Banca Românească are 21 de milioane de euro pentru credite "Prima Casă 3"

C.P.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 1 februarie 2011

Plafonul alocat pentru Banca Românească etapa a treia a programului "Prima Casă" de către Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) este de 21 de milioane de euro, dintr-un total de 200 de milioane de euro, valoarea garanţiilor acordate întregului sis-tem bancar, potrivit unui comunicat al instituţiei.

"După succesul înregistrat cu programul Prima Casă 1 şi Prima Casă 2, Banca Românească va continua şi în acest an să sprijine proiectele clienţilor interesaţi de achiziţia unei locuinţe. Datorită unei oferte competitive din punct de vedere cos-turi, am reuşit să atingem o cotă de piaţă de 10% în cadrul acestui program, cota de piaţă pe care dorim să o consolidăm în perioada următoare", a declarat Lakis Couninis, director executiv Unitate Retail în cadrul Băncii Româneşti.

Banca Românească a avut în 2010 un plafon de 70 de milioane de euro, fiind acordate peste 1.600 de credite. Valoarea medie a unui credit contractat a fost de peste 40.000 de euro, în marea majoritate a cazurilor fiind preferate apartamentele cu două camere, în blocuri vechi.

Costurile creditelor sunt EURIBOR3M + 3,95% şi respectiv ROBOR3M + 2% la care se adaugă contravaloarea comisionului de gestiune datorat către FNGCIMM. Acest comision de ges-tiune este suportat în avans de bancă şi recuperat de la client sub forma unui comision lunar aplicat la soldul creditului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb