ZIARUL BURSA

20 octombrie 2011
Ediţia din 20.12.2024
Casa lui Iţic

Casa lui Iţic

MAKEInternaţional / 20 octombrie 2011

Azi e joi, mâine-i vineri, poimâine-i sâmbătă, iar duminică, ar trebui ca liderii Uniunii Europene, în Reuniunea de la Bruxelles, să găsească miraculosul leac pentru definitiva tămăduire a crizei datoriilor suverane - metastaza Greciei şi poliomielita (adică, un singur cuvânt pentru riscul de contagiune şi slăbiciunea) băncilor europene - , dar ieri a fost miercuri şi alaltăieri, marţi, adică Standard&Poor"s a degradat 20 de bănci italiene iar Moody"s a avertizat asupra posibilităţii de retrogradare a Franţei şi a retrogradat Spania, în condiţiile în care medicii şefi (preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, şi cancelarul Germaniei, Angela Merkel) se ceartă în privinţa tratamentului.

Pregătiri pentru summitul din 23 octombrie

Pregătiri pentru summitul din 23 octombrie

V.R.Jurnal de criză / 20 octombrie 2011

Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, şi cancelarul german Angela Merkel urmau să poarte o convorbire telefonică ieri, în vederea pregătirii summitului liderilor europeni, care va avea loc duminică, la Bruxelles.

"Ruşine, Dinu Patriciu", instanţa i-a dat dreptate preşedintelui Băsescu

"Ruşine, Dinu Patriciu", instanţa i-a dat dreptate preşedintelui Băsescu

D.N.Politică / 20 octombrie 2011

Preşedintele Traian Băsescu a câştigat procesul cu omul de afaceri Dinu Patriciu, după ce l-a dat în judecată pe acesta pentru declaraţii defăimătoare. Decizia nu este definitivă, putând fi atacată în recurs. Întreaga poveste este legată de apariţia pe piaţă a unui filmuleţ în care preşedintele părea că loveşte un copil, peste faţă, la un miting electoral din 2004. Res-pectivul filmuleţ a fost făcut public în noiembrie 2009, în plină campanie electorală, pe site-ul cotidianului Gardianul, fiind preluat instantaneu de toate posturile TV.

Pentru a putea reintra în cărţile pentru preşedinţie, Mircea Geoană face eforturi pentru a-şi recâştiga poziţia în Partidul Social Democrat.

Mircea Geoană vrea o "revoluţie" în PSD

O.D.Politică / 20 octombrie 2011

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, doreşte să candideze, din nou, pentru cea mai înaltă funcţie în stat. Pentru a putea reintra în cărţile pentru preşedinţie, Geoană face eforturi pentru a-şi recâştiga poziţia în Partidul Social Democrat.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

Prefab Bucureşti looking to borrow up to 20 million Euros

Ovidiu VRÂNCEANU (Translated by Cosmin Ghidoveanu)English Section / 20 octombrie 2011

On November 24th, the shareholders of Prefab Bucureşti will review the proposal of the Board of Directors to take on bank loans of up to 20 million Euros to support its output this year, as well as its investment program for the 2011-2012 period.

Leul, victima colaterală a războiului elen

DRAGOŞ CABAT, analist efin.roMacroeconomie / 20 octombrie 2011

De mulţi ani, Europa stă pe un butoi cu pulbere. Productivitatea în scădere, lipsa de competitivitate la nivel mondial, eşecul Uniunii de a deveni un pol de avans tehnologic al lumii, toate acestea vorbesc despre incapacitatea bătrânului...

Producţia globală de zahăr va depăşi consumul cu 5,32 milioane de tone metrice, anul acesta, potrivit estimărilor "Macquarie Group" Ltd.

Criză pe piaţa zahărului din UE

ALINA VASIESCUInternaţional / 20 octombrie 2011

Într-un moment în care pe piaţa internaţională a zahărului există cel mai mare excedent din ultimii patru ani, Uniunea Europeană se confruntă, pentru al doilea an consecutiv, cu o criză în domeniu, din cauza barierelor comerciale, printre care...

"SABMiller" se aliază cu "Anadolu Efes"

"SABMiller" se aliază cu "Anadolu Efes"

ALINA VASIESCUInternaţional / 20 octombrie 2011

"SABMiller" Plc, al doilea producător de bere din lume, a încheiat o alianţă strategică cu "Anadolu Efes Biracilik & Malt Sanayii" AS, cel mai mare producător de bere din Turcia, urmărind astfel să-şi extindă prezenţa pe...

BNP este acuzată că a sprijinit o schemă frauduloasă în SUA.

"BNP Paribas", acţionată în instanţă de guvernul SUA

ALINA VASIESCUInternaţional / 20 octombrie 2011

"BNP Paribas" SA, cea mai mare bancă din Franţa, a fost acţionată în instanţă de Statele Unite, instituţia fiind acuzată că a ajutat la realizarea unei scheme frauduloase de export al cerealelor, care implică plata unor garanţii de către...

SIBIU 1.800 de contracte la ora 16.30

CRISTINA GRESANU, Referent Relatii Publice şi MarketingPiaţa de Capital / 20 octombrie 2011

La Bursa din Sibiu s-au tranzacţionat în prima parte a şedinţei de miercuri 1.800 de contracte futures cu o valoare de 18,6 milioane de lei.

"Mediul de afaceri nu şi-a dorit creşterea TVA, iar aceasta ar trebui să revină la nivelul de 19%, pentru că majorarea încasărilor la bugetul de stat nu ar trebui să se bazeze pe o creştere de taxe" a declarat, ieri, Daniel Anghel.

Investitorii străini recomandă reducerea CAS şi a TVA

Elena VoineaMacroeconomie / 20 octombrie 2011

Autorităţile noastre ar trebui să eficientizeze procesul de colectare a taxelor şi impozitelor, să reducă contribuţiile de asigurări sociale (CAS) şi taxa pe valoarea adăugată (TVA), potrivit recomandărilor din ediţia curenţă a Cărţii Albe,...

Alchimex a deschis în Giurgiu o fabrică de erbicide granule

Companii / 20 octombrie 2011

Compania Alchimex, parte a grupului Alcedo, a inaugurat ieri în comuna Herăşti (judeţul Giurgiu), o fabrică pentru erbicide granule destinate cerealelor, o investiţie în valoare de peste două milioane euro susţinută integral din fonduri proprii.

REVISTA PRESEI 20.10.2011

Willy HomnerRevista Presei / 20 octombrie 2011

ADEVARUL 

Germania şi Franţa, uitate de investitori

Volumul investiţiilor străine directe atrase de cele mai mari economii europene a scăzut dramatic în prima jumătate a anului.

REVISTA PRESEI INTERNATIONALE - 20.10.2011

V.R.Revista Presei / 20 octombrie 2011

FINANCIAL TIMES 

Liderii zonei euro, reuniţi la Frankfurt

Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, a ajuns la Frankfurt, ieri seara, pentru o reuniune de urgenţă cu cei mai importanţi responsabili din zona euro, inclusiv cu cancelarul...

Yitzhak's house

Yitzhak's house

MAKE (Translated by Cosmin Ghidoveanu)English Section / 20 octombrie 2011

Today is Thursday, tomorrow is Friday, the day after tomorrow is Saturday, and on Sunday, the leaders of the European Union, in their reunion in Brussels, are supposed to find the miraculous solution which would end the sovereign debt crisis -...

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo