Băncile centrale sunt captive în Ţara Minunilor

Marile bănci centrale au promis că ştiu ceea ce fac când au lansat programele de tipărire şi le-au justificat prin necesitatea aducerii inflaţiei la nivelul ţintei pe care o urmăresc. Tiparniţele au fost pornite după ce s-a constatat că dobânzile de politică monetară zero sau negative nu au fost suficiente.

Şi au trecut ani buni fără rezultate, pe fondul unor justificări tot mai fanteziste ale bancherilor centrali, care nu ştiu de ce nu le funcţionează modelele.

Daniel Tarullo, fost membru al Consiliului Guvernatorilor din cadrul Federal Reserve, a declarat recent că "în prezent nu avem o teorie a dinamicii inflaţiei care să funcţioneze suficient de bine pentru a fi utilizată în deciziile de politică monetară", conform unui articol din Financial Times.

Inclusiv preşedintele Federal Reserve, Janet Yellen preciza, la sfârşitul lunii trecute, că "înţelegerea noastră a forţelor care determină inflaţia este imperfectă".

Deci nu mai există nici modele? În aceste condiţii nu a mai rămas decât varianta prelungirii perioadei de funcţionare a tiparniţelor, de parcă bancherii centrali ar dori să infirme dictonul lui Albert Einstein, conform căruia "nebunia este să faci acelaşi lucru la nesfârşit, dar să aştepţi rezultate diferite".

"Ce ar trebui să credem când bancherii centrali admit că nu au nicio idee cu privire la dinamica inflaţiei?", întreabă Caroline Baum într-un articol de la MarketWatch, cu titlul "Fed-ul a picat cursul introductiv de economie: înţelegerea inflaţiei". Concluzia? "Singura aşteptare pe care o mai am este aceea că, poate, aceşti oameni îşi vor găsi altceva de lucru", scrie Caroline Baum în finalul articolului.

Subiectul este abordat şi în Financial Times, care arată că "bancherii centrali au o singură sarcină şi nu ştiu cum să o îndeplinească". Este vorba, desigur, despre faptul că "majoritatea bancherilor centrali consideră că misiunea lor este menţinerea ratei de creştere a preţurilor scăzută şi stabilă".

În ceea ce priveşte modelele utilizate, al căror realism a fost atacat puternic în ultimii ani, marii bancheri centrali ar da dovadă de înţelepciune dacă, într-un târziu, ar accepta opinia unui alt mare fizician, Richard Feynman.

Pentru Feynman, cheia ştiinţei este reprezentată de o afirmaţie simplă: "Nu contează cât de frumoasă este teoria. Dacă nu este acceptată prin experimente, atunci este greşită".

O altă afirmaţie a laureatului Premiului Nobel pentru fizică din 1965 are o semnificaţie aparte pentru planificatorii economici: "Imaginaţi-vă cât de grea ar fi fizica dacă electronii ar avea sentimente". Ei bine, agenţii economici au sentimente.

Încăpăţânarea economiei de a funcţiona altfel decât o arată modelele băncilor centrale este reflectată şi de evoluţia creditului neguvernamental din zona euro.

Ziarul BURSA a preluat recent declaraţiile lui Christopher Dembik, şeful departamentului de analiză macroeconomică de la Saxo Bank, conform cărora "politica ultrarelaxată a BCE a avut un efect minor asupra economiei şi creşterii", în condiţiile în care "politica monetară a stimulat rezervele bancare, dar băncile nu au reuşit să împrumute rezervele adăugate către gospodării şi companii pe care le considerau riscante".

Aşa să fie oare? Într-un studiu publicat de Banca Angliei, "Crearea banilor în economia modernă" din buletinul trimestrial T1 2014, se explică modul în care este creată moneda în economia modernă. "Băncile comerciale creează banii, sub forma depozitelor, prin acordarea de credite", arată autorii Michael McLeay, Amar Radia şi Ryland Thomas, iar rezervele deţinute de bănci la banca centrală nu reprezintă o restricţie pentru acest proces.

Articolul explică şi cum "rezervele nu pot fi multiplicate în mai multe credite şi depozite şi nici nu reprezintă bani gratuiţi pentru băncile comerciale".

Crearea banilor porneşte de la acordarea creditelor, în funcţie de care se va ajunge la un anumit nivel al depozitelor bancare din economice, pe baza căruia băncile vor decide de câte rezerve au nevoie la banca centrală. Cererile lor sunt de obicei satisfăcute de către instituţia monetară a statului.

