China a insistat luni asupra respectării "cutumei istorice" a desemnării Dalai Lama, respingând o sugestie a Statelor Unite cu privire la implicarea ONU în această procedură - fără ca decesul actualului lider tibetan să fi avut loc, relatează AFP.
Ambasadorul american însărcinat cu libertatea religioasă Sam Brownback a pledat vineri ca ONU să joace un rol în desemnarea viitorului Dalai Lama, în timp ce actualul Dalai Lama, Tenzin Gyatso, este în vârstă de 84 de ani.
Activiştii tibetani şi Beijingul ştiu că decesul său ar putea aplica o lovitură căutării autonomiei regiunii tibetane, aflată sub controlul regimului comunist din 1951.
Autorităţile chineze ar putea atunci să se însărcineze să-i identifice succesorul, în speranţa de a desemna pe cineva mai înclinat să accepte acapararea Beijingului.
Budiştii tibetani aleg în mod tradiţional un Dalai Lama printr-o căutare spirituală care poate dura mai mulţi ani, în care un comitet itinerant caută semne care să arate că un copil mic poate fi reîncarnarea ultimului lider spiritual.
Acest proces "este vechi de câteva secole", a subliniat în faţa presei un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Geng Shuang.
Reîncarnarea lui Dalai Lama este necesar, aşadar, "să respecte legile şi reglementările ţării, dar şi ritualurile religioase şi cutuma istorică", a pledat el.
Geng a acuzat Statele Unite de faptul că "se amestecă în afacerile interne ale Chinei sub pretextul libertăţii religioase".