BBC, achitată în cazul reclamaţiilor privind plata discriminatorie pe bază de gen

A.B.
Miscellanea / 12 noiembrie 2020

BBC, achitată în cazul reclamaţiilor privind plata discriminatorie pe bază de gen

British Broadcasting Corporation (BBC) a fost achitată de Comisia pentru Egalitate şi Drepturile Omului din Marea Britanie în cazul reclamaţiilor privind plata discriminatorie pe bază de gen, transmite News.ro.

O anchetă a dovedit că nu au existat acte ilegale de discriminare a femeilor în ceea ce priveşte salariile. Comisia a recomandat "îmbunătăţirea transparenţei şi restabilirea încrederii femeilor în organizaţie".

Investigaţia făcută de Comisie a venit după ce au fost depuse mai multe plângeri în acest sens, inclusiv din partea unor prezentatoare ca Samira Ahmed şi Carrie Gracie.

Directorul general al BBC, Tim Davie, a promis implementarea recomandărilor: "Trebuie să muncim chiar mai mult".

Comisia, care a lansat investigaţia în luna martie 2019, a trasmis că BBC a aceptat că "practicile vechi nu sunt potrivite scopului şi a făcut schimbări semnificative începând cu 2015".

Sindicatul Naţional al Jurnaliştilor a spus că mulţi dintre membrii săi consideră că raportul "nu soluţionează experienţele trăite de ei". Reprezentanţii acestuia au spus că "încă există schimbări vitale ce trebuie să aibă loc".

Carrie Gracie a demisionat din postul de editor pe probleme legate de China în 2018, după ce a descoperit că a fost plătită mai puţin decât colegii ei, între care Jon Sopel şi Jeremy Bowen. Ea a primit compensaţii şi scuze din partea corporaţiei.

Sarah Montague a primit 400.000 de lire sterline într-un acord, după ce a fost plătită mai puţin decât foşti prezentatori Radio 4 ca John Humphrys şi Nick Robinson.

Samira Ahmed, gazda "Newswatch", a reuşit să susţină în faţa unui tribunal de dreptul muncii că Jeremy Vine primea un salariu de şase ori mai mare decât al ei pentru munca similară de la "Points of View".

Diferenţele de salarii dintre bărbaţi şi femei au fost pentru prima dată expuse în 2017, când BBC a publicat lista cu veniturile vedetelor sale. Doar doi dintre primii 14 angajaţi cu cele mai mari salarii au fost femei. Din întreaga listă de vedete cel mai bine plătite, bărbaţii reprezentau aproximativ două treimi.

Davie a mai spus: "Încrederea este extrem de importantă şi, ca organizaţie care deserveşte publicul, BBC trebuie să continue să arate calea în ceea ce priveşte transparenţa plăţilor şi corectitudinea. Ne luăm angajamentul să construim o cultură cu adevărat favorabilă incluziunii. Suntem de acord că trebuie să continuăm să ducem mai departe programul nostru de reformă care a început în 2015. Acceptăm fiecare dintre recomandările Comisiei şi le vom implementa".

Peste 500 de femei au primit măriri de salariu începând din 2017, după ce au făcut plângeri. Patru cazuri se află încă pe rol la tribunal, iar alte trei sunt gestionate de Serviciul de Arbitraj şi Conciliere. Şapte alte reclamaţii vor fi soluţionate prin procedura internă a BBC.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb