Casa lui Iţic

Azi e joi, mâine-i vineri, poimâine-i sâmbătă, iar duminică, ar trebui ca liderii Uniunii Europene, în Reuniunea de la Bruxelles, să găsească miraculosul leac pentru definitiva tămăduire a crizei datoriilor suverane - metastaza Greciei şi poliomielita (adică, un singur cuvânt pentru riscul de contagiune şi slăbiciunea) băncilor europene - , dar ieri a fost miercuri şi alaltăieri, marţi, adică Standard&Poor"s a degradat 20 de bănci italiene iar Moody"s a avertizat asupra posibilităţii de retrogradare a Franţei şi a retrogradat Spania, în condiţiile în care medicii şefi (preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, şi cancelarul Germaniei, Angela Merkel) se ceartă în privinţa tratamentului.

Nu de alta, dar fiecare susţine o soluţie care să-i avantajeze ţara.

Angela Merkel vrea să reducă valoarea obligaţiunilor greceşti (50-60%), pe spinarea deţinătorilor, dar principalii deţinători sunt băncile franţuzeşti (care, oricum, nu stau deloc pe roze), aşa că Nicolas Sarkozy "preferă" (este o "preferinţă" extrem de fermă), să se facă "ajustările tehnice" ale acordului preliminar, din iulie, în care se înţeleseseră cu deţinătorii privaţi să renunţe la doar 21% din valoarea titlurilor Greciei.

Varianta lui Sarkozy presupune ca Grecia să se susţină, în principal, pe al doilea pachet al sprijinului de la Fondul European de Stabilitate Financiară (prevăzut, iniţial, la 110 miliarde de euro) unde cel mai important contributor este Germania.

Desigur, francezii vor şi cu sufletu"n Rai, dacă luăm în calcul că, mai mulţi bani daţi Greciei, înseamnă mai multe fregate franţuzeşti vândute grecilor.

Nu ştiaţi?!, Grecia se pregăteşte de război!, cumpărând patru nave de luptă franţuzeşti, la preţul total de 1,2 miliarde de euro şi 400 de tancuri americane - un adevărat sprijin pentru ieşirea ţării din găleată (care să fie ţinta?, Turcia?, sau propriii grevişti?).

Pe de altă parte, nemţii au o problemă: surse din coaliţia de guvernare au afirmat, ieri, că Germania va reduce estimarea de creştere economică pentru anul următor, de la 1,8%, la 1%, confirmând prognozele recente ale celor mai importante institute economice locale, care făcuseră pariu că estimarea va fi revizuită la 0,8%.

Ştirea a cutremurat lumea întreagă, pentru că sistemul financiar mondial stă agăţat, deasupra haosului, într-o singură mână, de ciotul creşterii economiei germane, aflată la bunul plac al Chinei, care, prin cererea de produse nemţeşti, i-a susţinut evoluţia bună de anul trecut.

Bineînţeles, măsurile legislative proiectate de americani, contra a ceea ce susţin a fi "deprecierea artificială" a yuanului, practicată de Guvernul Chinei, ca să inunde piaţa americană cu produse chinezeşti, se vor repercuta automat în diminuarea cererii Chinei faţă de produsele germane, astfel că revizuirea în estimările de creştere economică a nemţilor denotă oarece realism.

V-aţi prins?, e-un Domino:

1) americanii se îmbogăţesc statistic, dar, nestatistic, ocupă Wall Street-ul, unde demonstranţii acuză că se acumulează câştigurile absolut individual, lăsând economia de izbelişte, astfel că sunt predispuşi să cumpere chinezăriile ieftine din import, în timp ce Administraţia se împrumută din China, care finanţează serviciile publice americane, chinezii subvenţionându-şi, astfel, propriile exporturi în SUA;

2) americanii suferă brusc de mania persecuţiei chineze - de când au dispărut câteva zeci de miliarde de dolari din Trezorerie, pe care scenariştii îi suspectează că ar reprezenta primele plăţi către "rasa galbenă", în contul titlurilor de Trezorerie americane, în valoare de peste 3 trilioane de dolari, pe care le deţine China - aşa că se supără pe principalul finanţator şi ia măsuri contra Chinei (Doamne!, de ce?!, era aşa un comerţ frumos!...);

3) chinezii (care, menţinindu-şi yuanul la nivele scăzute, de zeci de ani - ceea ce le favorizează exportul -, nu duc prea mult grija nivelului de trai al propriului popor, de vreme ce visul cel mai frumos al unui ţăran din nord este să se angajeze într-o fabrică, unde ar putea ajunge chiar şi la fabulosul câştig lunar de 80 de dolari), îşi reorientează strategia pe Europa, de unde nu mai vor să importe mărfuri, ci să cumpere porturi, aeroporturi şi gări ("rasa galbenă va stăpâni lumea ?", sau, pur şi simplu, chinezii vor să-şi ieftinească serviciile de transport, preluându-le?);

4) lipsită de perspectiva exporturilor, locomotiva germană pufăie în gara dorită de chinezi şi se răzgândeşte să mai contribuie băneşte la sprijinul Greciei;

5) Franţa se vede încolţită pe propriul teritoriu bancar (nu m-ar mira să se işte discuţii pe Alsacia şi Lorena);

6) aşa că un război Greco-Turc (amândouă sunt membre într-un NATO aflat în încurcătură) pe zăcămintele de hidrocarburi pe care Ciprul le-a concesionat americanilor (care beneficiază de sprijinul Israelului), ar veni mănuşă, în momentul ăsta, mai ales că s-ar vărsa în Orientul Mijlociu, unde lumea arabă se află în plină "luptă pentru democraţie" (islamică!);

7) în unele state arabe, "democraţia" deja a învins, dar luptele nu se sfârşesc, astfel că o dirijare a lor spre exterior, de pildă, contra Israelului, ar completa jocul de Domino cu penultima piesă;

8) desigur, ultima piesă constă în intervenţia americană şi rusă (ah, uitasem să condimentez curba cu interesul de dominaţie energetică rusesc, prezent în Austria, îngenunchind Germania şi defilând sub forma unui submarin, despre care nu se ştie dacă este nuclear, prin Marea Egee).

Ştiţi cum Iţic a acceptat că este suficient de largă casa, după a ce a dat afară vaca, porcul, câinele şi gâştele, pe care, la sfatul rabinului, le îngrămădise în ea; articolul ăsta este un astfel de banc - nu-i aşa că priviţi retrogradarea Spaniei şi a celor 20 de bănci italieneşti ca fiind o chestie cu mult mai paşnică şi fără însemnătate?

Mi-am atins scopul.

Noapte bună!