BURSELE DIN LUME Companiile europene din sectorul călătoriilor, afectate în urma atentatului de la Nisa

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 18 iulie 2016

Companiile europene din sectorul călătoriilor, afectate în urma atentatului de la Nisa

Pe pieţele din Europa, acţiunile au urmat un curs negativ vineri, în special în sectorul călătoriilor, în urma atacului terorist care a avut loc în Nisa, în ziua anterioară. O influenţă negativă asupra regiunii a avut-o şi anunţul privind scăderea profitului "Swatch Group" AG.

Titlurile "Swatch Group", cel mai mare producător mondial de ceasuri, au scăzut cu 7,8%, la 267 franci elveţieni. Compania a anunţat că cererea slabă din Hong Kong, Franţa şi Elveţia, pentru produsele sale, i-a tăiat din câştiguri.

Acţiunile companiei aeriene "EasyJet" Plc s-au depreciat cu 2,7%, la 1.140 pence, iar cele ale societăţii de călătorii "Thomas Cook Group" Plc - cu 4,2%, la 63,80 pence. Titlurile operatorului hotelier francez "Accor" SA au pierdut 3%, atingând 37,43 euro.

În schimb, acţiunile "UniCredit" SpA, cea mai mare bancă italiană, au urcat cu 1,2%, la 2,18 euro. Grupul bancar nu intenţionează să îşi schimbe identitatea europeană, a declarat, vineri, noul director general Jean-Pierre Mustier, într-un interviu publicat de cotidianul Il Sole 24 Ore. Totodată, titlurile băncii britanice "Royal Bank of Scotland Group" Plc au crescut cu 1%, la 184 pence. Banca Angliei (BoE) trebuie să acţioneze "prompt şi consistent" pentru stimularea economiei şi creşterea încrederii, a declarat, vineri, economistul-şef al BoE, Andrew Haldane, la o zi după ce instituţia a surprins pieţele, menţinând dobanda cheie.

Acţiunile grupului german "Bayer" AG, cu activităţi în industria chimică, s-au apreciat cu 1,7%, la 93,95 euro. Compania şi-a majorat, săptămâna trecută, oferta sa pentru cumpărarea "Monsanto" Co. din SUA. Majorarea a fost făcută la numai câteva ore după ce a apărut informaţia conform căreia "Monsanto" ar putea realiza o afacere cu un alt gigant german al chimicalelor, BASF SE.

Titlurile BASF s-au apreciat cu 0,1%, la 71,41 euro.

Acţiunile companiei germane "Kuka" AG au înregistrat un avans de 0,9%, la 107,50 euro. Producătorul chinez de electrocasnice "Midea" şi-a majorat la 76,38% participaţia deţinută la "Kuka".

Acţiunile "British American Tobacco" Plc au înregistrat un plus de 1,1%, la 4.835 pence. Producătorul de ţigarete a decis să desfiinţeze 950 de locuri de muncă la o uzină din Germania, ca să-şi diminueze costurile.

Indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a crescut cu 0,2%, la 6.669,24 puncte, CAC 40 al celei din Paris a scăzut cu 0,3%, la 4.372,51, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 0,01%, la 10.066,92.

În SUA, acţiunile au fluctuat vineri, investitorii fiind atenţi la rezultatele companiilor.

Titlurile "International Business Machines" Corp. (IBM) s-au depreciat cu 0,3%, la 159,78 dolari. Compania tehnologică urmează să-şi anunţe rezultatele financiare săptămâna aceasta.

Acţiunile "Herbalife" Ltd. au urcat cu 10%, la 5,25 dolari. Compania va plăti 200 de milioane de dolari în cadrul unei înţelegeri cu Comisia Federală pentru comerţ (FTC), care îi va permite fabricantului de produse naturiste să evite catalogarea sa drept o schemă piramidală.

În 2014, FTC a lansat o investigaţie la "Herbalife", după ce William Ackman a spus că modelul de afaceri al companiei poate fi comparat cu cel al unei scheme de tip piramidal.

Indicele Standard & Poor's 500 a scăzut cu 0,1%, la 2.161,74 puncte, Nasdaq Composite - cu 0,1%, la 5.029,59, Dow Jones Industrial Average a urcat cu 0,1%, la 18.516,55.

La bursele din Asia, acţiunile au crescut vineri, pe fondul semnalelor potrivit cărora economia Chinei răspunde la măsurile guvernamentale de susţinere.

Titlurile "Fast Retailing" Co., lanţ retail din Japonia, au urcat cu 18,1%, la 32.660 yeni (cel mai important avans din 1998), după ce acesta a raportat un profit peste estimări.

Acţiunile "Nintendo" Co., producătorul japonez al aplicaţiei mobile Pokemon Go, au câştigat 9,8%, ajungând la 27.780 yeni, pe fondul succesului înregistrat de acest joc de la lansarea sa recentă. Săptămâna trecută, aceste titluri s-au apreciat cu 71%. Compania vrea să lanseze "relativ curând" jocul Pokemon Go în aproximativ 200 de ţări şi regiuni. Pokemon GO a înregistrat o creştere explozivă a numărului de jucători chiar dacă deocamdată a fost lansat oficial doar în cinci ţări: SUA, Australia, Noua Zeelandă, Marea Britanie şi Germania.

Acţiunile grupului sud-coreean "Samsung Electronics" Co., cel mai mare producător mondial de smartphone-uri, au crescut cu 1,2%, la 1,518 milioane de woni. Compania a anunţat, vineri, că negociază cu BYD Co. o posibilă investiţie în constructorul chinez de autoturisme electrice. Titlurile BYD au consemnat un avans de 5,2% pe piaţa din Hong Kong, la 51,25 dolari HK.

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a urcat cu 1%, la 16.385,89 puncte, Kospi al pieţei din Seul - cu 0,4%, la 2.017,26.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb