Bogdan Chiriţoiu, audiat de Comisia Economică, Industrii şi Servicii a Senatului, cu privire la piaţa asigurărilor RCA

G.M.
Politică / 27 martie 2023

Bogdan Chiriţoiu, audiat de Comisia Economică, Industrii şi Servicii a Senatului, cu privire la piaţa asigurărilor RCA

Actualizare - Vasile Ştefănescu, preşedintele COTAR: "Numai la cele 100.000 dosare din instanţă daunele totale sunt între 250 şi 350 milioane euro la Euroins. La această sumă se vor adăuga cele din alte 200.000 dosare care nu ai fost înregistrate. Până acum la FGA au fost depuse încă 7000 dosare de la Euroins şi în fiecare zi se depun între 1000 şi 1500 solicitări de despăgubire".

---

Actualizare - Vasile Ştefănescu, preşedintele COTAR: "Preşedintele Consiliului Concurenţei nu a luat măsurile legale cum nu le-a luat nici ASF. Dorim să îi demiteţi pe domnul Chiritoiu de la şefia Consiliului Concurenţei şi pe domnul vicepreşedinte Roşu de la ASF. Astăzi la Euroins avem 100.000 dosare, şi vor fi încă 200.000, iar la City sunt 270.000 din care s-au plătit daune doar pentru 50.000. FGA nu are banii necesari, are doar 38 milioane lei în conturi. Cerem să existe posibilitatea că FGA să poată accesa un credit pentru a plăti rapid toate daunele, nu în 2-3 ani. Service-urile auto fac credite că să plătească serviciile ce trebuiau plătite de Euroins şi City. Practic noi am garantat toate reparaţiile respective. De aceea, FGA trebuie să facă acel împrumut pentru a ne lua banii mai rapid, pentru că FGA va recupera banii din plata RCA".

---

Actualizare - Preşedintele COTAR a solicitat demisia preşedintelui Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu

---

Actualizare - Bogdan Chiritoiu: "Statul nu a pierdut nimic pentru că nu a vândut şi nu a intenţionat să vândă acţiuni. Noi trebuie, dacă avem dovezi că s-a încălcat legea, să aplicăm sancţiuni. Noi investigăm şi sancţionăm persoane juridice în contencios. Fiind în contencios, nu ne interesează ce se întâmplă în penal cu o anumită persoană. Noi am câştigat în primă instanţă şi cred că vom câştiga şi la ICCJ procesul cu Transgaz. Valoarea bursieră a fost afectată în acele zile, dar era o pierdere pe hârtie, nu cash, nu erau bani adevăraţi. Eu nu pot să mă fac că nu văd anumite chestii. Chestia cu falimentul City e dubioasă pentru că în caz de faliment scrie că reasigurătorul nu are obligaţie de plată. Este clauză contractuală. Până la urmă contractele cu reasigurătorii mişcă banii în conturile lor. Este un gen de Caritas modern în piaţă asigurărilor în acest moment", a afirmat Vasile Ştefănescu, preşedintele COTAR în faţă comisiei, după audierea lui Bogdan Chiritoiu. Preşedintele COTAR consideră că situaţia de la Euroins a fost posibilă deoarece după falimentul City nicio autoritate publică nu a făcut un control de fond la toate companiile de asigurări din piaţă".

---

Actualizare - Daniel Zamfir: "Statul român a pierdut bani mulţi de pe urma dumneavoastră. Aţi dat o amendă Transgaz, 1,84% din cifra de afaceri, compania a contestat. V-a arătat că societatea era listată la bursă, ceea ce a dus la un impact negativ asupra acţiunilor companiei, care au scăzut per total cu 125 milioane euro. Fapta pentru care aţi amendat nu există, pentru că persoană respectivă a fost achitată".

---

Actualizare - Bogdan Chiriţoiu: "Sentinţa nu e definitivă. E hotărârea primei instanţe. Dacă va fi definitivă, juriştii noştri spun că nu s-ar întâmpla nimic. Când vom avea o decizie definitivă, vom vedea, dacă e nevoie de schimbarea regulamentului".

---

Actualizare - Daniel Zamfir: "Aveţi două lucruri care va crează probleme mari de funcţionare. Există o hotărâre a Curţii de Apel Bucureşti care anulează regulamentul Consiliului privind audierea şi adoptarea deciziilor".

---

Actualizare - Bogdan Chiriţoiu: "Creşterea de preţuri RCA nu e mare, pentru că au dispărut cei cu costuri mici şi au rămas cei cu preţurile reale. Dacă facem o medie a celor rămaşi creşterea preţului RCA nu e mare. De aceea am fost de acord şi suntem de acord cu plafonarile pentru că a fost un şoc în piaţă".

---

Actualizare - Daniel Zamfir: "Dauna a crescut cu 5%, RCA a crescut cu 70%. Este evident că nu avem o piaţă corectă. Consiliul concurenţei a trăit episodul Carpatica-Astra şi să îl repete după şapte ani, eu nu accept aşa ceva".

---

Actualizare - George Scarlat, senator PNL: "Din păcate, Consiliul Concurenţei, văzând că preţurile erau mici nu a acţionat, pentru că nu avea competenţă. Personal cred că ASF este de vină. Important este ce avem noi de făcut. Transmiteţi proiectul legislativ în Senat, dacă ASF încă analizează de peste un an, şi va trece de noi în maximum o lună".

---

Actualizare - Bogdan Chiriţoiu: "Nu e căderea şi intenţia mea să critic activitatea ASF. Au avut probleme, dar la unele nu am avut pârghiile legale. ASF şi-a folosit pârghiile când nu s-au plătit daunele şi când a constatat insolvabilitatea companiilor respective".

---

Actualizare - Daniel Zamfir: "Afacerea nu este nici a lui Euroins şi nici a lui City. Ei au făcut pentru că nu doar preţurile de dumping nu se justificau în piaţă, dar nu plăteau daune. ASF v-a scris că din 10 daune plăteau doar una. De aceea au venit cu aceste preţuri. Dacă spuneţi că nu aveţi ce faceţi la o gaură de un miliard euro, daţi-va demisia. După falimentele Carpatica şi Astra unde nu aţi intervenit, acum spuneţi că nu puteţi ce să faceţi la City şi Euroins. Dacă nu puteţi, atunci lăsaţi-ne şi la revedere".

---

Actualizare - Lorand Antal, UDMR: "Cele 2 instituţii pasează vină de la una la cealaltă. Asistăm însă la al patrulea faliment. Puteaţi să faceţi analize şi dumneavoastră şi ASF, mai ales că produsul era ieftin, nesustenabil din piaţă asigurătorilor. În 2016, cei de la ASF ne-au explicat cum e treaba, iar în 2020 ne-au spus cum City, aflată în insolvenţă, emitea poliţe şi trimitea banii în paradisurile fiscale. Situaţia actuală nu e bună, pentru că la finalul zilei plăteşte cetăţeanul pagubele respective".

---

Actualizare - Bogdan Chiriţoiu: "Nu trebuie să căutăm vinovaţi, ci să învăţăm din aceste lucruri. Cred că propunerile pe care le-am făcut de mult timp ar regla funcţionarea pieţei. Avem un proiect de act normativ care e analizat de ASF, de peste un an. Sunt convins că la City a fost fraudă, dar nu ne ocupăm de fraude. Noi ne ocupăm doar dacă cresc preţurile din cauza poziţiei dominante. Nu am pârghie în legea Consiliului Concurentei să actionez împotriva unei companii care vine cu preturi mici. Am cerut ASF să vină cu o limitare a cotei de piaţă şi noi le-am fi avizat-o pentru a se stabili prin lege o cotă maximă de piaţă in asigurări".

---

Actualizare - Daniel Zamfir: "Pozitia dominantă poate fi obţinută abuziv, iar cele două companii se încadrau, mai ales că au folosit preturi de dumping".

---

Actualizare - Sorin Bumb, senator PNL: "Consiliul trebuia să verifice dacă fac abuz de poziţie dominantă şi impun preţul".

---

Actualizare - Bogdan Chiriţoiu: "Când primim o sesizare, cerem informaţii de la autorităţi, nu am deschis nicio acţiune împotriva ASF. Noi nu facem reglementări de preţ. Ce putea să facă Consiliul Concurenţei în situaţia descrisă? Nimic. Nu cad în competenţa Consiliului. Poate să facă doar ASF. Noi putem interveni doar când cineva cu o cotă mare din piaţă vine cu preţ mare şi jupoaie clientul. Când vine cu preţ mic, nu pot interveni. Cota de piaţă nu e ilegală. Orange are de exemplu 45%. Amenda aplicată companiilor de asigurări a fost pentru că au crescut preţurile. La o companie care ţine preţuri jos şi se falimentează pe ea, nu putem acţiona. La fel, dacă e o fraudă. Nu putem acţiona, nu pentru asta am fost creaţi".

---

Actualizare - Daniel Zamfir: "La City banii plecaţi în paradisuri fiscale, 500 milioane euro, la Euroins la fel, deci o pagubă de un miliard euro. Dacă există contract de reasigurare ar trebui că gaură respectivă să fie plătită de cine s-a angajat să o plătească, respectiv reasigurătorul. Degeaba îmi spuneţi că le-aţi dat amendă, că aia de la City sunt în Insulele Cayman. Cine plăteşte amenzile? Aţi răspuns adresei ASF în noiembrie 2020 şi doreaţi elemente suplimentare deşi era o concentrare de 77% din piaţă. În decembrie 2020, cotă de piaţă a crescut cu încă 11% la Euroins. În 9 septembrie 2021 certaţi ASF că a stabilit reguli diferite pe piaţă asigurărilor şi că ar defavoriza City Insurance şi îl ameninţaţi cu o amendă pe Nicu Marcu, care va semnalase concentrarea şi preţul de dumping".

---

Actualizare - Daniel Zamfir: I-am solicitat preşedintelui ASF corespondenţa purtată cu Consiliul Concurenţei şi am primit documentul din 20 octombrie 2020 referitor la City Insurance care ajunsese la 43% cotă RCA, iar Euroins avea 34%. Preţurile practicate de cele două companii erau de dumping, cu mult sub jumătatea competitorilor. Era evident că foloseau acel preţ că să aibă cota de piaţă mult mai mare. Cred că obligaţia Consiliului Concurenţei era să vegheze că piaţa e corectă şi nu are preţuri de dumping. Era limpede că ne îndreptăm spre schemă Ponzi, pentru că cele două companii nu plăteau daune.

---

Actualizare - Bogdan Chiritoiu: "Aţi primit o documentaţie amplă din partea noastră. Zona de asigurări şi de RCA e una cu activitate problematică, unde a trebuit să ajungem la două rânduri de sancţiuni. Sunt două-trei companii care au primit două amenzi mari de milioane euro. Am sancţionat schimbul de informaţii,coordonări ale comportamentelor care au dus la preturi mai mari la consumatori. Am făcut un studiu pe asigurări,iar recomandările noastre s-au regăsit în ordonanţa de urgenţă din 2016. Toate recomandările merg pe ideea de a reduce costurile şi implicit preturile. Daca nu reuşim să găsim mecanisme care să reducă numărul de accidente, valoarea despăgubirilor, preturile RCA nu au cum sa nu crească. Avem o noua criză pe piaţa de asigurări şi reprezintă o oportunitate de a regla piaţa. Avem o relaţie cu ASF, care a fost creată ca firmele de asigurări să nu îşi ia riscuri pe care nu le pot duce. Noi suntem complementari cu ASF, nu avem pârghiile lor de acţiune. În decembrie 2022 aproape toate companiile din piaţa RCA au fost sancţionate de Consiliul Concurenţei".

---

Actualizare - Daniel Zamfir, preşedintele Comisiei Economică, Industrii şi Servicii, din Senat: "Am solicitat prezenta preşedintelui Consiliului deoarece preşedintele ASF ne-a informat că v-a sesizat în 20 octombrie 2020 referitor la folosirea in mod abuziv a unei poziţii dominante de o firma in piaţă de asigură românească".

---

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, este prezent astăzi la Comisia Economică, Industrie şi Servicii a Senatului, pentru a da explicaţii cu privire la situaţia pieţei de asigurări RCA.

Audierea lui Chiriţoiu a fost solicitată de preşedintele Comisiei, senatorul Daniel Zamfir, în contextul scandalului iscat de insolvenţa Euroins.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. Audieri , un fel de pierdere de timp si multa flecareala fara nici o finalitate , sa zica lumea ca iau si ei banii pentru ceva .

    1. in contextul in care,autoritatile romane, tolereaza imprejurarea esentiala ca,vesnicul s INCA actualul presdinte al Consiliului Concurente,i este ILEGITIM ,TOATA LUMEA/IN FRUNTE CU FOSTUL PRES PNL L.ORBAN,STIE CA DL CHIRITOIU S-A AUTONUMIT,DECI FUNCTIONEAZA IN ILEGALITATE EVIDENTA,fara 0 masura urgenta de a-l demite,pagubele uriase comise direct sau idirect de acestase vor multiplica.ESTE urg necsara reverificarea legalitatitatii,,,alegerii,, dlui Chiritoiu in actuala functie,cu girul nemijolc it al fostului presdinte L.ORBAN

      IMPERIOS trebuie actionat! 

    ex de taiat frunze la caini , specialist zamfir : dati-va demisia ! chiritoiu , nu vreau ! si astfel inca o audiere a luat sfarsit . timpul trece leafa merge .

    1. In ce este specialist Zamfir?

      Zamfir și cu cel de la COTAR poate ca ar putea fi bănuiți de orice altceva în afara de buna-credinta, în afara de a le pasa de interesele reale ale celorlati

      In nimic. Latra la comanda.

      Zamfir este specialist în nimic, asemeni lui Ciolacu.

    Audierea a fost o facatura. Tot ce i s-a reprosat lui Chiritoiu se potrivea exact la Marcu. Nu le-o fi fost rusine parlamentarilor pentru prostitutia intelectuala de astazi? De dl Zamfir nu mai intreb, voluntarismul sau ieftin pute de la o posta a manevra.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb