Brazilia a trimis un ajutor de urgenţă în statul Amazonas afectat de secetă

A.F.
Internaţional / 29 septembrie 2023

Brazilia a trimis un ajutor de urgenţă în statul Amazonas afectat de secetă

Guvernul brazilian a anunţat ieri trimiterea unui ajutor umanitar "de urgenţă" în statul Amazonas (nord-vest), unde se întinde o parte a celei mai mari păduri tropicale din lume, pentru a face faţă unei secete "extreme", notează AFP.

Autorităţile lucrează cu guvernul local asupra "acţiunilor de urgenţă" în faţa "riscurilor de aprovizionare a populaţiei cu alimente, apă potabilă, precum şi cu produse de igienă şi medicamente", a declarat presei ministrul mediului, Marina Silva.

Potrivit ministrului, sunt ameninţate 56 de municipalităţi dintr-un total de 62. Miercuri, stare de urgenţă din cauza secetei era deja declarată în 15 municipalităţi, afectând 111.000 de persoane, potrivit unui comunicat dat publicităţii de apărarea civilă din statul Amazonas.

"Ne aşteaptăm că vor fi necesare aproximativ 300.000 de coşuri cu alimente pentru a ajuta populaţia să îşi satisfacă nevoile de bază", cu sprijin logistic din partea Ministerului Apărării, a mai declarat Marina Silva la Brasilia.

În Amazonas, cel mai întins stat brazilian cu patru milioane de locuitori, dintre care marea majoritate indigeni, nivelul extrem de scăzut al apei a provocat moartea mai multor mii de peşti, principala resursă alimentară.

Nivelul scăzut al apei afectează şi transportul fluvial, esenţial în regiune.

Apărarea civilă din Amazonas a avertizat că situaţia s-ar putea înrăutăţi în următoarele luni, cu precipitaţii sub normal, şi ar putea afecta aproximativ 500.000 de persoane până la sfârşitul anului.

Regiunea suferă în prezent de fenomenul El Nino, care reduce formarea norilor şi deci precipitaţiile, şi ale cărui efecte devin din ce în ce mai intense.

Această secetă, care urmează ploilor abundente din prima parte a anului, reflectă fenomenele atribuite de experţi schimbărilor climatice.

"Brazilia este o ţară vulnerabilă" la evenimentele climatice, a subliniat Marina Silva, amintind de recenta trecere a unui ciclon prin statul Rio Grande do Sul care a provocat moartea a aproape 50 de persoa

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb