Beijingul, plasat în stare de alertă maximă din cauza ploilor torenţiale

F.D.
Internaţional / 31 iulie 2023

Beijingul, plasat în stare de alertă maximă din cauza ploilor torenţiale

Luni, autorităţile au plasat capitala chineză în stare de alertă maximă pentru inundaţii şi alunecări de teren, din cauza ploilor torenţiale care afectează de vineri părţi din nordul Chinei, relatează Reuters.

Două persoane au murit luni la Beijing şi câteva sute au rămas blocate, deşi autorităţile au evacuat zeci de mii de oameni în timpul nopţii. Plouă torenţial, neîncetat, de vineri noapte, iar în suburbiile vestice ale Beijingului maşinile au fost măturate de ape, în timp ce drumurile au fost transformate în râuri.

Serviciile de salvare au găsit două cadavre în cursurile de apă din districtul Mentougou din Beijing, potrivit ziarului People's Daily. Videoclipurile postate de mass-media de stat arată în districtul Mentougou vehicule pe jumătate scufundate, trase de torenţii care se mişcă rapid.

O mare parte din suburbiile Beijingului "prezintă un risc ridicat de prăbuşire şi alunecări de teren", au avertizat autorităţile, care au emis un cod roşu de inundaţii.

Ploile abundente sunt o consecinţă a ciclonului Doksuri, care a provocat moartea a cel puţin 36 de persoane în Filipine. Taifunul şi-a pierdut o parte din putere, dar furtuna tropicală traversează de vineri nordul Chinei.

Potrivit serviciului meteorologic al capitalei, în cele 40 de ore dintre sâmbătă seara şi luni la prânz au căzut 176,9 litri de apă pe metrul pătrat la Beijing, reprezentând aproape media precipitaţiilor pentru întreaga lună iulie. La o staţie meteo din Mentougou s-au înregistrat chiar 580,9 de litri pe metru pătrat, potrivit presei de stat.

Beijingul, oraş cu 22 de milioane de locuitori, este foarte precaut cu privire la precipitaţiile abundente mai ales din 2021, când inundaţiile grave din centrul ţării au ucis peste 300 de persoane, în principal în marele oraş Zhengzhou.

În afară de Beijing, ploile abundente au continuat în oraşul vecin Tianjin, precum şi provincia Hebei, într-o regiune de mărimea Marii Britanii. Trei dintre cele cinci râuri care alcătuiesc bazinul râului Hai au atins luni nivel de pericol. Case au fost înghiţite de râul Yongding, iar aproape 55.000 de oameni au fost evacuaţi din oraşul Baoding, a anunţat presa de stat.

Doksuri a fost una dintre cele mai puternice furtuni care au lovit China în ultimii ani şi a provocat inundaţii pe scară largă în weekend în provincia sudică Fujian, scoţând sute de mii de oameni din casele lor.

Precipitaţiile neîncetate din weekend până luni dimineaţă au doborât recordurile zilnice la 14 staţii meteorologice din Beijing, Hebei, provinciile Shanxi şi Shandong.

Peste 31.000 de persoane au fost evacuate la Beijing, lucrările la peste 4.000 de şantiere de construcţii au fost oprite, aproape 20.000 de clădiri au fost inspectate pentru a se constata dacă au fost afectate, iar locurile pitoreşti din oraş au fost închise, a anunţat presa locală. Ambele aeroporturi din capitală au anulat peste 200 de zboruri luni după-amiază, iar aproape 600 au înregistrat întârzieri, potrivit aplicaţiei de monitorizare a zborurilor Flight Master.

Autorităţile feroviare şi-au trimis angajaţii pentru a duce alimente, inclusiv tăiţei instant, ouă şi şuncă, şi apă potabilă pasagerilor din trenurile care au rămas blocaţi peste noapte.

Nu mai puţin de 358 de drumuri din Beijing erau afectate de ploaie luni.

În nordul provinciei Hebei, un şofer a fost dat dispărut după ce două camioane au căzut duminică de pe un pod prăbuşit în oraşul Baoding, în timp ce un pod de cale ferată pentru marfă din oraşul Shijiazhuang a fost luat de ape în urma unei viituri.

Şi în timp ce Doksuri continuă să-şi diminueze forţa, meteorologii au avertizat că taifunul Khanun se apropie şi urmează să lovească coasta dens populată a Chinei în această săptămână. Autorităţile au declarat că Khanun ar putea provoca pagube suplimentare la porumb şi la alte culturi care au fost deja afectate de Doksuri.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb