BREXIT Brexit-ul nu va reuşi niciodată să-l ajungă din urmă pe Mario Draghi

Un articol recent din Financial Times arată că oficialii din conducerea executivă a BCE se întâlnesc pentru a dis-cuta strategia instituţiei în cazul unui Brexit.

Se pare că prăbuşirea încrederii pe pieţe nu reprezintă scenariul de bază al băncii, iar principala îngrijorare a lui Mario Draghi este "alimentarea euroscepticismului, care va face mai dificilă completarea programului de integrare fiscală şi financiară, necesară pentru îmbunătăţirea sustenabilităţii monedei unice".

"Indiferent de rezultatul referendumului din Marea Britanie, investitorii se confruntă în continuare cu dobânzi şi randamente negative, gradul ridicat de îndatorare ale companiilor, creşterea numărului falimentelor şi declinul profiturilor", se arată într-o analiză de la Societe Generale preluată de Zerohedge.

Pentru Europa, toate aceste fenomene au fost generate sau amplificate de politica monetară ultrarelaxată a BCE din ultimii ani.

În opinia analistului de la banca franceză, "evenimentele politice de genul Brexit-ului reprezintă doar o distragere a atenţiei de la evenimentul principal, reprezentat de creşterea slabă a economiei globale şi pieţele perverse ale activelor financiare".

"Cu sau fără Brexit, despre piaţa bursieră din Marea Britanie se poate spune cu greu că este sănătoasă", mai arată analiza de la Societe Generale.

Această critică seamănă mai mult cu o simplă dojană în comparaţie cu "ofensiva" deschisă lansată împotriva marilor bănci centrale de giganţi financiari de talia Deutsche Bank sau Citigroup.

"Dacă cineva ar dori un indicator simplu al unui sistem financiar distrus, atunci randamentul obligaţiunilor germane ar fi un candidat puternic", scrie Jim Reid, director în cadrul Deutsche Bank, într-o analiză preluată de Bloomberg şi Zerohedge.

Săptămâna trecută, randamentul obligaţiunilor de 10 ani ale Germaniei a coborât, pentru prima dată în istorie, în teritoriu negativ (vezi graficul), ajungând până la -0,038% conform datelor de la Bloomberg.

Wall Street Journal scrie că piaţa obligaţiunilor guvernamentale ale Germaniei prezintă caracteristicile unei bule speculative şi că "randamentele ultra-scăzute nu pot fi susţinute prea mult", iar un vot favorabil rămânerii Marii Britanii în UE poate determina vânzarea masivă a acestora.

Seria cronologică a randamentelor germane prezentate de Reid începe în 1807, iar singurele valori apropiate minimelor de astăzi s-au înregistrat în perioada Republicii de la Weimar, în prima jumătate a anilor "20. Atunci, preşedintele băncii centrale era Rudolf von Havenstein, al cărui nume este asociat hiperinflaţiei care a facilitat venirea la putere a lui Adolf Hitler şi încă este un coşmar pentru Bundesbank.

Numele fostului preşedinte al Reichsbank apare şi într-o analiză recentă de la Citigroup, unde analistul pieţei valutare Gregory Marks îl foloseşte drept exemplu pentru a ilustra "încrederea oamenilor în eficienţa unei politici complet iraţionale doar pentru că este promovată de factori decizionali consideraţi calificaţi şi experimentaţi".

După ce îşi aminteşte că dobânzile negative nu au fost discutate niciodată în cursurile de economie din facultate, Marks compară experimentele băncilor centrale cu cele din medicină sau industria farmaceutică, unde "există legi pentru testarea riguroasă a procedurilor experimentale, astfel încât să fie eliminate consecinţele nedorite". În schimb, politicile monetare ale marilor bănci centrale seamănă mai mult cu "efectuarea experimentelor asupra oricărei persoane care intră într-un spital".

Pentru editorialistul Mark Gilbert de la Bloomberg, afirmaţia lui Jim Reid se traduce prin "relaxarea cantitativă a eşuat", iar randamentul negativ al obligaţiunilor de 10 ani ale Germaniei reprezintă "dovada epuizării politicilor BCE".

Ulterior, Gilbert a ajuns la concluzia că "dacă ceea ce faci nu funcţionează, atunci trebuie încercat altceva", deoarece "dobânzile scăzute ar putea fi problema şi nu soluţia". În opinia sa acel altceva ar trebui să fie, deci, majorarea dobânzilor. Argumentul principal este că "forţarea artificială a dobânzilor la un nivel scăzut determină prinderea capitalului în capcana companiilor zombi" şi împiedică "distrugerea creativă" promovată de Joseph Schumpeter.

Concluziile lui Reid vin la scurt timp după publicarea unei analize de către David Folkerts-Landau, economist-şef al grupului Deutsche Bank, unde se arată că "politica BCE ameninţă proiectul european de dragul stabilităţii pe termen scurt", iar "prelugirea perioadei de aplicare contribuie la extinderea mişcărilor politice populiste şi extremiste".

Doar aceste constatări ale analiştilor unor mari bănci din zona euro sunt suficiente pentru a ne convinge că o analiză în paralel a efectelor Brexit-ului şi ale politicii monetare a BCE nu este posibilă.

De ce? Pentru că BCE a avansat deja atât de mult pe calea destabilizării zonei euro şi a proiectului european, încât un "simplu" Brexit ocupă doar un loc periferic în mulţimea ameninţărilor la adresa unităţii visate de politicienii de la Bruxelles.