Brandul românesc de curierat Sameday Courier se va lista pe Bursă

Elena Deacu
Piaţa de Capital / 11 februarie 2015

Delivery Solutions SA, compania care operează brandul Sameday Courier, va deveni primul operator românesc de curierat rapid listat pe Bursa de Valori Bucureşti, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Acţiunile companiei vor fi disponibile pe piaţa AeRO din cadrul sistemului alternativ de tranzacţionare administrat de BVB.

"Listarea este fără îndoială un moment important în viaţa oricărei companii. Este o experienţă nouă şi pentru noi, vom vedea cum vor evolua lucrurile, însă nouă nu ne-a lipsit niciodată curajul de a accepta provocări, de a ne diferenţia, de a încerca abordări inovative, disruptive, în toate acţiunile noastre", a declarat Octavian Bădescu, antreprenor şi fondator al Sameday Courier. "Am început toate demersurile necesare listării, cel mai probabil vor fi finalizate în cursul aceste luni", a completat Octavian Bădescu.

Acţionarii existenţi au în intenţie să cedeze împreună aproximativ 10% din pachetele pe care le deţin, nefiind exclusă nici posibilitatea unei majorări de capital in viitor.

Listarea survine după ce la sfârşitul anului trecut compania s-a transformat în societate pe acţiuni, o altă premieră pentru piaţa operatorilor de curierat din România. "Prin listare se pot atinge mai multe obiective: se reliefează o valoare a companiei recunoscută de piaţă. Se poate obţine capital de dezvoltare. Creşte credibilitatea companiei cu toate efectele subsecvente. Creşte expunerea. Poţi folosi propriile acţiuni pentru a achiziţiona alte companii în viitor. Poţi transforma în cash o parte din portofoliul investiţional al acţionarilor. Când noi - actionarii - am luat decizia listării, am avut în vedere toate aceste aspecte", a afirmat Lucian Baltaru, General Performance Manager la Sameday Courier.

Pentru următorii ani, acţionarii actuali au ca obiectiv creşterea valorii companiei. "Aceasta înseamnă creşterea cifrei de afaceri, a profitului, iar în acest scop serviciile oferite de noi trebuie să fie la standarde foarte ridicate. Rămânem în continuare adepţii unei poziţionări adecvate, fanii diferenţierii, inovării, adepţii focalizării pe acele nişe pe care deţinem avantaje competitive şi a speculării oportunităţilor pe care piaţa le oferă în anumite perioade. Sameday va face în continuare ceea ce ştie mai bine iar < < samedaismul > > devine pe zi ce trece noua religie în curierat", a mai punctat Octavian Bădescu, antreprenor şi fondator al Sameday Courier.

De asemenea, planurile de dezvoltare ale companiei includ consolidarea poziţiei acesteia în curieratul local şi consolidarea, în general, pe nişa livrărilor în aceeaşi zi. "Astfel de livrări au tendinţa de a deveni < < same hour > >, iar aici zona de < < food delivery > > este în avangardă. Integrarea cu aplicaţia Lokko şi sistemul aferent de gestionare al comenzilor joacă un rol important în dezvoltarea afacerii si consideram ca acest lucru ne va ajuta si din perspectiva profitabilitatii. Suntem o companie care distribuie şi dividende, dar care păstrează şi resurse pentru continuarea dezvoltării", a completat Lucian Baltaru.

Compania va continua să se dezvolte şi pe segmentul livrărilor în regim mai puţin accelerat, de tip poştal, iar livrările neadresate (dropmail-ul) vor avea şi ele o pondere semnificativă.

Consultantul Sameday Courier in privinţa listării la Bursă este compania FSA Advisory.

Sameday Courier, singura companie românească specializată în livrările în aceeaşi zi, atât în ţară, cât şi în străinătate, a înregistrat în 2014 o cifră de afaceri de aproximativ 1,6 milioane de euro, în creştere cu 50% faţă de anul precedent, in conditii de profitabilitate. Pentru anul 2015, Sameday Courier estimează o cifră de afaceri cuprinsă între 2 - 2,5 milioane de euro şi o rată a profitului de două cifre.

Înfiinţată în 2007, Sameday Courier este singura companie românească specializată pe curieratul cu livrare în aceeaşi zi, în condiţii speciale de transport (temperatură, securitate etc.), în puncte dificile, la ore prestabilite, transport de obiecte fragile şi în livrări personalizate, în funcţie de nevoile fiecărui client.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb