BURSELE DIN LUME Mai puţine temeri pe pieţele din Europa

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 19 mai 2010

Mai puţine temeri pe pieţele din Europa

Acţiunile tranzacţionate la bursele europene au urmat un curs ascendent, ieri, în condiţiile în care s-au mai împrăştiat temerile privind consecinţele măsurilor de reducere a datoriilor guvernamentale asupra economiilor din regiune.

Titlurile "Deutsche Bank" AG, cea mai mare bancă din Germania, au câştigat 2,4%, ajungând la 50,30 euro. Titlurile "Commerz­bank" AG, a doua bancă germană, au consemnat un avans de 1,3%, la 6,10 euro.

Acţiunile "Electrolux" AB, al doilea producător mondial de aparatură electrocasnică, au crescut cu 2,2%, la 196,2 coroane suedeze. Titlurile "Indesit Company" SpA, cel mai mare producător de electrocasnice din Italia, au urcat cu 5%, la 9,31 euro. Asociaţia Producătorilor de Electrocasnice a anunţat, luni, că exporturile de aparatură de profil către SUA au cres­cut cu 12,1% în aprilie 2010, faţă de aceeaşi lună din 2009.

Titlurile "Delhaize Group" SA, cel mai mare lanţ de distribuţie a alimentelor din Belgia, au crescut cu 1,9%, la 65,16 euro. "BofA Merrill Lynch Global Research" a modificat în sens pozitiv calificativul acordat acţiunilor companiei belgiene: "cumpără", de la "neutru".

Acţiunile "Deutsche Boerse" AG, operatorul Bursei de Valori din Frankfurt, au urcat cu 1,7%, la 55,71 euro. "Goldman Sachs Group" Inc. a modificat în sens pozitiv recomandarea pentru titlurile bursei: "neutru", de la "vinde".

Acţiunile "Bayerische Motoren Werke" AG (BMW), cel mai mare producător mondial de autoturisme de lux, au crescut cu 1,3%, la 39,22 euro. Compania germană a anunţat că ţintele sale privind livrările de modele Seria 5 au fost depăşite considerabil de comenzile primite.

Acţiunile "ThyssenKrupp" AG, cel mai mare producător de oţel din Germania, au urcat cu 2,1%, la 22,70 euro, iar cele ale "Salzgitter" AG, numărul doi din ţară, cu 0,9%, la 53,89 euro, ca urmare a ascensiunii cotaţiilor metalelor de bază.

Indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a urcat cu 1,2%, la 5,328.02 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 2,3%, la 3.626,06, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 1,6%, la 6.165,64.

Creşteri şi în SUA

Acţiunile de pe pieţele americane au urcat ieri, în deschidere, ca urmare a anunţului privind creşterea numărului construcţiilor de locuinţe noi în SUA. În plus, "Wal-Mart Stores" Inc., cel mai mare retailer din lume a anunţat profituri peste aşteptări, influenţând în mod pozitiv piaţa.

Titlurile "Wal-Mart" au urcat cu 1%, la 53,24 dolari. Compania a obţinut un câştig de 88 de cenţi/acţiune în primul trimestru, în timp ce analiştii aşteptau 85 de cenţi.

Acţiunile lanţului de centre comerciale "Macy"s" Inc. au urcat cu 0,8%, la 22,49 dolari.

Titlurile "Citigroup" Inc. au câştigat 2,6%, ajungând la 3,96 dolari. Acţiunile "JPMorgan Chase & Co." au urcat cu 1,4%, la 40,39 dolari.

La ora 9:36, indicele Standard & Poor"s 500 a crescut cu 0,7%, la 1.144,28 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,6%, la 10.687,19, Nasdaq Composite - cu 0,5%, la 2.366,46.

Scăderi în Asia

Majoritatea acţiunilor de pe pieţele din Asia au scăzut ieri, pe fondul temerilor legate de faptul că eforturile guvernelor din Europa pentru reducerea datoriilor vor afecta creşterea economică.

Titlurile "Korea Zinc" Co., al doilea producător mondial de zinc, au scăzut cu 6,2%, la 189.000 woni. Acţiunile "Mitsubishi" Corp., casă de comerţ niponă care obţine 40% din vânzări pe segmentul materiilor prime, au coborât cu 1,6%, la 2.031 yeni.

Acţiunile "Inpex" Corp., cel mai mare explorator de ţiţei din Japonia, au coborât cu 2,5%, la 587.000 yeni. Titlurile producătorului australian de ţiţei "Woodside Petroleum" Ltd. au scăzut cu 0,4%, la 43,07 dolari australieni.

Titlurile "JX Holdings" Inc., companie care deţine în mod indirect două treimi din "Pan Pacific Copper" Co., cel mai mare producător japonez de cupru, au scăzut cu 2,1%, la 504 yeni.

Acţiunile "Macarthur Coal" Ltd. au pierdut 16%, ajungând la 11,25 dolari australieni. Compania minieră australiană a respins, ieri, o ofertă de 3,8 miliarde dolari australieni (3,33 miliarde dolari SUA) primită de la "Peabody Energy" Corp.

Acţiunile "Rio Tinto", a treia societate minieră din lume, au scăzut cu 0,5%, la 63,86 dolari australieni. Acţiunile "All Nippon Airways" Co., al doilea operator de transport aerian din Asia, au înregistrat un declin de 2,2%, ajungând la 271 yeni. Compania va propune o schimbare în statutul său.

Acţiunile producătorului de cipuri "Hynix Semiconductor" Inc. au scăzut cu 3,6%, la 24.150 woni, după ce MoneyToday a informat că investitorii nu au cumpărat toate obligaţiunile convertibile emise de societatea sud-coreeană, titluri care valorează 500 de milioane de dolari.

Acţiunile "Fanuc" Ltd., producător japonez de roboţi industriali, au crescut cu 1,6%, la 9.850 yeni. "Nomura" şi-a modificat în sens pozitiv estimarea pentru preţul titlurilor companiei: +27%, la 14.000 yeni, şi a reiterat calificativul "cumpără" acordat acestora.

Indicele S&P/ASX 200 al Bursei din Sydney a scăzut cu 0,1%, la 4.470,70 puncte, Kospi al Bursei din Seul - cu 0,5%, la 1.643,24, Nikkei 225 al celei din Tokyo - cu 0,1%, la 10.242,64.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb