dreptul pe care îl negociase cu cele două instituţii financiare internaţionale: răscumpărarea acţiunilor pentru doar 222 de milioane de dolari, plus dobânda aferentă

• Preţul nesperat de mare obţinut de stat la privatizarea BCR a făcut să scape neobservat acest "amănunt" de 1,3 miliarde de euro

• Paguba a fost garantată (la propriu şi la figurat) de statul român

Cea mai spectaculoasă privatizare din ultimii optsprezece ani - vânzarea Băncii Comerciale - ascunde şi o misterioasă renunţare de către autorităţile noastre la o sumă enormă - aproximativ 1,3 miliarde de euro.

Banii au fost încasaţi de două instituţii financiare internaţionale renumite: BERD şi IFC- divizia de investiţii a Băncii Mondiale.

Normal şi legal, banii trebuiau să intre tot în conturile statului român, dacă autorităţile şi-ar fi respectat contractul pe care îl negociaseră cu cele două organisme internaţionale- BERD şi IFC.

Autorităţile noastre nu trebuiau decât să aplice clauza de răscumpărare prevăzută în contractul cu BERD şi IFC, încheiat în aprilie 2004. Dar nu se ştie din ce motive, nu au mai făcut-o, renunţând de bunăvoie la o sumă uriaşă.

Cele două instituţii financiare au intrat, în 2004, în acţionariatul BCR ca să salveze privatizarea băncii, cerută cu insistenţă chiar de Banca Mondială şi de Uniunea Europeană. Adică, de la ele însele.

Pe de o parte, Banca Mondială şi Uniunea Europeană ne presau să vindem banca până în mai 2004, iar, pe de altă parte, divizia de investiţii a Băncii Mondiale şi o bancă controlată de Uniunea Europeană negociau cu Guvernul cumpărarea a 25% din BCR.

Prin această operaţiune, statul pierdea poziţia de acţionar majoritar al celei mai mari bănci româneşti, respectându-şi astfel obligaţia să privatizeze BCR aşa cum se angajase faţă de Banca Mondială, FMI şi Uniunea Europeană.

Intrarea BERD şi IFC în acţionariatul BCR a fost una atipică- în fapt, o simulare de privatizare, printr-un contract de opţiuni atipic.

Intrarea diviziei Băncii Mondiale şi a Băncii Europene în acţionariatul BCR permiteau României să raporteze la Banca Mondială şi la Uniunea Europeană că a privatizat cu succes BCR şi că şi-a respectat astfel obligaţiile.

Ca să intre în acţionariatul BCR, atât divizia Băncii Mondiale, cât şi Banca Europeană au primit garanţii de stat de la Guvernul României.

Adică, indiferent ce s-ar fi întâmplat cu banca, IFC şi BERD îşi primeau banii plus bonificaţiile aferente. Tocmai datorită acestei garanţii de stat, practicată îndeobşte pentru împrumuturi, precum şi a dobânzii aferente, contractul de opţiuni a semănat mai mult cu unul de credit din partea celor două instituţii financiare - altfel spus BERD şi IFC împrumutau statul şi intrau în acţionariatul BCR.

Cele două instituţii internaţionale urmau să primească o dobândă la ieşirea din afacere, pentru că au ajutat România să-şi respecte obligaţiile faţă de Banca Mondială, FMI şi Uniunea Europeană...

Chiar şi aşa, contractul dădea dreptul statului să-şi răs­cumpărare în orice moment acţiunile de la BERD şi IFC, dacă avea o ofertă de la un investitor strategic. Iar BERD şi IFC erau obligate să vândă la "preţul prestabilit" în 2004.

Preţul prestabilit consta, de fapt, în banii investiţi/împrumutaţi de cele două instituţii (222 de milioane de dolari), plus dobânda aferentă (LIBOR +1% pe an).

Logica clauzei repective era una simplă: BERD şi IFC nu rămâneau captive în bancă, ci îşi asumau un rol similar cu cel al fondurilor de investiţii, urmând să iasă din afacere la momentul în care statul ar fi găsit investitorul strategic care să preia pachetul majoritar al băncii.

Investitorul strategic selectat în octombrie 2006 de Guvern a fost banca austriacă ERSTE Bank, care a oferit un preţ final de 3,7 miliarde de euro pentru 61,88% din BCR

(36,8825% acţiuni AVAS şi 25% plus 2 acţiuni BERD şi IFC împreună).

În loc să plătească 222 de milioane de dolari plus dobânda aferentă ca să răscumpere înainte acţiunile de la BERD şi IFC şi abia apoi să le vândă la ERSTE Bank, autorităţile noastre au lăsat acţiunile la cele două instituţii ca să şi le vândă la acelaşi preţ cu cel al statului.

Paguba statului: 1,3 miliarde de euro. Profitul BERD şi IFC: 1,3 miliarde de euro.

Doar "Caritas" a mai asigurat un profit similar în România ultimilor optsprezece ani: BERD şi IFC au investit 1 dolar în 2004 şi au încasat de peste opt ori mai mult în doar doi ani. Plus dividende de zeci de milioane de euro.

IFC şi BERD nu au riscat nimic pentru că afacerea a fost garantată de statul român.

În tot acest timp, Banca Mondială şi Uniunea Europeană ne-au monitorizat permanent ca să ne respectăm angajamentele, printre care privatizarea sectorului bancar, reducerea deficitului bugetar, reducerea inflaţiei...

Autorităţile noastre au raportat permanent că îşi respectă obligaţiile.

Obligaţiile!