Boris Johnson susţine o eventuală candidatură a Regatului Unit şi Irlandei la Cupa Mondială din 2030

G.U.
Sport / 2 martie 2021

Boris Johnson susţine o eventuală candidatură a Regatului Unit şi Irlandei la Cupa Mondială din 2030

Prim-ministrul britanic Boris Johnson şi-a exprimat susţinerea faţă de o candidatură comună a Angliei, Scoţiei, Ţării Galilor, Irlandei de Nord şi Irlandei la organizarea Cupei Mondiale de fotbal din 2030, cu un an înaintea începerii de către FIFA a procesului de selecţie, transmite AFP, conform Agerpres.

''Este patria fotbalului şi este un moment bun. Ar fi ceva absolut magnific pentru toată ţara'', a spus premierul Johnson, într-un interviu pentru tabloidul The Sun.

Federaţiile din Regatul Unit şi Irlanda au lansat recent un studiu de fezabilitate pentru a vedea care sunt şansele unei candidaturi comune la Mondialul din 2030. Potrivit federaţiei engleze, guvernul britanic a promis să deblocheze suma de 2,8 milioane de lire sterline pentru susţinerea proiectului, transmite Agerpres.

Anglia nu a mai găzduit Cupa Mondială din 1966, când a câştigat singurul său titlu de campioană a lumii.

Federaţiile de fotbal din Spania şi Portugalia au semnat în octombrie un acord în vederea prezentării unei candidaturi comune la organizarea Cupei Mondiale din anul 2030.

Argentina, Uruguay, Chile şi Paraguay au anunţat şi ele o candidatură comună, care ar avea o valoare sentimentală pentru Uruguay, care a găzduit ediţia inaugurală a Cupei Mondiale, în 1930. Ecuadorul a propus, la rândul său, o candidatură comună cu Columbia şi Peru pentru CM 2030.

China se va afla printre pretendentele la organizarea CM 2030, dacă FIFA va decide să schimbe regulile privind rotaţia continentelor. Ţările din Asia au exclus o posibilă găzduire a competiţiei deoarece Qatarul va organiza Cupa Mondială din 2022.

De asemenea, România, Grecia, Bulgaria şi Serbia şi-au exprimat şi ele intenţia de a organiza împreună cel mai important eveniment fotbalistic internaţional.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb