"BNP Paribas", acţionată în instanţă de guvernul SUA

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 20 octombrie 2011

BNP este acuzată că a sprijinit o schemă frauduloasă în SUA.

BNP este acuzată că a sprijinit o schemă frauduloasă în SUA.

"BNP Paribas" SA, cea mai mare bancă din Franţa, a fost acţionată în instanţă de Statele Unite, instituţia fiind acuzată că a ajutat la realizarea unei scheme frauduloase de export al cerealelor, care implică plata unor garanţii de către Departamentul Agriculturii de la Washington.

Potrivit plângerii depuse la instanţa federală din Houston, un bancher corporate din cadrul subsidiarei locale a BNP a ajutat la realizarea schemei care a fraudat Departamentul Agriculturii cu cel puţin 78 de milioane de dolari, în cadrul unor tranzacţii pe care le-a făcut cu patru exportatori de cereale din SUA.

Bancherul ştia că exportatorii erau controlaţi în mod secret de acelaşi afacerist străin care deţinea companiile ce importau cerealele trimise în Mexic, conform plângerii. Asta, în condiţiile în care Programul Supplier Credit Guarantee (SCGP), derulat de Departamentul Agriculturii, interzice plata de garanţii pentru tranzacţiile cu materii prime dintre un exportator din SUA şi un importator deţinut de un întreprinzător străin, controlat de acceaşi persoană sau grup.

"Întrucât exportatorii din SUA şi importatorii din Mexic aveau acelaşi deţinător, tranzacţiile dintre aceste entităţi nu erau eligibile pentru garanţiile oferite prin SCGP", arată plângerea.

Când importatorii mexicani nu au mai putut să plătească pentru cantităţile de cereale primite, în perioada 1998 - 2006, BNP şi Jovenal "Jerry" M. Cruz, fost manager în cadrul băncii, "au prezentat solicitări false către Departamentul Agriculturii". Prin finanţarea tranzacţiilor, BNP obţinea comisioane în schimbul unor linii de credit acordate exportatorilor din SUA, garantate pe deplin de guvernul SUA, conform plângerii.

Philip Hilder, avocatul lui Cruz, declară că fostul reprezentant al BNP nu se consideră vinovat şi aşteaptă termenul în acest proces, stabilit pentru luna februarie. Alte trei persoane acuzate în această schemă şi-au recunoscut vinovăţia, aşteptând sentinţa.

Guvernul american vrea despăgubiri de 234 de milioane de dolari, plus penalităţi de 11.000 de dolari pentru fiecare încălcare a normelor legale de către BNP.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb