BURSELE DIN LUME Companiile miniere trag în jos pieţele din Europa

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 20 august 2015

Companiile miniere trag în jos pieţele din Europa

Bursele europene au urmat un curs descendent ieri, pe fondul temerilor legate de evoluţia economiei Chinei şi a altor pieţe emergente, care au dus la declinul cotaţiilor materiilor prime.

Titlurile societăţii miniere "Anglo American" Plc s-au depreciat cu 2,7%, la 721,60 pence, iar cele ale "Vedanta Resources" Plc - cu 0,3%, la 490,20 pence.

Acţiunile "Glencore" Plc, companie minieră şi trader de materii prime, au înregistrat un declin de 8,6%, la 161 pence. "Glencore" şi-a redus estimările privind câştigurile diviziei sale de tranzacţii, după ce a raportat scăderea profitului în primul semestru din acest an, din cauza declinului cotaţiilor materiilor prime. Compania anticipează că divizia sa de trading va avea un profit înainte de interese minoritare şi taxe de 2,5-2,6 miliarde dolari anul acesta. Analiştii estimau cel puţin 2,7 miliarde dolari.

Titlurile companiei auto germane "Daimler" AG au pierdut 1,9%, ajungând la 74,11 euro, tot din cauza temerilor legate de mersul economiei Chinei.

Acţiunile "Carlsberg" A/S, producător danez de bere, au scăzut cu 10%, la 533 coroane. Noul director executiv al companiei, Cees"t Hart, a lansat un avertisment de profit, ca urmare a problemelor din Rusia şi din vestul Europei.

Titlurile societăţii auto "Volvo" AB au coborât cu 2%, la 97,30 coroane, deşi aceasta a anunţat că îşi menţine ţinta de vânzări pe anul curent, în pofida încetinirii din China, care a fost compensată de cererea solidă din Europa. Profitul companiei a crescut cu 71% în primul semestru din acest an, la 1,66 miliarde coroane suedeze (194,66 milioane de dolari).

Acţiunile grupului bancar austriac "Raiffeisen Bank International" AG (RBI) au urcat cu 8,8%, la 13,23 euro. Banca a anunţat, pentru trimestrul al doilea din acest an, creşterea cu 11% a profitului său, la 204 milioane de euro.

La ora 16.40 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a scăzut cu 1%, la 6.458,44 puncte, OMX Copenhagen 20 al celei din Copenhaga - cu 1,3%, la 999,55, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 1,5%, la 10.756,26.

SUA, în coborâre

În SUA, acţiunile au scăzut ieri, în deschidere, pentru a doua zi la rând, investitorii având temeri cu privire la mersul economiei mondiale.

Titlurile "Citigroup" Inc., a treia bancă majoră din SUA, s-au depreciat cu 0,7%, la 57,13 dolari. "Citigroup Global Markets" Inc. (CGMI), divizie a "Citigroup", trebuie să le returneze clienţilor încă 4,5 milioane de dolari, bani percepuţi drept comisioane pentru aproximativ 15.000 de conturi îngheţate.

Acţiunile companiei petroliere "ConocoPhillips" au pierdut 1,2%, afişând o cotaţie de 48,92 dolari, din cauza scăderii cotaţiilor de pe piaţa de profil.

Titlurile "Yum! Brands" Inc. au urcat cu 1%, la 85,05 dolari. Sam Su, directorul "Yum Brands" care a transformat brandul KFC în cel mai mare lanţ de restaurante străine din China, demisionează după 26 de ani în fruntea companiei. Su, în vârstă de 63 de ani, va fi succedat de Micky Pant, din februarie 2016.

La ora 10.27, indicele Standard & Poor's 500 a scăzut cu 0,6%, la 2.084,57 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,8%, la 17.379,86, Nasdaq Composite - cu 0,5%, la 5.034,62.

Patru zile de scăderi în Asia

În Asia, acţiunile au scăzut ieri, pentru a patra zi la rând, în contextul declinului cotaţiilor materiilor prime.

Titlurile "Jiangxi Copper" Co., cel mai mare producător chinez de cupru, s-au depreciat cu 0,8% pe piaţa din Hong Kong, la 10,46 dolari HK, iar cele ale "Newcrest Mining" Ltd. - producător australian de aur, cu 1,9%, la 10,65 dolari australieni.

Acţiunile "Inpex" Corp., cel mai mare explorator de ţiţei din Japonia, au coborât cu 0,3%, la 1.246,5 yeni, iar cele ale companiei petroliere chineze CNOOC Ltd. - cu 0,6%, la 9,41 dolari HK.

Titlurile "Galaxy Entertainment Group" Ltd., operator de cazinouri în China, au pierdut 4,4%, ajungând la 31,25 dolari HK, după ce acesta a informat că profitul său trimestrial s-a redus cu 46%.

Acţiunile "Seek" Ltd., operator australian de website-uri, au consemnat un declin de 11%, la 12,27 dolari australieni. Compania a anunţat că avansul vânzărilor sale va încetini.

Titlurile "Daiichi Sankyo" Co., companie niponă cu activităţi în sectorul îngrijirii sănătăţii, au scăzut cu 5,4%, la 2.575 yeni. "Morgan Stanley" a redus calificativul acordat producătorului de medicamente.

Acţiunile grupului industrial japonez "Toshiba" Corp. au crescut cu 5,4%, la 385,4 yeni. Compania a numit săptămâna aceasta, un "outsider" în board-ul său. Astfel, oameni din afara companiei preiau majoritatea în board, în condiţiile în care producătorul de electronice încearcă să depăşească un scandal contabil care a dus la demisia preşedintelui său, luna trecută.

Indicele Hang Seng al Bursei din Hong Kong a scăzut cu 1,3%, la 23.167,85 puncte, Nikkei 225 al celei din Tokyo - cu 1,6%, la 20.222,63, S&P/ASX 200 al pieţei din Sydney a urcat cu 1,5%, la 5.380,19. Pentru bursa australiană, avansul a fost cel mai important din ultima lună.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb