BBC Mundo: Londra ar putea pierde poziţia de capitală financiară a Europei

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 28 iunie 2016

BBC Mundo: Londra ar putea pierde poziţia de capitală financiară a Europei

Frankfurt i-ar putea lua locul

Cei care s-au opus ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană au avertizat întotdeauna că Brexitul ar pune în pericol unul dintre principalele atuuri economice ale ţării: rolul Londrei de capitală financiară a Europei, relatează BBC Mundo, potrivit Agerpres.

Şi, la mai puţin de 12 ore după ce britanicii au votat pentru ieşirea din UE, controversa era deja în plin avânt.

Vineri, surse din cadrul băncii de investiţii americane Morgan Stanley au declarat pentru BBC că accelerează analizarea procesului ce ar putea duce la relocarea a 2.000 dintre angajaţii aflaţi în prezent la birourile din Londra, posibil în oraşul german Frankfurt sau în cel irlandez Dublin, transmite corespondentul pentru afaceri al BBC, Joe Lynam.

"Printre posturile care ar putea fi mutate din Marea Britanie se numără cele care au legătură cu tranzacţiile cu euro, precum şi alte funcţii ale băncii de investiţii şi posturile înalte de conducere", a semnalat Lynam.

Morgan Stanley a negat însă, vineri, că ar fi luat deja o decizie privind relocarea personalului din Londra, precizând că o astfel de hotărâre poate dura ani.

Însă, intensificarea discuţiilor referitoare la această posibilitate reprezintă doar începutul unei serii de probleme potenţiale pentru capitala britanică şi al unei posibile prosperităţi pentru Frankfurt, oraş care speră să preia afacerile europene ale băncilor cu sediul la Londra.

Frankfurt are argumente bune pentru a deveni noua capitală financiară europeană, în faţa altor candidaţi precum Paris, Amsterdam sau Dublin.

Pentru început, Frankfurt îndeplineşte deja acest rol pentru economia germană, care este cea mai mare din UE şi, odată cu ieşirea Marii Britanii, va face tot mai notorie hegemonia sa economică pe continent.

La Frankfurt îşi au deja sediul o serie de importante instituţii economice, în special Banca Centrală Europeană, dar şi bănci private de talie mondială, precum Deutsche Bank şi Commerzbank.

Şi, în plus, aici se află şi Deutsche Borse, care este în proces de fuziune cu Bursa din Londra. Vineri, conducerea bursei germane a declarat că, din cauza Brexitului, sediul legal al companiei mixte va trebui stabilit acum la Frankfurt.

City, centrul financiar londonez, ocupă un loc foarte important în finanţele mondiale, comparabil doar cu cel al Wall Street. Dar vitalitatea sa se datorează nu atât pieţei interne britanice, cât rolului Londrei de furnizor de servicii financiare pentru economia globală.

Pe piaţa londoneză au loc volume uriaşe de tranzacţii în monede străine, profitând de faptul că oraşul se află la jumătatea drumului dintre capitalele asiatice şi New York.

Districtul financiar al Londrei dă de lucru la 400.000 de persoane, găzduieşte 251 de bănci străine şi controlează circa 40% din piaţa mondială valutară. Zilnic se vând şi se cumpără aici circa 2.700 miliarde dolari în monedă străină.

O parte importantă a afacerilor financiare din Londra este legată de poziţia sa de capitală financiară europeană.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb