BURSELE DIN LUME Cresc bursele din Europa

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 20 octombrie 2011

Cresc bursele din Europa

Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europa au crescut ieri, chiar dacă au apărut informaţii contradictorii cu privire la o eventuală majorare a fondului de salvare EFSF. În timp ce unele surse citate de presa străină anunţau că Franţa şi Germania au ajuns la o înţelegere cu privire la majorarea EFSF la 2.000 miliarde euro (de la 440 miliarde), alte surse anunţau că nu există niciun acord în acest sens.

Titlurile "National Bank of Greece" SA, cea mai mare bancă din Grecia, au crescut cu 3,1%, la 1,66 euro. Acţiunile "EFG Eurobank Ergasias" SA, a doua bancă elenă, au urcat cu 2,5%, la 66,5 eurocenţi.

Acţiunile "Banca Monte dei Paschi di Siena" SpA au urcat cu 1,2%, la 39,5 eurocenţi, chiar dacă banca italiană a fost retrogradată de Standard & Poor"s. Acţiunile "Unione di Banche Italiane" SCPA, de asemenea retrogradată de Standard & Poor"s, au consemnat un avans de 1,1%, la 3,12 euro.

Titlurile "UniCredit" SpA, cea mai mare bancă din Italia, s-au apreciat cu 5,3%, la 96,2 eurocenţi. Acţiunile grupului finaciar franco-belgian "Dexia" SA au câştigat 0,5%, ajungând la 60,7 eurocenţi.

Titlurile "BNP Paribas" SA, cea mai mare bancă din Franţa, au urcat cu 5,7% la 31,65 euro, iar cele ale "Société Générale" SA, a doua bancă franceză, cu 2,3%, la 19,68 euro.

Titlurile "Diageo" Plc, cel mai mare producător mondial de băuturi alcoolice, au consemnat un avans de 3,4%, la 1.323,50 pence. Compania a raportat o creştere peste aşteptări a vânzărilor sale în primul trimestru fiscal, datorită cererii din America Latină, Asia şi Africa.

Titlurile "Accor" SA, cea mai mare companie hotelieră din Europa, au crescut cu 1,8%, la 22,47 euro. Societatea şi-a majorat cu 2,7% vânzările în trimestrul al treilea, la 1,62 miliarde euro.

La ora 16.50 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a crescut cu 0,6%, la 5.444,38 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 0,2%, la 3.147,29, DAX al Bursei din Frank-furt - cu 0,4%, la 5.897,80.

Declin în SUA

Pe Wall Street, acţiunile au scăzut ieri, în deschidere, în majoritate, după ce, cu o zi înainte, "Apple" Inc. a raportat câştiguri sub aşteptări. În plus, investitorii se tem de situaţia datoriilor din Europa.

Titlurile "Apple", cea mai mare companie tehnologică din lume, s-au depreciat cu 4,6%, la 403,10 dolari. Tot în sectorul tehnologic, acţiunile "Google" Inc. au coborât cu 0,7%, la 586,40 dolari.

Acţiunile producătorului de aluminiu "Alcoa" Inc. au pierdut 1,85, ajungând la 9,96 dolari.

În schimb, acţiunile "Morgan Stanley" au crescut cu 3,8%, la 17,26 dolari. Banca americană a obţinut un profit net de 2,2 miliarde dolari, respectiv 1,15 dolari/acţiune în trimestrul al treilea, datorită unui câştig excepţional de 3,4 miliarde dolari şi a veniturilor mai mari din tranzacţii cu instrumente financiare. Analiştii aşteptau numai 30 de cenţi/acţiune.

Acţiunile "Bank of America" Corp., a doua bancă din SUA, au urcat cu 0,9%, la 6,70 dolari, iar titlurile "JPMorgan Chase & Co.", care a devenit numărul unu în sectorul bancar american, cu 0,5%, la 33,03 dolari.

La ora 09.55, indicele Standard & Poor"s 500 a scăzut cu 0,4%, la 1.220,48 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,3%, la 11.545,50, Nasdaq Composite - cu 0,8%, la 2.636,54.

Curs ascendent în Asia

Acţiunile de pe pieţele din Asia au urcat ieri, după ce, marţi, "Bank of America" Corp. a raportat că a revenit la profit în trimestrul al treilea. Şi rezultatele anunţate de producătorul american de cipuri "Intel" Corp. au influenţat în mod pozitiv evoluţia burselor asiatice.

Titlurile "Mitsubishi UFJ Financial Group" Inc., cea mai mare bancă din Japonia, au cres-cut cu 0,9%, la 338 de yeni. Acţiunile "Commonwealth Bank of Australia", cea mai mare instituţie creditoare din Australia, s-au apreciat cu 1,2%, la 48,01 dolari australieni.

Acţiunile "Canon" Inc., producător japonez de aparate foto digitale, care obţine 81% din vânzări în afara ţării, au urcat cu 1,9%, la 3.475 yeni. Titlurile "James Hardie Industries" SE, furnizor australian de materiale de construcţii, care realizează 68% din vânzări în SUA, au câştigat 3,2%, ajungând la 5,76 dolari australieni.

Titlurile "Cnooc" Ltd., cel mai mare producător de ţiţei offshore din China, au înregistrat un avans de 1,1% pe piaţa din Hong Kong, la 13,18 dolari HK, ca urmare a creşterii cotaţiilor petrolului. Acţiunile "Caltex Australia" Ltd., rafinărie petrolieră, au crescut cu 5,6%, la 13,53 dolari australieni.

Titlurile "Largan Precision" Co. din Taiwan, producător de lentile pentru camerele foto ale telefoanelor fabricate de compania americană "Apple", au scăzut cu 6,9%, la 685 de dolari taiwanezi. Declinul a venit după ce "Apple", producătorul dispozitivelor iPhone şi iPad, a anunţat un profit sub estimările analiştilor.

Titlurile "Catcher Technology" Co., producător de carcase pentru telefoanele iPhone, s-au depreciat cu 6,8%, la 152 de dolari taiwanezi. Acţiunile "Foxconn Technology" Co., companie care asamblează produse "Apple", au coborât cu 5,9%, la 104 dolari taiwanezi.

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a urcat cu 0,4%, la 8.772,54 puncte, S&P/ASX 200 al celei din Sydney - cu 0,6%, la 4.213,70, Taiex al pieţei din Taipei a scăzut cu 0,1%, la 7.353,37.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb