BT, INTERESATĂ DE ALTE ACHIZIŢII Banca Transilvania, hrănită cu jar: după Volksbank, apoi Piraeus?

ELENA DEACU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 5 iunie 2015

Banca Transilvania, hrănită cu jar: după Volksbank, apoi Piraeus?

Precum calul hrănit cu jar de Făt Frumos ca să-şi ia zborul, tot aşa Banca Transilvania înghite bancă după bancă. După ce a preluat "Volksbank", aproape abandonată de acţionarul austriac, BT ia în calcul şi alte asemenea tranzacţii.

Reprezentanţii Băncii Transilvania ne-au spus ieri că nu au purtat negocieri pentru preluarea "Piraeus Bank" România, dar că sunt deschişi în continuare la achiziţii.

După preluarea Volksbank, clujenii au ajuns la o cotă de piaţă de 12,7% pe piaţa noastră, iar înghiţirea "Piraeus", care nu este de exclus - având în vedere deschiderea pentru cumpărături -, i-ar aduce încă 2,5%, şi ar ajuta-o să întreacă BRD - instituţie aflată pe locul al doilea în sistemul bancar. Acest lucru ar însemna, de asemenea, un avans de 70% al cotei de piaţă, într-un termen de câteva luni.

În ciuda reticenţelor oficialilor din sistemul bancar care susţin că BT nu poate, într-un timp atât de scurt, să asimileze Volksbank, banca din Cluj pare să-şi asume achiziţiile voiniceşte. Ceea ce nu ar fi prea greu din moment ce BT cumpără bănci curăţate de credite neperfomante de sute de milioane de euro.

Recent, Piraeus Bank România a încheiat vânzarea unui portofoliu de credite de consum neperformante negarantate cu o valoare nominală de circa 185 milioane euro către Kruk, pentru 12 milioane de euro, potrivit mirsanu.ro.

O nouă achiziţie făcută de Banca Transilvania ar putea atrage atenţia Consiliului Concurenţei. Bogdan Chiriţoiu, preşedinte al Consiliului Concurenţei, ne-a transmis că instituţia nu a fost încă notificată privind o astfel de intenţie.

Avocatul Gheorghe Piperea este de părere că extinderea rapidă şi agresivă poate dăuna Băncii Transilvania, în cazul în care proiecţiile financiare nu sunt puse la punct.

Confirmarea informaţiei că "Piraeus Bank" a primit luna trecută oferte indicative pentru achiziţia subsidiarei româneşti a fost ocolită cu graţie de toate părţile implicate, prin tertipuri de comunicare.

Cătălin Pârvu, CEO al Piraeus Bank România, a transmis că în acest moment nu există planuri definitivate în privinţa operaţiunilor băncii, acestea urmând să fie finalizate conform strategiei companiei mamă, până în 2018.

Nu este nici o surpriză că planurile nu sunt "definitivate". Asta ar fi însemnat să existe deja un contract semnat. De fapt, reprezentantul Piraeus Bank România ne dă infomaţia preţioasă că intenţiile privind subsidiara din România pot fi în orice fază - de la "nimic concret" până la negocieri pentru vânzare.

"Piraeus Bank este o entitate listată la bursă şi nu putem comenta în baza unor informaţii din piaţă. Dacă apar dezvoltări concrete în legătură cu acest subiect ne vom informa toţi partenerii în mod prompt", a mai spus reprezentantul Piraeus Bank România.

Pe lângă Banca Transilvania, site-ul mirsanu.ro a scris că şi OTP Bank a depus o ofertă indicativă pentru Piraeus Bank România. Reprezentanţii OTP Bank nu au comentat informaţia în nici un fel.

Sursa citată a afirmat că discuţiile de vânzare pentru Piraeus Bank România se poartă la Atena, iar tranzacţia al cărei preţ poate varia în jurul a 150 - 200 milioane de euro, trece în faza de analiză financiară.

Contactaţi de ziarul "BURSA", reprezentanţii Biroului de Presă din Grecia ai Piraeus Bank ne-au transmis că nu au nicio informaţie despre activitatea subsidiarei româneşti. Desigur, asta nu înseamnă nicidecum că "Piraeus Bank" Grecia nu are informaţii despre activitatea subsidiarei româneşti.

Banca Transilvania a achiziţionat recent Volksbank, printr-o tranzacţie de 81 de milioane de euro, reunind active de 35,62 miliarde lei ale TLV cu active de 12,36 miliarde lei ale Volksbank.

Şi OTP Bank a realizat recent o tranzacţie prin care a preluat, pentru 39 milioane de euro, Millennium Bank România.

Pe 21 mai, Anthimos Thomopoulos, şeful Piraeus Bank Grecia, spunea că până în 2018 va vedea ce va face cu operaţiunile din România şi Bulgaria, potrivit Financial Times.

Băncile greceşti s-au angajat încă din anii anteriori la planuri de reducere a operaţiunilor pe pieţele străine, în contextul în care Grecia se confruntă cu dificultăţi în plata datoriilor către principalii săi creditori externi, Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional. Băncile elene se confruntă şi cu problema retragerilor deponenţilor, care au depăşit 30 de miliarde de euro de la începutul anului.

Grupul bancar grecesc Piraeus a venit în România în anul 2000, când a cumpărat Pater Bank, cu două sucursale.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. cam euforica prima afirmatie...va dati seama ca nu scrieti la Povesti nemuritoare pentru copii?

    1. E usor sa comentezi , dar nici nu va inchipuiti ce desfasurare de forte umane , logistica, etc presupune o achzitie de acest fel si mai ales ce urmeaza dupa...Succes BT !

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb