Cele mai recente date privind Spania arată că economia ţării va creşte cu aproape 2% în ultimul trimestru din 2014, a anunţat, în Parlament, guvernatorul Băncii Spaniei, Luis Maria Linde. Conform afirmaţiilor sale, expansiunea pe întregul an va fi mai mică, însă redresarea după recesiune va continua anul viitor.
"Creşterea anuală a PIB-ului va fi de aproape 2% în ultimul trimestru din anul curent, ritm în care economia Spaniei ar putea să crească pe întreg anul 2015", a afirmat Linde.
Conform aşteptărilor băncii centrale de la Madrid, economia Spaniei va consemna un avans de 1,3% pe întreg anul 2014, ritm conform ţintelor revizuite ale guvernului.