Bursa ţiţeiului din SUA - suspectată de manipulare

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 24 septembrie 2008

Comisia pentru Tranzacţii Futures cu Materii Prime din SUA monitorizează îndeaproape situaţia de pe piaţa americană a petrolului, după ce, luni, preţul ţiţeiului a înregistrat cel mai mare câştig din istorie, la New York Mercantile Exchange (Ny­mex). Comisia vrea să afle dacă nu cumva este vorba des­pre o manipulare, potrivit spuselor preşedintelui acesteia, Walter Lukken.

"Urmărim cu mare atenţie situaţia de la Nymex, ca să ne asigurăm că nimeni nu obţine avantaje printr-un joc de manipulare", a spus Lukken.

În cursul şedinţei de tranzacţionare de luni, la Nymex, preţul petrolului brut a cres­cut cu peste 25 de dolari/baril. La finele sesiunii, cotaţia era de 120,92 dolari/baril, în creştere cu 16 dolari (17%) faţă de sfârşitul săptămânii trecute.

Reprezentanţii Nymex au precizat că această piaţă energetică (cea mai mare din lume) asigură cel mai înalt nivel de integritate, respectând regulile impuse de autorităţile de reglementare.

Potrivit jucătorilor de pe piaţă, creşterea înregistrată de preţul petrolului în data de 22 septembrie s-a produs ca urmare a faptului că traderii care au vândut contracte cu termen în octombrie (ce au expirat luni), au preferat să le răscumpere în această ultimă zi de tranzacţionare, decât să încerce să facă livrări din stocurile care au scăzut în urma reducerii producţiei rafinăriilor, din cauza uraganului Ike.

La data de 11 iulie, preţul petrolului a înregistrat recordul maxim istoric - 147,27 dolari/baril, ceea ce i-a determinat pe senatorii SUA să propună mai multe acte normative care să limiteze speculaţiiile de pe pieţele energetice.

Ieri, preţul ţiţeiului s-a înscris pe curs descendent, investitorii considerând că declinul pieţei acţiunilor arată îngrijorarea faţă de efectele planului guvernamental de salvare a societăţilor financiare.

Cotaţia ţiţeiului cu livrare în noiembrie a scăzut cu 3,30 dolari (3%), la 106,07 dolari/baril, în sesiunea electronică de la Nymex. La ICE Futures Europe din Londra, petrolul Brent cu livrare în noiembrie a avut un preţ de 102,64 dolari barilul, în scădere cu 3,40 dolari (3,2%).

Piaţa de profil aşteaptă publicarea, în această săptămâ­nă, a situaţiei privind stocurile de petrol şi benzină din SUA. Potrivit estimărilor, stocurile de ţiţei brut au scăzut cu 2,5 milioane de barili în intervalul 15-19 septembrie, de la 291,7 milioane de barili în săptămâna anterioară, iar cele de benzină - cu 3,6 milioane de barili faţă de săptămâna precedentă, când însumau 184,6 milioane de barili.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb