Banca Comercială Română (BCR) îşi convoacă acţionarii, pe 3 decembrie, pentru aprobarea majorării capitalului social.
În cazul în care toate acţiunile oferite vor fi cumpărate, suma atrasă de BCR va fi de 500,1 milioane lei (110 milioane de euro), din care 77 milioane lei vor fi destinate majorării capitalului social, la 1,63 miliarde lei, iar restul de 424 milioane lei vor rămâne la dispoziţia băncii.
BCR vrea să îşi majoreze capitalul de la 1,55 miliarde lei, la maximum 1,63 miliarde lei, prin emiterea a 770.769.000 acţiuni, cu valoarea nominală de 0,1 lei/titlu. Preţul de subscriere al fiecărei acţiuni este de 0,65 lei/titlu, din care 0,1 lei reprezintă valoarea nominală şi 0,55 lei prima de emisiune.
În cadrul Adunării Generale Extraordinare de pe 3 decembrie, acţionarii urmează să discute şi despre modificarea actului constitutiv al băncii, astfel încât Comitetul Executiv să poată decide desfiinţarea de sucursale şi agenţii fără aprobarea Consiliului de Supraveghere.
În cazul în care pe 3 decembrie nu se întruneşte cvorumul, AGEA va fi reprogramată pentru 4 decembrie.
BCR a înregistrat, în primele nouă luni din acest an, o pierdere netă de 762,5 milioane lei (172,1 milioane euro), pe fondul unor provizioane record, în timp ce în aceeaşi perioadă a anului trecut a avut un profit net de 67,6 milioane lei (16,1 milioane euro).
Nivelul provizioanelor din primele nouă luni a depăşit nivelul total din 2011. Astfel, cheltuiala netă cu provizioanele de risc pentru credite şi avansuri a totalizat, în primele nouă luni ale anului, 2,63 miliarde lei (594,7 milioane euro), în creştere cu 64% faţă de perioada similară a anului trecut şi cu 25% peste nivelul înregistrat în întregul an 2011. Costurile nete cu provizioanele de risc pentru împrumuturi şi plăţi în avans au s-au ridicat, anul trecut, la 2,1 miliarde de lei (508 milioane de euro).