Baza de Cercetare Pomicolă Moara Domnească, în pericol să fie transformată în cartier rezidenţial

R.P.
Ziarul BURSA #Companii / 9 martie 2007

Directorul Staţiunii de Cercetare Pomicolă Băneasa, Adela Bărbulescu, a reclamat instituţiilor în drept faptul că o suprafaţă de peste 200 de hectare, aparţinând domeniului public al statului, a fost ocupată abuziv de o societate privată în baza unui act de adjudecare, care ar fi fost obţinut "ilegal, prin inducerea în eroare a judecătoriei Buftea".

"SC Florom Prodimpex SRL a fost pusă în posesia bazei de cercetare - dezvoltare Moara Domnească - subunitate a staţiunii pomicole Băneasa -, în baza unui act de adjudecare obţinut de la Judecătoria Buftea, în contul unor datorii mai vechi ale staţiunii, cu toate că patrimoniul bazei de cercetare aparţine domeniului public al statului", a declarat, citată de Rompres, directorul staţiunii, Adela Bărbulescu, care a prezentat o serie de documente care atestă situaţia actuală.

"Riscăm să pierdem peste 200 de hectare de teren pe care exis­tă pepiniere, plantaţii pomicole cu material biologic, destinat cercetării, cu soiuri înregistrate ca mărci. Practic, pierdem toate rezultatele noastre de cercetare de 40 ani, inclusiv clădirile bazei de cercetare, dacă statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice (MFP) nu depune contestaţia în termen de 15 zile, de la executarea silită", a precizat directorul staţiunii.

Executarea silită a avut loc în data de 28 februarie, când reprezentanţii societăţii menţionate au ocupat "în forţă baza de cercetare, devenind proprietara unor bunuri aparţinând domeniului public al statului".

SC Florom Prodimpex SRL este deţinută de un cetăţean turc şi activează în sectorul imobiliar.

"În contul unei datorii de 3,5 miliarde de lei vechi, cesionate de SC Florom Prodimpex, datorie apărută din cauza contractării de către staţiunea Băneasa a unui credit de la BankCoop, în urmă cu 10 ani, riscăm să pierdem nu numai baza de cercetare Moara Domnească, dar şi alte terenuri pe care le deţine staţiunea în cinci judeţe din sudul ţării", a spus Bărbulescu.

Baza de cercetare Moara Dom­nenească a fost evaluată la 6,6 miliarde de lei vechi, iar datoria la zi a staţiunii, cu dobânzi şi penalităţi, a ajuns, potrivit evaluatorilor, la 22 miliarde lei vechi.

Directorul Bărbulescu a precizat că MFP trebuie să depună contestaţie la executarea silită până la data de 14 martie, la judecătoria Cornetu, unde este momentan arondată Moara Domnească (Ilfov).

"Am trimis până în prezent 17 adrese prin care solicităm sprijinul în recuperarea bunurilor domeniului public începând cu AVAS, în subordinea căreia funcţionăm, şi continuând cu MAPDR, MFP, ADS, dar şi la Parchet şi DNA. Am înaintat o adresă - înaintea executării silite şi la SRI, iar în aceste zile ne vom adresa ministrului Justiţiei şi celui al Administraţiei şi Iinternelor, chiar şi premierului şi preşedintelui României", a menţionat Adela Bărbulescu.

Lipsa unei hotărâri de Guvern privind statutul clar al staţiunilor de cercetare pomicolă a făcut posibilă apariţia acestui litigiu, afirmă Bărbulescu.

"De doi ani şi jumătate se învârte acest proiect între ADS şi MAPDR, fără a se finaliza într-un fel. Cred că la mijloc sunt interese meschine de preluare a unor terenuri din domeniul public al statului. Din păcate dacă va exista un precedent prin preluarea terenului bazei Morii Domneşti - situat pe malul unui lac - cred că acest lucru se va întâmpla şi cu Băneasa, unde terenul are o valoare mult mai mare şi se pretează la proiecte imobiliare", a subliniat directorul staţiunii.

Staţiunea zonală Băneasa - înfiinţată din 1927 - deţine la ora actuală suprafeţe în domeniul publicc de 61,78 de ha în baza de cercetare Băneasa, 201 ha la baza Moara Domnească şi 169 ha la baza de cercetare din judeţul Teleorman, iar în domeniul privat al statului, la Ferma Negoieşti - 91 ha şi la ferma Feteşti- 121,86 ha.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb