BCR acordă credite avantajoase agricultorilor

C.P.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 16 decembrie 2009

BCR acordă credite avantajoase agricultorilor

Banca Comercială Română (BCR) acordă credite pe termen scurt agricultorilor în baza unor convenţii tripartite semnate recent cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) si Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR), informează un comunicat al băncii.

"BCR acordă credite pe termen scurt agricultorilor care urmează să primească de la bugetul de stat subvenţii în cadrul schemelor de sprijin financiar pe suprafaţă, pentru sectorul vegetal şi zootehnic şi respectiv în cadrul plăţilor naţionale directe complementare în sectorul zootehnic. Dobânzile sunt extrem de avantajoase, în anumite cazuri fiind chiar zero", a declarat Ramona Ivan, director executiv al Direcţiei Instituţii Financiare din cadrul BCR.

Totodată, BCR a încheiat cu FGCR convenţii bilaterale pentru garantarea în proporţie de 50% a acestor categorii de credite.

Beneficiarii de subvenţii APIA pot obţine de la BCR credite pentru finanţarea capitalului de lucru necesar desfăşurării activităţii curente, în valoare totală de până la 70% din subvenţia rămasă de încasat de la APIA în cazul schemei de sprijin pentru suprafaţă, respectiv până la 90% din subvenţia APIA rămasă de încasat în cazul shemei de sprijin financiar pentru sectorul vegetal şi zootehnic şi al plăţilor naţionale directe complementare pentru sectorul zootehnic.

Aceste trei tipuri de împrumuturi de la BCR pot fi obţinute de producători agricoli, persoane fizice sau juridice care prezintă Adeverinţă de înregistrare fermier emisă de APIA prin care se confirmă eligibilitatea acestora la obţinerea finanţării.

Beneficiarii subvenţiilor APIA se pot adresa oricărei unităţi din reţeaua BCR pentru accesarea acestor tipuri de credit.

BCR, membră a Grupului Erste, este o bancă universală ce se adresează atât clienţilor retail cât şi celor corporate. BCR gestionează active de pe-s-te 17,2 miliarde de euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb