Boeing va extinde contractele cu Romaero şi consideră că industria aeronautică românească este în creştere

Ziarul BURSA #Companii #Aeronautică / 22 iunie 2017

Gigantul american Boeing, unul din cei mai mari constructuri de avioane din lume, intenţionează să extindă contractele actuale cu societatea românească de stat Romaero, de la care grupul american cumpără componente pentru aeronavele sale, a declarat directorul de vânzări de avioane comerciale pentru Europa al Boeing, Maarten Kluit, care a motivat devizia prin creşterea producţiei modelului 737.

"România are o istorie lungă în aviaţie şi a fost un jucător important în domeniu, încă din anii 1900, în dezvoltarea industriei. De altfel, chiar acum, companii româneşti precum Romaero livrează componente pentru avioanele noastre care zboară în întreaga lume" , a spus Kluit, pentru News.ro, adăugând: "Noi urmărim să creştem participarea Boeing în această colaborare".

Managerul se află zilele acestea la Paris, unde grupul american participă la Paris Air Show 2017, cel mai mare eveniment al industriei aeronautice mondiale.

Romaero, companie specializată în întreţinerea şi repararea avioanelor de transport de pasageri sau cargo, are încheiate contracte cu Boeing de peste 20 de ani, unele directe, altele prin intermediari, pentru care livrează diverse componente de avioane, realizate la platforma din Băneasa.

"Romaero este un partener valoros al Boeing de foarte mulţi ani. După cum ştiţi, şi Boeing va creşte producţia modelului 737 în următorii ani, ceea ce îi va permite companiei Romaero să îşi majoreze amprenta în acest parteneriat", a menţionat reprezentantul Boeing, care apreciază relaţiile comerciale ale Boeing cu România.

Pe de altă parte, companiile aeriene româneşti sunt clienţi vechi ai Boeing, de la care au achiziţionat avioane.

La rândul său, Monty W. Oliver, vicepreşedinte senior în cadrul grupului Boeing, spune că industria aeronautică românească este tot în creştere şi se declară încrezător în viitorul acesteia.

"Am văzut o creştere în ultimii ani. Suntem încrezători în ceea ce priveşte viitorul sectorului aviatic românesc şi suntem încântaţi să facem parte din acesta", a declarat Oliver.

De altfel, Blue Air, cea mai mare companie aeriană românească, şi gigantul american Boeing au semnat marţi la Paris acordul pentru o comandă fermă pentru şase avioane 737 MAX şi îşi păstrează dreptul să mai cumpere alte două astfel de aeronave în aceleaşi condiţii, compania devenind astfel primul operator de Boeing 737 MAX din România.

În plus, Blue Air va închiria alte doisprezece Boeing 737 de la Air Lease Corporation, partenerul cu care a început în acest an colaborarea.

Cele şase aeronave au o valoare de listă de peste 600 milioane dolari.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb