Banca Centrală a Italiei şi Autoritatea italiană de reglementare bursieră (Consob) lucrează împreună pentru a monitoriza situaţia cu care se confruntă Banca Monte dei Paschi di Siena, conform Reuters, citată de Agerpres.
Potrivit unor surse care au dorit să îşi păstreze anonimatul, autorităţile de reglementare urmăresc cu maximă atenţie evoluţiile din cazul Banca Monte dei Paschi di Siena, cea mai veche bancă din lume, şi monitorizează strâns desfăşurarea evenimentelor, pe baza zonelor lor de responsabilitate.
Acţiunile Banca Monte dei Paschi di Siena au scăzut ieri semnificativ la bursă, după ce disensiunile dintre principalii investitori şi directorii băncii au dus la întârzierea operaţiunii de majorare a capitalului, prevăzută pentru luna ianuarie. Majorarea capitalului este vitală pentru ca cea de-a treia mare bancă italiană să nu fie naţionalizată, o evoluţie pe care statul italian încearcă să o evite.
Scandalul indică, de asemenea, slăbiciunea sistemului bancar fragmentat din Italia, unde acţionarii încearcă deseori să împiedice eforturile băncilor de a-şi majora capitalul înaintea testelor de stres derulate anul viitor în Europa, precizează Agerpres.
Fosta conducere a băncii a ascuns autorităţilor informaţii referitoare la tranzacţiile cu instrumente financiare complexe, care au provocat pierderi de aproximativ 720 de milioane de euro.
La întâlnirea de sâmbătă a acţionarilor Monte dei Paschi s-a decis amânarea planurilor de vânzare de noi acţiuni, în valoare de trei miliarde de euro, până în luna iunie.