Producătorul german de maşini de lux Bayerische Motoren Werke AG (BMW) a vândut, anul trecut, 2,5 milioane de vehicule BMW, Mini şi Rolls Royce, ceea ce reprezintă un nivel record, transmit DPA şi Reuters.
Volumul livrat este cu 1,1% mai mare faţă de 2017, confrom Agerpres.
"Grupul BMW a înregistrat vânzări record în 2018. Cele 2,49 milioane de vehicule fac din grupul BMW, lider global pe segmentul automobilelor premium pentru al 15-lea an consecutiv", a afirmat directorul general Harald Krueger.
Daimler încă nu a publicat datele anuale privind livrările de maşini Mercedes-Benz, astfel încât nu se ştie încă dacă în 2018 vânzările brandului BMW le-au depăşit pe cele ale Mercedes-Benz în topul principalilor producători de maşini de lux din lume.
În 2017, livrările de vehicule BMW, Mini şi Rolls Royce au fost mai ridicate decât cele ale Mercedes-Benz.
Recent, BMW a anunţat majorarea investiţiilor în noile tehnologii, cum ar fi vehiculele electrice şi autonome, care ar urma să tranforme industria în următorii ani. Cheltuielile de cercetare-dezvoltare (R&D) au urcat cu 400 de milioane de euro în primele nouă luni din 2018, la 3,8 miliarde de euro, şi vor totaliza 7% din vânzări.