Banca Transilvania va lansa oferta de achiziţie a participaţiilor minoritare la Bancpost

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 23 aprilie 2018

Banca Transilvania va lansa oferta de achiziţie a participaţiilor minoritare la Bancpost

Banca Transilvania (BT) va lansa oferta de achiziţie a participaţiilor deţinute de acţionarii minoritari la Bancpost, conform unui anunţ al instituţiei de credit din Cluj. Aceasta a comunicat, vineri, BVB: "Oferta de preluare vizează achiziţionarea a 25.146.694 acţiuni din capitalul social Bancpost SA, ceea ce constituie 0,85325% din numărul total de acţiuni cu drept de vot. Preţul oferit pentru o acţiune este de 0,2848 lei (preţul plătit de BT către Eurobank Group), iar oferta de preluare este valabilă în perioada cuprinsă între 25/04/2018 şi 29/06/2018, pentru orice acţionar Bancpost interesat. Banca Transilvania va informa investorii privind rezultatele ofertei de achiziţionare imediat dupa finalizarea procedurii".

Banca Transilvania a semnat, în 3 aprilie, documentele de finalizare a tranzactiei pentru preluarea pachetului majoritar de acţiuni (99,14675%) deţinut de către Eurobank Group în capitalul social al Bancpost, reprezentând 2.922.016.846 acţiuni la o valoare de 178,67 milioane euro. BT îi informează pe acţionarii minoritari ai Bancpost: "Pe parcursul desfăşurării procesului de achiziţie, precum şi ulterior, Banca Transilvania a primit multiple solicitări din partea acţionarilor Bancpost privind posibila cesiune a acţiunilor deţinute de către aceştia către instituţia de credit. Banca Transilvania a decis să ofere tuturor acţionarilor Bancpost oportunitatea de a încheia un acord de cesiune a acţiunilor cu BT. În acest sens, dorim să vă informăm că acţionarul majoritar, Banca Transilvania, vă oferă alternativa de a cumpara acţiunile deţinute în prezent de către dumneavoastră la Bancpost, la preţul de 0,2848 lei/acţiune (valoarea la care au fost achizitionate acţiunile Bancpost de la Eurobank Group). Această ofertă nu este obligatorie, orice acţionar Bancpost putând opta pentru încheierea acordului de cesiune doar în măsura în care doreşte acest lucru". Contravaloarea acţiunilor Bancpost va fi achitată în termen de 10 zile lucrătoare de la data înregistrării documentaţiei, la registratura Băncii Transilvania. Plata se va face prin virament bancar, în contul bancar indicat în contract de către acţionar.

În cadrul tranzacţiei încheiate recent, BT a cumpărat şi acţiunile deţinute de Eurobank la ERB Retail Services IFN şi ERB Leasing IFN. În plus, Banca Transilvania a preluat un împrumut subordonat, în valoare de 80 de milioane de euro, datorat de Bancpost către banca mamă.

Pentru ERB Retail IFN, banca a plătit 40,42 milioane euro (77% din preţul de piaţă al acţiunilor/valoarea contabilă), iar pentru ERB Leasing IFN - 6,79 milioane euro (63% din preţul de piaţă al acţiunilor/valoarea contabilă).

Conducerea Băncii Transilvania (TLV) convoacă acţionarii, pentru data de 23/24 mai, în vederea aprobării unei emisiuni de obligaţiuni subordonate cu o rată a dobânzii fixă sau variabilă, după caz, cu o scadenţă de zece ani, pentru o sumă de maxim 350 de milioane de euro, se arată într-un comunicat al băncii publicat, săptămâna trecută, pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti. Totodată, acţionarii trebuie să aprobe ca vânzarea obligaţiunilor să se facă printr-o ofertă publică, ce va fi adresată unui număr de până la 150 de persoane.

De asemenea, banca vizează ca, ulterior desfăşurării ofertei, să listeze obligaţiunile pe piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti.

Intermediarul ofertei este BT Capital Partners, companie ce face parte din Grupului Financiar Banca Transilvania.

Anul trecut, profitul net al băncii a scăzut cu 3,46% faţă de 2016, ajungând la 1,186 miliarde lei. La nivel de grup, Banca Transilvania a încheiat anul 2017 cu un profit net de 1,242 miliarde lei, în scădere cu 2,74%. Grupul avea, la finalul lunii decembrie 2017, active de 59,8 miliarde lei, din care banca deţine 59,3 miliarde lei.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Si BCR cand urmeaza?. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb