Bento anunţă aprobarea unui proiect cu fonduri europene în valoare de aproximativ 25 de milioane de lei în cadrul Programului Operaţional Competitivitate (POC) 2014 - 2020, din care aproximativ 15,1 milioane de lei reprezintă fonduri nerambursabile.
"De-a lungul existenţei noastre, am investit constant în îmbunătăţirea serviciilor şi soluţiilor pe care le furnizăm clienţilor locali şi internaţionali, precum şi în extinderea expertizei noastre în domeniul IT&C. Sursele noastre de finanţare au la bază reinvestirea profitului, finanţarea bancară şi, începând din acest an, finanţarea prin intermediul pieţei de capital. Totodată, în urmă cu aproape doi ani, am ales să ne diversificăm creşterea şi prin atragerea de fonduri europene. Prin urmare, proiectul aprobat pe care îl anunţăm astăzi reprezintă o reuşită de care suntem extrem de mândri, având în vedere rigorile şi procesele complexe care sunt necesare pentru obţinerea unei finanţări prin fonduri nerambursabile. Capitalul obţinut ne va sprijini în dezvoltarea unei platforme integrate şi structurarea ei sub forma unor produse standard, care pot deservi clienţii fără să fie nevoie de a dezvolta de fiecare dată aplicaţii personalizate pentru aceştia. Platforma se aliniază strategiei companiei de dezvoltare a produselor proprii, Bento FSM şi Bento MDM fiind două dintre acestea, cărora le vom adăuga, prin intermediul platformei, noi module folosind aceeaşi tehnologie, astfel încât să rezulte un sistem modular integrat," a declarat Radu Scarlat, Preşedintele Consiliului de Administraţie al Bento.
Proiectul "Platforma pentru transformarea digitală modulară în mediul enterprise şi sectorul public" pentru care Bento primeşte finanţare prin POC 2014 - 2020 face parte din Axa Prioritară 2 - "Tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor (TIC) pentru o economie digitală competitivă" şi vizează dezvoltarea unei platforme modulare menite să automatizeze şi optimizeze procesele din cadrul organizaţiilor în care unul sau mai multe module ale acesteia vor fi implementate. Platforma se va adresa organizaţiilor atât din mediul privat, cât şi public, iar prin intermediul acesteia vor fi digitalizate total sau parţial activităţile unor companii sau instituţii publice.
În ultimii doi ani, pandemia cauzată de COVID-19 a accelerat digitalizarea la nivelul companiilor şi instituţiilor publice. Astfel, acestea au început să investească puternic în infrastructura IT şi în soluţii digitale prin care să îşi automatizeze diversele activităţi. Conform conducerii Bento, în prezent, fenomenul digitalizării a ajuns în etapa următoare a acestei dezvoltări, aceea în care organizaţiile urmăresc să îşi personalizeze din ce în ce mai mult soluţiile IT de care au nevoie. Aceste soluţii personalizate au în vedere o serie de factori determinanţi, precum dimensiunea organizaţiei, specificul industriei din care aceasta face parte, locaţia, obiectivele de business, modul de lucru, soluţiile software existente, etc., iar versiunile standardizate de aplicaţii software nu pot oferi eficienţa maximă vizată de acestea, în special în cazul companiilor cu afaceri complexe.
Astfel, platforma pe care Bento o va realiza cu sprijinul fondurilor nerambursabile atrase are în vedere cererea tot mai accentuată pentru soluţii informatice din partea organizaţiilor, dinamica în ceea ce priveşte nevoia de personalizare a soluţiilor la cerinţele specifice ale companiilor şi instituţiilor publice, precum şi creşterea apetitului acestora pentru soluţii de digitalizare în cloud.
Finanţarea proiectului se întinde până la data de 31 decembrie 2023, iar ulterior, Bento va avea de îndeplinit o serie de indicatori de performanţă pentru o perioadă de trei ani, care se referă la aspecte precum crearea platformei menţionate, extinderea cu cel puţin şase clienţi existenţi sau noi care să folosească platforma realizată de companie şi atingerea unei rentabilităţi de 1,29. Rentabilitatea se calculează ca raportul dintre cifra de afaceri directă sau indirectă realizată în urma vânzării soluţiilor din cadrul platformei şi valoarea nerambursabilă a proiectului, de 15,1 milioane de lei.
Contribuţia în ceea ce priveşte cofinanţarea proiectului, în valoare de aproximativ 9,4 milioane de lei, este alcătuită din mai multe componente: o parte provine din profitul aferent anilor 2021, 2022, şi 2023, o altă parte din capitalul atras în cadrul plasamentului privat din noiembrie 2021, precum şi din finanţarea bancară disponibilă companiei.
"Construirea de aplicaţii software care să acopere o gamă largă de activităţi face parte din ADN-ul nostru încă de la înfiinţarea companiei. Pe parcursul celor peste 17 ani de existenţă am dezvoltat aplicaţii în toate domeniile aferente IT&C şi am acumulat experienţă atât din perspectiva noastră, de dezvoltatori de software, cât şi din perspectiva clienţilor noştri. Astfel, înţelegem dificultăţile şi obstacolele pe care diverse companii şi autorităţi publice le au de depăşit şi am construit sisteme software care au livrat soluţii viabile pentru gestionarea sau chiar eliminarea acestora. Platforma propusă în cadrul acestui proiect valorifică experienţa dobândită în aceşti ani, iar clienţii vor deveni beneficiarii principali ai unor servicii şi soluţii care vor fi implementate mult mai rapid şi cu eforturi financiare reduse din partea lor," a declarat Vlad Bodea, cofondator Bento.
Bento a dezvoltat de-a lungul timpului produse software proprii, precum Bento FSM şi Bento MDM, care sunt utilizate de companii locale şi internaţionale active în diferite sectoare economice. Bento FSM este o suită de aplicaţii dedicată companiilor care livrează servicii prin intermediul echipelor distribuite în teren. Prin această aplicaţie sunt digitizate, automatizate şi optimizate toate activităţile aferente furnizării de servicii cu echipe în teren, la nivel operaţional fiind aduse îmbunătăţiri de până la 30%.
Bento MDM este un sistem dedicat companiilor care administrează o flotă substanţială de dispozitive mobile, precum tablete, smartphones, POS, etc. Soluţia permite o administrare centralizată a acestor dispozitive, impunerea de politici de securitate, urmărirea dispozitivelor prin GPS, gestionarea de la distanţă a drepturilor fiecărui utilizator, a aplicaţiilor şi a setărilor, cât şi blocarea dispozitivelor pentru a fi utilizate doar în scopul intenţionat.
Bento este listată pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti din data de 16 martie 2022, fiind una dintre puţinele companii de tehnologie din România care dezvoltă produse software proprii. Produsele şi soluţiile furnizate de Bento sunt utilizate de companii locale şi internaţionale care activează în domenii diverse, precum energie, FMCG, utilităţi, telecomunicaţii, sănătate, agricultură, IT, media, industrie alimentară, distribuţie, transporturi şi servicii.