Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) anunţă primele rezultate ale activităţii structurii de control special create, "Comandamentul Litoral 2021". Astfel, în perioada 1-8 iulie 2021, comisarii ANPC au efectuat 192 actiuni de control, conform unui comunicat remis redacţiei.
"Mă bucur să constat că, după prima săptămână plină a Comandamentului, rezultatele consilierii operatorilor economici, care activează, în acest sezon, pe litoral, şi-au făcut simţită prezenţa şi, ca urmare a acestor verificări, au fost aplicate 204 avertismente, urmând ca micile probleme găsite să fie remediate în cel mai scurt timp, iar echipele ANPC să revină pentru a se convinge de acest lucru. Se vede, aşadar, că RESPONSABILITATEA este cuvântul de ordine pentru majoritatea operatorilor care activează la mare, în acest an", a declarat Claudiu Dolot, Preşedintele ANPC.
Potrivit sursei citate, în 31 de cazuri, au fost aplicate amenzi contravenţionale în valoare de 142.400 lei. Acestora li s-au adăugat 14 măsuri complementare de oprire temporară a prestării serviciului pentru tot atâtea unităţi de alimentaţie publică de pe întreg litoralul. De asemenea, au fost oprite definitiv de la comercializare şi retrase din circuitul consumului uman, produse alimentare în valoare totală de peste 22.000 lei şi oprite temporar de la comercializare până la remedierea deficienţelor constatate, produse în valoare totală de aproximativ 320.000 lei.
Cele mai importante abateri constatate de comisarii ANPC au fost:
-Comercializarea sau utilizarea ca materie primă a unor produse alimentare cu data durabilităţii minimale/data limită de consum depăşite
-Utilizarea de aparate de măsură neverificate şi neomologate
-Nerespectarea condiţiilor de depozitare precizate de producător pe eticheta produselor alimentare
-Schimbarea stării termice a unor produse alimentare (materii prime şi preparate), fără autorizarea specifică acestor operaţiuni (din refrigerat în congelat sau recongelări)
-Unitilizarea unor spaţii de producţie neigienizate (cu mucegai, infiltraţii în pereţi etc.)
-Utilizarea unor ustensile de bucătărie vechi, improprii, neprofesionale, care nu pot fi igienizate corespunzător şi unor coşuri de deşeuri menajere fără capac.
Devenit tradiţional, în perioada vacanţelor de vară, Comandamentul Litoral 2021, structură specială pentru protecţia consumatorilor, are ca scop prevenirea şi combaterea practicilor care dăunează vieţii, sănătăţii, securităţii şi intereselor economice ale consumatorilor şi asigurării dreptului acestora de a fi informaţi.
Consumatorii aflaţi pe litoral, care constată nereguli în toată această perioadă, au la dispoziţie numărul de telefon al CJPC Constanţa, pentru a sesiza situaţiile rapid.
Numărul de telefon este 0241.550.550.
Pe parcursul campaniei desfăşurate de comisari, pe litoral, în cadrul Comandamentului, ANPC va continua să informeze consumatorii, după fiecare etapă a acţiunilor de consiliere, supraveghere şi control, care au fost constatările echipelor ANPC, în teren, referitoare la produsele şi serviciile oferite publicului, în sezonul estival 2021.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 10.07.2021, 12:50)
Slab, slab. Daca s-ar face profesionist controalele mai mult de jumatate din litoral ar fi inchis.