Anul 2014 ar trebui să marcheze începutul unei noi ere pentru sistemul bancar european. Banca Centrală Europeană îşi va asuma rolul de supraveghetor unic al marilor bănci din zona euro, acesta fiind unul dintre paşii importanţi pe calea realizării uniunii bancare.
Oficialii BCE au promis, de nenumărate ori, că evaluarea calităţii activelor bancare şi testul de stres care va urma vor fi deosebit de serioase, pentru a elimina orice urmă de incertitudine privind stabilitatea financiară.
Mai mult, unul dintre obiectivele majore ale uniunii bancare este ruperea legăturii dintre bănci şi guverne, astfel încât să fie eliminată necesitatea susţinerii instituţiilor financiare în dauna interesului public.
În urma presiunilor Bundesbank, Banca Centrală Europeană a indicat că este gata să ia în considerare chiar şi riscul asociat portofoliilor de obligaţiuni guvernamentale, considerate până acum lipsite de orice risc (n.a. vezi şi articolul "Obligaţiunile guvernamentale, o bombă cu ceas în portofoliile băncilor?", BURSA, 18.12.2013).
Dar minunea nu a durat mult. "Evaluarea calităţii activelor de către BCE şi testele de stres ale EBA (European Banking Authority) se vor concentra mai ales asupra portofoliilor de credite neperformante ale băncilor din sudul eurozonei", se arată într-o analiză a băncii Natixis, parte a grupului financiar francez BPCE (n.a. "What is the most dangerous item in the balance sheets of Southern European countries' banks: Non-performing loans or government bond holdings?", 30.12.2013).
"După cum era de aşteptat, BCE refuză să-şi exprime opinia asupra riscului reprezentat de obligaţiunile guvernamentale emise în zona euro", iar "EBA va include, probabil, riscul obligaţiunilor guvernamentale în testele de stres, însă nu este clar cum va fi definit acesta", se mai precizează în raportul Natixis.
Preferinţa pentru portofoliile de credite neperformante a autorităţilor europene de supraveghere este uşor de explicat, dacă urmărim cifrele prezentate de analiştii băncii franceze.
La sfârşitul lunii octombrie 2013, valoarea creditelor neperformante din Spania era de 185,4 miliarde de euro, iar provizioanele constituite de 120,1 miliarde. Pentru aceeaşi perioadă, provizioanele băncilor italiene erau de 69,9 miliarde de euro, la un volum al creditelor neperformante de 143,7 miliarde, iar băncile din Italia ar trebui să-şi majoreze provizioanele cu circa 20 de miliarde de euro pentru a ajunge la gradul de acoperire din Spania (65%).
De ce sunt analizate doar băncile din Spania şi Italia? Aceasta este o enigmă care a rămas neclarificată de analiştii băncii franceze, dar motivele par mai mult decât evidente. Datele pentru Spania şi Italia sunt suficiente, oricum, pentru o primă estimare a problemelor sistemului bancar european.
Portofoliile de obligaţiuni ale băncilor din Spania şi Italia, obligaţiuni emise de guvernele de la Madrid şi Roma, au crescut cu circa 20% în primele zece luni ale anului 2013 faţă de sfârşitul anului precedent, până la 294,2 miliarde de euro, respectiv 400 de miliarde (vezi graficul din pagina 1).
În valori absolute, aceasta înseamnă că portofoliul de obligaţiuni guvernamentale italiene al băncilor din Italia a crescut cu 68,4 miliarde de euro, iar portofoliul similar din sistemul bancar spaniol a crescut cu 47,4 miliarde. În aceste condiţii, nu mai pare aşa de neverosimilă evoluţia costurilor de finanţare pentru cele două ţări europene.
Dar datoriile continuă să se acumuleze, pe fondul unei recesiuni economice prelungite. În cazul Italiei, datoria publică va depăşi 130% din PIB în 2013, conform estimărilor oficiale, în creştere de la 127% la sfârşitul anului 2012.
Datele de la Departamentul Trezoreriei din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor arată că valoarea totală a obligaţiunilor emise de guvernul Italiei era de 1,76 trilioane de euro la sfârşitul lunii noiembrie 2013, din care ajung la scadenţă, în 2014, obligaţiuni cu o valoare de circa 330 de miliarde de euro.
Refinanţarea acestora se va face pe fondul unei tendinţe de creştere a costurilor de finanţare, în condiţiile în care cele mai mari economii ale lumii (n.a. G7 plus Brazilia, Rusia, India şi China) trebuie să refinanţeze datorii publice de 7,43 trilioane de dolari în 2014, după cum se arată într-un articol recent de la Bloomberg.
Pornind de la dimensiunea portofoliilor de obligaţiuni guvernamentale şi a duratei medii a acestora, analiştii băncii Natixis au estimat pierderile bancare asociate unei creşteri a randamentelor cu 100 puncte de bază: circa 20 de miliarde de euro pentru băncile din Spania (12% din capital) şi 28 de miliarde pentru băncile din Italia (16% din capital).
"Pentru băncile din Italia, atunci când se compară aceste pierderi cu necesarul suplimentar de provizionare a creditelor neperformante, observăm că riscul portofoliului de obligaţiuni guvernamentale este mai mare decât cel al portofoliului de credite" este concluzia raportului Natixis.
Analiştii băncii franceze merg mai departe şi pun la îndoială însăşi credibilitatea uniunii bancare, deoarece "uniunea bancară trebuie să facă posibilă asigurarea informaţiilor credibile despre situaţia băncilor europene", ceea ce nu se va întâmpla "dacă îngrijorarea investitorilor cu privire la situaţia finanţelor publice din aceste ţări va creşte din nou şi se va dovedi că AQR (n.a. Asset Quality Review) a ignorat principala sursă a riscului bancar".
Se pare că lecţiile testelor de stres anterioare, urmate de bail-out-uri răsunătoare ale unor importante bănci europene (n.a. cum a fost cazul Dexia), nu au fost învăţate de autorităţile bancare europene. Sau poate că lecţiile au fost învăţate, dar situaţia curentă nu permite aplicarea lor, din cauza spaimei care îi încearcă pe cei cu acces direct la datele brute.
Şi atunci "uniunea bancară" va sta, cel puţin până la următoarea furtună financiară, pe fundaţia şubredă constituită dintr-o realitate parţială şi omisiuni ale adevărului, cărora mult prea puţini le spun pe nume.