Oferta "BCR Asigurări Vienna Insurance Group" pentru bugetari include, începând cu luna iulie, reduceri la preţul poliţelor RCA de până la 25% (15% pentru asiguraţi - angajaţi bugetari sau 25% pentru asiguraţi - angajaţi bugetari plus soţ angajat bugetar), potrivit unui comunicat al BCR Asigurări Vienna Insurance Group, anunţă Agerpres.
Pentru produsul CASCO, reducerile pot ajunge până la 25% (15% pentru toţi asiguraţii - angajaţi bugetari sau 20% pentru asiguraţii - angajaţi bugetari care au soţ angajat bugetar şi 5% suplimentar în funcţie de criterii tehnice).
Noua ofertă include reduceri la poliţele RCA încheiate de pensionari de până la 35% (20% tuturor pensionarilor şi 15% suplimentar în funcţie de criterii tehnice).
Pentru produsul CASCO, reducerile pentru pensionari pot ajunge până la 20% (15% tuturor pensionarilor şi 5% suplimentar în funcţie de criterii tehnice).
"Strategia BCR Asigurări este cea a unui parteneriat între asigurator - intermediari - client astfel încât pe acest segment de asigurare obligatorie calculul economico - financiar să fie pozitiv", declară conducerea executivă a BCR Asigurări Vienna Insurance Group.
BCR Asigurări Vienna Insurance Group este unul dintre primii zece asiguratori din România, cu o cotă de piaţă de 7,9% la sfârşitul anului 2009.