BRD Sogelease a acordat anul trecut finanţări de 92 milioane de euro, în creştere cu 11% faţă de 2011, şi a încheiat 1.890 de contracte, înregistrând un avans de 30% pe segmentul finanţării de echipamente, în special pentru construcţii, a anunţat ieri compania.
Autovehiculele deţin o pondere de 58,4% din totalul finanţărilor, iar echipamentele reprezintă 40,6%, se arată într-un comunicat al BRD Sogelease.
"O creştere semnificativă s-a înregistrat în finanţarea echipamentelor, cu 30% comparativ cu 2011, în special pe echipamentele de construcţii, dar şi în privinţa celor destinate industriei prelucrătoare. Cea mai puternică scădere s-a resimţit în finanţările acordate sectorului imobiliar, în strânsă corelaţie cu evoluţia pieţei pe acest segment de activitate", se spune în comunicat.
Pentru acest an, compania îşi propune o creştere a valorii bunurilor finanţate într-un ritm similar cu cel înregistrat anul trecut, în contextul unui mediu economico-social încă instabil şi imprevizibil.
"Investitorii par să aştepte momentul optim pentru demararea proiectelor de investiţii propuse. (...) În acelaşi timp, 2013 va însemna eficientizarea costurilor şi obţinerea unor marje de profit adecvate", a declarat directorul general al BRD Sogelease, Vorles Morlot, potrivit Mediafax.
El a arătat că, pe lângă contextul macroeconomic dificil, acest an presupune modificări legislative cu impact semnificativ asupra activităţii de leasing din România, respectiv adoptarea şi implementarea timbrului de mediu pentru autoturisme, aplicarea noului Cod de Procedura Civilă, precum regulamentul BNR privind majorarea ponderii finanţărilor acordate în moneda naţională.