Actualizare 10:45
Ministrul britanic de Finanţe, George Osborne, a afirmat astăzi că economia ţării sale este capabilă să facă faţă volatilităţii de pe pieţele financiare care urmează după votul pentru ieşirea din Uniunea Europeană, informează Reuters.
"Economia noastră este cât se poate de puternică pentru a înfruntă provocările ce îi stau în faţă. Este inevitabil după votul de joi că economia britanică va trebui să se ajusteze la situaţia în care ne găsim", a spus Osborne.
"Suntem pregătiţi pentru neaşteptat şi suntem echipaţi pentru tot ceea ce se va întâmpla", a declarat George Osborne.
Ministrul britanic de Finanţe a adăugat că finanţele publice vor avea de suferit ca urmare a votului privind ieşirea din Uniunea Europeană, dar a subliniat că noi măsuri fiscale nu vor fi propuse până când un nou prim ministru va prelua atribuţiile, în octombrie.
"Vor trebui luate măsuri pentru a face faţă impactului asupra finanţelor publice, dar este rezonabil să aşteptăm până vom avea un nou prim ministru care să hotărască", a declarat ministrul britanic de Finanţe, într-o conferinţă de presă.
(S.A.)
----------
Ministrul britanic de finanţe George Osborne va încerca să liniştească pieţele financiare în această dimineaţă, înaintea deschiderii acestora, într-un răspuns economic al guvernului la votul de la referendumul privind Brexitul, într-o declaraţie la ora 6:00 GMT, scrie Reuters.
"Cancelarul (Osborne) va face o declaraţie mâine dimineaţă pentru a oferi asigurări cu privire la stabilitatea financiară şi economică în lumina rezultatului referendumului", a anunţat un purtător de cuvânt al Trezoreriei într-un comunicat.
Declaraţia ar urma să stabilească "acţiunile pe care el şi restul guvernului le vor lua pentru a proteja interesul naţional în perioada următoare", a precizat purtătorul de cuvânt.
Nu au fost furnizate alte detalii cu privire la declaraţia lui Osborne, notează Reuters.