BREXIT Theresa May: "Este posibil ca negocierile cu UE să dureze mai bine de doi ani"

V.R.
Ziarul BURSA #Jurnal de criză / 20 octombrie 2016

Negocierile Marii Britanii cu Uniunea Europeană ar putea dura mai mult de doi ani, astfel că ieşirea ţării din blocul comunitar (Brexit) s-ar putea produce după martie 2019 - termenul prevăzut iniţial, conform premierului Theresa May.

Oficialul de la Londra a declarat, ieri: "Vor fi negocieri îndelungate. În următorii doi ani, chiar mai mult, Parlamentul se va pronunţa în diverse moduri".

Amintim că, luna aceasta, premierului britanic Theresa May a anunţat, la Congresul anual al Partidului Conservator, că Marea Britanie va activa în primul trimestru din 2017 articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, care stabileşte o perioadă de doi ani de negocieri privind retragerea unei ţări din blocul comunitar. În aceste condiţii, Regatul Unit ar părăsi UE până în 2019.

Ministrul britanic al Economiei, Philip Hammond, a recunoscut, în contextul dat, că economia ţării se va confrunta cu momente de turbulenţe în timpul negocierilor, turbulenţe pe care le-a comparat cu un "montagne russe".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb