Preşedintele Traian Băsescu a declarat, ieri, la sediul de campanie, că Viorel Hrebenciuc, coordonatorul campaniei PSD, ar fi intervenit la două case de sondare pentru ca Mircea Geoană să figureze cu procente în plus la exit-poll-uri.
În opinia sa, Viorel Hrebenciuc este responsabil pentru punerea lui Mircea Geoană într-o situaţie penibilă.
Amintim că după apariţia exit-poll-urilor, Mircea Geoană îşi anunţase victoria în alegeri prezidenţiale.
Traian Băsescu a precizat că duminică, la ora 19, ştia că a câştigat alegerile prezidenţiale.
"Ştiam şi de intervenţiile pe care le-a făcut Hrebenciuc la două case de sondaje să fie crescut procentajul lui Geoană cu între o jumătate de procent şi un procent", a declarat Băsescu.
Preşedintele a mai apreciat că adevăratul scop al lui Viorel Hrebenciuc a fost acela de a putea contesta rezultatele alegerilor.
Traian Băsescu a mai apreciat că o nouă numărătoare ar putea să îi aducă în plus "vreo trei procente".
Băsescu a mai precizat că l-a sunat pe Mircea Geoană "ca un gest de politeţe" şi a apreciat că dacă PSD va contesta rezultatul alegerilor prezidenţiale riscă să devină "extrem de penibil".
Totodată, Traian Băsescu a mulţumit tuturor cetăţenilor care l-au votat, îndeosebi celor din diaspora.