BURSELE DIN LUME Oscilaţii la bursele din Europa

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 10 octombrie 2012

Oscilaţii la bursele din Europa

Bursele europene au fluctuat ieri, în condiţiile în care miniştrii de finanţe din UE s-au reunit la Luxemburg pentru discuţii pe marginea crizei datoriilor.

Acţiunile "Banco Popular Espanol" SA au scăzut cu 3,3%, la 1,42 euro, iar cele ale "Bankia" SA - bancă spaniolă naţionalizată în luna mai - cu 6,4%, la 1,02 euro.

Societatea-mamă a "Bankia", BFA, va contabiliza pierderi de peste 4,5 miliarde euro anul acesta, conform publicaţiei Expansion.

Titlurile producătorului de echipamente de telefonie "Alcatel-Lucent" SA s-au depreciat cu 5,3%, la 73,8 eurocenţi. "Credit Suisse Group" AG recomnadă reducerea deţinerilor în acţiuni ale companiei franceze.

Acţiunile companiei miniere "Vedanta Resources" Plc au urcat cu 2,9%, la 1.099 pence. Societatea a raportat creşterea cu 22% a producţiei sale de petrol şi gaze în trimestrul al doi­lea, la un nivel record, în baza unui zăcământ din India.

Titlurile "Rio Tinto Group", a treia societate minieră din lume, s-au apreciat cu 2,2%, la 3.051 pence, iar cele ale "Xstrata" Plc, al patrulea producător mondial de cupru, cu 1,3%, la 962,7 pence.

Acţiunile BP Plc, al doilea producător de ţiţei din Europa, au crescut cu 0,6%, la 439,50 pence. Partenerii ruşi ai BP în grupul TNK-BP au declarat că vor să vândă sau să listeze cota lor de 50%, generând un nou val de incertitudini asupra viitorului producătorului de petrol din Rusia.

Acţiunile producătorului francez de articole de lux "Hermes International" SCA au câştigat 0,2%, ajungând la 215,05 euro. Compania intenţionează să investească "zeci de milioane de euro" în următorii cinci ani, în dezvoltarea magazinelor sale din China, potrivit directorului executiv Patrick Thomas.

Acţiunile băncii private elveţiane "Julius Baer" Ltd. au pierdut 0,4%, afişând un preţ de 32,25 franci. Societatea va reduce până la aproximativ 1.000 de locuri de muncă în urma achiziţiei unei părţi din operaţiunile "Bank of America Merrill Lynch", de pe segmentul managementului averilor.

La ora 16.40 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a scăzut cu 0,3%, la 5.823,57 puncte, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 0,2%, la 7.274,18, CAC 40 al celei din Paris a urcat cu 0,1%, la 3.411,25.

Scăderi în SUA

Acţiunile de pe pieţele din SUA au scăzut ieri, în deschidere, ca urmare a reducerii estimărilor FMI privind economia mondială. Pe de altă parte, investitorii aşteptau rezultatele financiare ale producătorului de aluminiu "Alcoa" Inc.

Titlurile producătorului de electrocasnice "Whirlpool" Corp. au coborât cu 0,6%, la 86,07 dolari, iar cele ale producătorului indus­trial "General Electric" Co. - cu 0,1%, la 22,90 dolari.

Titlurile "Alcoa" au urcat cu 0,7%, la 9,18 dolari, iar cele ale producătorului de cupru "Freeport-McMoRan Copper & Gold" Inc. - cu 1%, la 41,17 dolari.

La ora 09.46, indicele Standard & Poor's 500 a scăzut cu 0,2%, la 1.453,44 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,1%, la 13.574,99, Nasdaq Composite - cu 0,5%, la 3.101,09.

Declin în Asia

Cele mai multe dintre acţiunile tranzacţionate pe pieţele din Asia au scăzut ieri, în principal cele ale companiilor nipone, pe fondul pesimis­mului legat de situaţia Europei.

Titlurile "Canon" Inc., producător japonez de aparate foto digitale, care obţine aproape 31% din cifra vânzărilor în Europa, s-au depreciat cu 1,4%, la 2.425 yeni, iar cele ale "Sony" Corp., cel mai mare producător nipon de electronice de consum, cu 3,6%, la 914 yeni.

Acţiunile HTC Corp., al doilea producător de telefoane inteligente din Asia, au coborât cu 7%, la 267 dolari taiwenezi. Compania a anunţat, luni, că şi-a redus cu 79% profitul net în trimestrul al treilea, în ritm anual, la 3,9 miliarde dolari taiwanezi (133 de milioane de dolari). Analiştii aşteptau 4,43 miliarde dolari taiwanezi.

Titlurile "Sharp" Corp., producător japonez de electronice care urmează să anunţe al doilea trimestru consecutiv cu pierderi, au scăzut cu 15%, la 151 yeni (cel mai redus nivel de închidere din ultimii 38 de ani). "Goldman Sachs Group" Inc. şi-a modificat în sens negativ recomandarea pentru aceste acţiuni: "vinde", de la "neutru".

Titlurile "Samsung Electronics" Co., cel mai mare producător de electronice din Coreea de Sud, s-au derpeciat cu 0,1%, la 1,372 milioa­ne woni, iar cele ale rivalului "LG Electronics" Inc. - cu 0,6%, la 67.900 woni. Acţiunile producătorului de ecrane plate "LG Display" Co. au înregistrat un declin de 0,4%, la 26.350 woni.

Acţiunile "BHP Billiton" Ltd., cea mai mare companie minieră la nivel mondial, au cres­cut cu 0,7%, la 33,47 dolari aus­tralieni, la fel şi cele ale "OZ Minerals" Ltd., care au ajuns la 7,37 dolari australieni, pe fondul avansului cotaţiilor materiilor prime. Titlurile "PetroChina" Co., cel mai mare producător chinez de energie, au urcat cu 2,1% pe piaţa din Hong Kong, la 10,14 dolari HK.

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a coborât cu 1,1%, la 8.769,59 puncte, Hang Seng al celei din Hong Kong a crescut cu 0,5%, la 20.937,28, S&P/ASX 200 al pieţei din Sydney - tot cu 0,5%, la 4.505,35.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb