Boris Johnson speră la o revenire la normal, în privinţa covid-19, până la Crăciun

S.B.
Internaţional / 17 iulie 2020

Boris Johnson speră la o revenire la normal, în privinţa covid-19, până la Crăciun

Premierul britanic Boris Johnson a anunţat vineri viitoarele etape-cheie ale ieşirii din izolare a Regatului Unit şi şi-a exprimat speranţa unei "reveniri la normal cel mai devreme începând din noiembrie, poate la timp de Crăciun", informează news.ro.

Potrivit sursei citate, Regatul Unit înregistrează 45.000 de morţi din cauza covid-19 şi este cea mai afectată ţară din Europa de pandemie, iar Gvernul conservator al lui Boris Johnson este criticat dur din cauza modului în care a gestionat criza.

Cu toate acestea, liderul conservator s-a declarat mai degrabă optimist cu privire la viitor.

"Sper puternic şi sincer că vom putea suprima măsurile extraordinare" implementate în vederea opririi răspândirii epidemiei "şi să aibă loc o adevărată revenire la normalitate cel mai devreme începând din noiembrie, poate la timp de Crăciun", a declarat el într-o conferinţă de presă.

În acest sens, Guvernul intenţionează să-şi sporească şi mai mult capacitatea de depistare, vizând "cel puţin 500.000 de teste pe zi, adică 3,5 milioane pe săptămână" la sfârşitul lui octombrie.

Johnson a prezentat viitoarele etape ale planului său de scoatere treptată a Angliei din izolarea impusă la 23 martie, în lupta împotriva răspândirii virusului, potrivit news.ro.

Astfel, Johnson îi încurajează pe englezi să folosească din nou transportul în comun începând de vineri şi îi îndeamnă să se întoarcă la locul de muncă de la 1 august şi să se adreseze angajatorilor pentru a stabili dacă salariaţii să continue muca de la distanţă sau să revină într-un mediu de muncă ce respectă recomandările.

Cu toate acestea, consilierul ştiinţific al Guvernului Patrick Vallance estima joi că munca de la distanţă este "o soluţie perfect de bună" şi că "nu există absolut niciun motiv" să se schimbe recomandările în această privinţă.

Cazinourile, sălile de popice, patinoarele, sălile de înfrumuseţare şi de spectacol urmează să redeschidă la 1 august, a anunţat Johnson.

Şcolile, colegiile şi sistemele de îngrijirea copiilor urmează să-şi reia activitatea integral începând din septembrie.

Toamna urmează să se poată organiza căsătorii cu până la 30 de persoane, conferinţe şi evenimente pe stadion.

Însă şeful Guvernului a precizat că acest calendar rămâne "condiţionat" şi supus evaluării epidemiei.

"Dacă vom continua să strângem din coate aşa cum am făcut până acum, ştiu că putem învinge acest virus", a apreciat el, îndemnând "să sperăm la cel mai bun scenariu, dar să ne pregătim pentru cel mai rău", informează news.ro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9724
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5865
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2949
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9815
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.9201

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
hipo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb