BNR ignoră inflaţia pentru a păstra iluziile creşterii sustenabile şi a solvabilităţii statului

Banca Naţională a României face eforturi tot mai mari pentru a găsi justificări ale deciziilor sale de politică monetară. Până nu demult la loc de frunte erau comparaţiile cu alte bănci centrale din regiune sau caracterul tranzitoriu al preţurilor energiei.

Relevanţa deciziilor recente ale băncilor centrale din Cehia, Ungaria şi Polonia este acum minimalizată, pe fondul avalanşei de anunţuri privind majorarea dobânzilor, iar purtătorul de cuvânt al BNR declară pentru Bloomberg că "vom creşte dobânda în propriul nostru ritm".

În comunicatul de presă prin care se anunţă majorarea dobânzii de politică monetară cu 0,25 puncte procentuale, până la 2%, s-a renunţat şi la termenul tranzitoriu pentru caracterizarea preţurilor energiei.

Economistul-şef al BNR a scris, în urmă cu o lună, că "preţurile energiei nu vor mai reveni niciodată la nivelurile scăzute de dinaintea pandemiei". Dincolo de transmiterea şi "consolidarea" acestor preţuri la nivelul tuturor produselor şi serviciilor din economie, implicaţiile noii realităţi asupra competitivităţii sunt deosebit de grave, în special pentru o structură economică profund afectată de erodarea capitalului pe fondul perpetuării unei politici monetare ultrarelaxate.

Un consilier de la BNR a comparat recent situaţia din prezent cu aceea din 2008, când banca a majorat dobânda de politică monetară până la 10% pe fondul unei inflaţii care a depăşit 8% iar PIB-ul creştea peste potenţial.

Acum nu ar mai fi posibilă o astfel de majorare deoarece creşterea economică se temperează, în condiţiile scăderii cererii agregate şi a reducerii investiţiilor, în timp ce soldul negativ al balanţei comerciale este tot mai mare. Consilierul de la BNR mai spune că până şi o dobândă de 2,5% - 3% ar crea dificultăţi majore pentru economie.

Ultimul raport asupra inflaţiei de la BNR, din noiembrie 2021, arată, însă, că economia va creşte peste potenţial cel puţin până în a doua jumătate a anului viitor, adică Banca Naţională ar trebui să treacă la aplicarea progresivă a măsurilor de restricţionare a politicii monetare.

Se poate spune că astfel de măsuri ar fi fost binevenite încă de acum cinci ani. Din octombrie 2017 rata anuală de creştere a preţurilor de consum nu a mai coborât sub 2%. Minimul a fost de 2,1% în decembrie 2020, maximul de 8,2% în decembrie 2021, iar media a fost de 4%.

Aceste date din ultimii cinci ani, atât în ceea ce priveşte creşterea economică cât şi dinamica preţurilor, arată că Banca Naţională a României a preferat să-şi ignore mandatul şi obiectivul său doar pentru a susţine iluziile creşterii economice sustenabile şi a solvabilităţii statului.

Cu toate acestea, în declaraţiile oficialilor de la BNR încă se mai aminteşte de ancorarea aşteptărilor inflaţioniste, fără se se ţină seama de erodarea încrederii în instituţia monetară a statului român.

Una dintre manifestările neîncrederii apare pe piaţa titlurilor de stat, unde randamentele obligaţiunilor guvernamentale au crescut accelerat, această dinamică fiind transmisă şi ecartului dintre acestea şi dobânda de politică monetară (vezi graficul 1).

Creşterea dobânzilor conduce la scăderea valorii obligaţiunilor guvernamentale din portofoliile băncilor, iar pentru acoperirea pierderilor este nevoie de capital suplimentar, deoarece ponderile de risc asociate acestora sunt zero. Astfel apar noi presiuni de creştere pentru dobânzile bancare.

Consecinţa majoră apare, însă, la nivelul datoriei publice, care a crescut de aproape 12 ori de la intrarea ţării noastre în UE până la sfîrşitul anului 2020, în condiţiile în care PIB-ul nominal şi datoria neguvernamentală au crescut de circa 3 ori (vezi graficul 2).

Creşterea PIB-ului real a fost de numai 44% în aceeaşi perioadă, marcată de aplicarea unor politici fiscale care au depăşit cu mult orice prag al iresponsabilităţii. Una dintre consecinţele acestei politici cu profund caracter distructiv a fost şi creşterea accelerată a dezechilibrului extern reflectat de deficitul de cont curent, a cărui componentă principală o reprezintă deficitul comercial.

Acest deficit, alimentat puternic şi de politica monetară relaxată a BNR, arată o degradare tot mai mare a competitivităţii externe a ţării noastre, iar perspectivele sale nu sunt deloc bune, pe fondul reglementărilor tot mai restrictive la care sunt supuse toate economiile din UE.

"O reducere artificială a dobânzii încurajează împrumuturile şi activităţile speculative, care nu pot continua decât în condiţiile artificiale care le-au dat naştere", a scris Henry Hazlitt în cartea sa de referinţă "Economia într-o lecţie".

Hazlitt subliniază că "reducerea dobânzilor descurajează procesul normal de economisire şi investiţiile şi reduce acumularea capitalului", iar consecinţa directă este "încetinirea creşterii productivităţii".

O altă consecinţă este schimbarea radicală a structurii activităţii economice, prin încurajarea "investiţiilor" speculative în active financiare.

Acest aspect a fost accentuat recent şi de un fost membru al Consiliului guvernatorilor de la Federal Reserve, Kevin Warsh, care a scris într-un editorial din Wall Street Journal că "inflaţia este o alegere, o alegere pentru care Fed-ul este principalul responsabil".

Afirmaţia este valabilă pentru toate băncile centrale, iar BNR continuă să arate că este gata să "încurajeze" erodarea accelerată a puterii de cumpărare, prin ignorarea mandatului său de asigurare a stabilităţii preţurilor.

Astfel sunt ridicate obstacole majore în faţa acumulării capitalului naţional, care înseamnă amânarea pe termen nedefinit a restructurării pe baze sustenabile a economiei ţării noastre.