"În realitate, teoria multiplicatorului monetar funcţionează invers decât descrierea din manualele actuale", mai arată economiştii de la Banca Angliei.

În condiţiile în care nu funcţionează pentru relansarea creditării, pe fondul unui mediu economic în care există tot mai multe companii zombi, dobânzile scăzute au ajuns să fie prezentate de Mario Draghi drept factor stimulator al reformelor structurale, în ciuda realităţii care îl contrazice. Dacă dobânzile scăzute ar fi facilitat reformele structurale, de ce ar fi fost nevoie să fie subliniată necontenit importanţa acestora în ultimii ani?

La ultima şedinţă de politică monetară, decizia BCE s-a conformat aşteptărilor pieţei. Dobânzile au rămas neschimbate, iar programul de relaxare cantitativă va fi temperat de la începutul anului viitor, prin reducerea valorii achiziţiilor nete de active până la 30 de miliarde de euro. Noul program de tipărire va funcţiona până la sfârşitul lunii septembrie 2018 sau dincolo de această dată, dacă va fi necesar. "Dacă perspectivele devin nefavorabile sau condiţiile financiare devin inconsistente cu ajustarea susţinută a tendinţei inflaţiei, Consiliul Guvernatorilor este gata să crească valoarea şi/sau durata programului de achiziţie a activelor", se mai arată în comunicatul de presă.

După cum se observă, cel puţin Banca Centrală Europeană nu pare să mai ştie drumul de întoarcere din Ţara Minunilor.

Claudio Borio, economist-şef la BIS, a comparat recent experienţa băncilor centrale din ultimii ani cu trecerea prin oglindă a personajului Alice din scrierile lui Lewis Carroll. "Băncile centrale simt probabil că au trecut prin oglindă", a declarat Borio în cadrul unei conferinţe de la Londra, deoarece "altădată încercau să ţină inflaţia scăzută, iar acum îi doresc creşterea; altădată se temeau de creşterea salariilor, acum o susţin".

"Am ajuns în situaţia în care băncile centrale susţin creşterea salariilor astfel încât să obţinem o inflaţie adecvată", a declarat recent şi Ewald Nowotny, guvernatorul Băncii Austriei, după cum scrie Bloomberg.

Dar oare nu a contribuit politica BCE din ultimii ani la crearea acestui context, prin distorsionarea severă a pieţelor şi introducerea unei incertitudini fără precedent în activitatea economică? Chiar cred bancherii centrali că salariile pot creşte prin decret? Oare ideea le-a venit după o participare la cursurile de economie din cadrul şcolii de vară a Partidului Social Democrat din România?

Nici peste Ocean situaţia nu este mai bună. Unul dintre candidaţii pentru ocuparea postului de preşedinte al Federal Reserve, Kevin Warsh, care a mai făcut parte din conducerea băncii centrale americane, este de părere că "Federal Reserve are nevoie de un nou mod de gândire", deoarece "aplicarea politicii monetare în ultimii ani a fost profund eronată".

Opiniile sale au fost prezentate în cadrul unei conferinţe organizate de BIS (Bank for International Settlements) în vara anului trecut şi susţin necesitatea unei reforme profunde, în faţa căreia stau, din păcate, două obstacole majore: gândirea de grup la nivelul economiştilor din mediul academic şi reticenţa bancherilor centrali de a-şi ceda puterea.

Pentru Warsh, "puterea băncilor centrale într-o democraţie este permisibilă doar atunci când domeniul lor de acţiune este limitat, dovada eficienţei lor este puternică şi asumarea responsabilităţii este asigurată".

"Fed-ul nu este pregătit să răspundă cu forţă, eficienţă şi, mai ales, credibilitate în faţa unei recesiuni viitoare", a fost concluzia lui Kevin Warsh.

Nici BCE nu este pregătită, iar acesta este motivul pentru care refuză orice măsură de normalizare a politicii monetare.

Despre "Alice în Ţara Minunilor" şi "Alice în Ţara Oglinzilor", Wikipedia spune că aparţin "literaturii nonsensului", unde "combinarea elementelor care au sens şi cele care nu au are ca efect subminarea convenţiilor de limbaj sau a raţionamentului logic".

Marile bănci centrale au reuşit "performanţa" de a intra pe acest tărâm fermecat, după ce au ignorat acumularea fără precedent a datoriilor la nivel global în deceniile precedente, iar acum nu pot recunoaşte că sunt captive în Ţara Minunilor.